Am început să primesc mesaje de la cititorii Biciclistul.ro şi sunt foarte bucuros. Nu sunt doar mesaje de încurajare (până acum nu m-a înjurat nimeni :)), ci şi propuneri de subiecte. Un astfel de mesaj a fost primit de la Răzvan Oltean, care a fost în Mexico City şi a vrut să ne împărtăşească şi nouă câteva aspecte ale ciclismului din aceste locuri. Mulţumesc Răzvan!

Am lăsat şi aprecierile laudative, că m-au gâdilat 🙂

Citesc fiecare newsletter pe care il trimiti si mi se pare ca faci o treaba nemaipomenita!  Pentru o activitate facuta din pasiune, mi se pare de invidiat consecventa cu care face aceste newslettere.

Intr-unul din editiile mai vechi parca vorbisesi despre pistele de biciclete din Bucuresti si solutiile de inchiriere.

Am fost acum o luna si jumatate in Mexic si am fost foarte surprins sa vad ca pana si in Mexico City (27 milioane de locuitori si un trafic de groaza, care se intinde pe o suprafata pe care nu o poti cuprinde cu privirea nici macar din avion) exista o cultura a bicicletei.

Iti trimit doua fotografii care poate iti vor folosi la vreun subiect viitor: in prima vei vedea o statie de inchiriere de biciclete, care face parte dintr-o retea destul de raspandita in centrul orasului. Adevarul este ca nu prea am vazut multi biciclisti si nici piste, dar, pe de alta parte, nici structura arhitectonica a orasului nu este foarte generoasa pentru a permite astfel de piste. Cu toate acestea, mi s-a parit formidabil sa vad ca pana si acolo exista astfel de retele de inchirieri automate.

Povestea celei de-a doua fotografii este mai interesanta si imi pare rau ca nu am facut facut mai multe poze. Fotografia este facuta pe 5 decembrie, cand o multime de credinciosi vin in pelerinaj la Catedrala Nuestra Signora de Guadalupe din Ciudad de Mexico.

Cei pe care ii vezi in fotografie sunt doar cativa din kilometri intregi de biciclisti care vin din suburbiile extreme ale orasului sau din localitatile din jur, pentru a se ruga la aceasta catedrala. Unii, din cate mi-a zis soferul localnic, vin chiar si de la 100 km distanta pentru acesta “indatorire” crestineasca.

Cele doua fotografii sunt facute de mine, asa ca le poti folosi, daca doresti, vreodata.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds