Cristian Logofătu este cofondator și CFO în cadrul Bittnet Systems, una dintre cele mai active companii IT din România, iar triatlonul este unul dintre hobby-urile sale, motiv pentru care am și stat de vorbă.

Am lăsat deoparte cifrele și rapoartele, investițiile la bursă sau infrastructura IT și am discutat despre sportul cu trei sporturi, cât și cum îl practică, ce l-a marcat de-a lungul anilor și cum îi influențează viața de zi cu zi.

E o discuție din care eu am tras niște învățăminte, vă invit să le descoperiți și voi, trecute prin filtrul vostru personal.

Cum ai făcut cunoștință cu triatlonul?

În context complet diferit, și anume vorbind despre ”breaking your limits” și să nu ”îți accepți soarta”, am auzit povestea ”Team Hoyt” (n.r. link Wikipedia).

Acolo am auzit despre Ironman, am citit mai mult despre ce înseamnă să fii Ironman în contextul ăsta, am descoperit că niște foarte buni prieteni au un cumnat care făcuse pasul ăsta deja (Cristi Boștină), am citit pe blogul lui prima lui experiență, iar când am ajuns la paragraful în care descria senzațiile pe care le-a avut când a auzit ”Cristian, you are an Ironman”, am simțit niște furnicături, semnul ”unui nou proiect”.

Toate astea s-au potrivit cu faptul că îmi doream să devin mai fit pentru Campionatul Național de Offroad, așa că am început un nou capitol din viață – sportul de anduranță, făcut fără motor.

Care a fost primul concurs de triatlon? Îți mai aduci aminte cum te-ai simțit? Dar ce greșeli ai făcut atunci?

Primul concurs individual a fost NoStress Mogoșoaia 2014, am scris pe larg despre el aici.

Despre greșeli cred că le-am făcut pe toate, nu eram suficient de bine pregătit pentru înot, nu aveam o strategie corectă de respirat, nu știam să înot, de fapt, am mers prea tare la bicicletă, nu aveam destul volum de antrenament, în general. Noroc că a fost pe distanța sprint, unde poți să fake it.

Când te-ai apucat de sport? Ce-a fost mai întâi?

Într-un fel sau altul, am făcut ceva mișcare toată viața – în liceu jucam baschet, mult mai mult decât orele obligatorii de sport. Apoi, la facultate, am fost mai atent la fitness, bodybuilding, nutriție, apoi am trecut la offroad, unde ai putea argumenta că este mai degrabă un sport de concentrare și abia apoi am ajuns la triatlon, prin 2013 sau 2014.

Evident, am început cu alergarea și apoi cu MTB-ul, fiindcă era o trecere ușoară, naturală față de offroad: puteam să vin acasă în continuare plin de noroi.

Am avut noroc și am mers la mai multe curse organizate de către Riders Club, care fac o treabă deosebită, așa că mi-a dat încredere să continui, chiar dacă mă sperie mult mai tare decât mersul cu mașina prin pădure – casca nu seamănă cu cea de la auto, și nici ‘cutia de fiare’ din jurul tău nu mai este acolo să te apere.

După ce am făcut două concursuri de triatlon, așa, după ureche, am decis că trebuie să învăț să înot, nu doar să supraviețuiesc probei. Am căutat profesor și am avut noroc să o găsesc pe doamna Maria Pajereanu, care probabil că a învățat alți mii de nătărăi să înoate, așa că i-a fost ușor să mă upgradeze și pe mine.

Cât timp acorzi antrenamentelor pentru triatlon? Cu cine te antrenezi?

La început, am făcut o greșeală pe care e foarte ușor să o faci atunci când ești debutant: să mergi la antrenori diferiți, pentru fiecare dintre sporturi.

O parte din idee a fost bună, dar strict la început. Însă nu cred că este corect să faci antrenamente de înot, antrenamente de ciclism și antrenamente de alergare separate, chiar dacă tu spui antrenorilor că faci triatlon și chiar dacă ei spun că s-ar pricepe sau ar înțelege ce înseamnă asta. Triatlonul este un sport separat.

Am aplicat și la triatlon același principiu care m-a ajutat și în alte domenii. Am constatat că există în absolut tot ceea ce faci, în orice domeniu, cineva/ceva care are rezultate mult mai mari decât ar fi ‘normal’, dar că din diverse motive care țin de biasuri umane, de modele greșite de evaluare, acele persoane sau idei nu sunt nici pe departe atât de populare cât ar merita.

Dau exemplul filozofiei de investiții a lui Warren Buffett, care este cunoscută de zeci de ani, iar dl Buffett este de departe cel mai de succes investitor și unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

În ciuda acestor dovezi, filozofia simplă aplicată nu este nici pe departe atât de populară pe cât ar merita, pentru că ‘nu pare destul de complicată’ și mereu există teorii noi și ‘frumoase’ care să acapareze atenția.

În cazul triatlonului, persoana care respectă această regulă este Brett Sutton. Nu există niciun antrenor care să se apropie de succesul constant, înregistrat de către el zeci de ani, la toate nivelurile și variațiile acestui sport.

Eu fac parte dintre persoanele care preferă idei și soluții simple care FUNCȚIONEAZĂ, indiferent cum arată sau ce parere au alții despre asta, așa că mi s-a potrivit perfect.

Mă antrenez, deci, după planuri de antrenament cumparate de la Trisutto și încerc să merg o dată pe an în tabără cu Brett. Atât în 2017, cât și în 2018 am reușit acest deziderat.

Planurile lui Brett includ antrenamente în toate cele șapte zile ale săptămânii și ai liberul arbitru de a-ți lua zile libere “guilt free” dacă ai nevoie, din cauza priorităților reale, adevărate, din viața ta: familia, munca, sănătatea.

În 2017 am avut aproximativ 260 ore de antrenament, în 2018 am depășit 350. “Consistency is key” cum spune Brett. Pentru 2019  mi-am propus să trec la distanța de Full Ironnan, ceea ce cu siguranță va aduce și creșterea volumelor de antrenament.

Povestește cum a arătat cea mai grea zi de antrenament pe care ai avut-o în 2018

Nu știu să zic care e ziua ‘grea’ – dacă este cea cu cele mai scurte și intense intervale sau dacă este cea cu cel mai mare volum.

Sâmbăta și duminica din săptămâna 13/16 a programului de Half Ironman a avut cel mai mare volum + intensitate: la bicicleta trei ore formate din o oră ușoară, plus două ore de intervale (5 cu 5 și apoi 8 cu 2), plus 30 minute alergare, urmate duminică de două ore de alergare, cu ultimele 15 minute ‘almost all out’.

Nu sunt volume atât de mari, am înțeles de la Brett că este important să ai ‘quality workouts’.

Care sunt cele mai importante concursuri de triatlon la care ai participat în 2018?

Am citit la un moment dat că, pe măsură ce te pregătești pentru curse pe distanțe mai lungi, se schimbă raportul între antrenament și ‘racing’ . Dacă în 2016 am participat la toate concursurile de triatlon olimpic din calendarul de triatlon (atât la șosea, cât și la cross), în 2017 am avut două curse olimpice din circuitul mondial (Abu Dhabi și Hamburg – cel mai mare triatlon din lume), plus două curse pe distanța Half Ironman (St Polten și Cascais).

În 2018 am pus mai mult accent pe antrenament, așa că am avut doar două curse Half, Ocean Lava Montenegro și Ironman 70.3 Vichy. În afară de acestea, am concurat la Buftea, fiindcă îmi place foarte mult apa acestui lac și pentru că era vorba de distanță scurtă, iar eu mi-am propus să fac un test de genul ‘all out for the entire race’.

Care este concursul de triatlon din România care îți place cel mai mult? De ce?

Haromszek – a fost primul triatlon la care am concurat ‘omenește’ de la cap la coadă, la care am apucat să aplic ce învățasem la înot, chiar dacă am navigat oribil. Asta a fost în 2015, ultimul an când a mai fost la Reci.

Apoi, în noua amplasare – cea din 2016 – traseul de bicicletă mi s-a părut superb, nu prea greu (vezi Sf.Ana), dar totuși challenging și în același timp pitoresc, încântător.

Întreaga atmosferă a concursului are un farmec aparte – este mic, organizat pentru frumusețea organizării, a ideii, iar concurenții ar face bine să priceapă treaba asta. Nu este deloc comercial și are un aer de puritate încremenită în timp.

A very close second este triatlonul de la 2 mai (n.r. Fără Asfalt la Mare), pentru fix aceleași motive, aici traseul fiind chiar și mai pitoresc, dar și atmosfera mai relaxată.

Cum împaci programul sportiv cu jobul și programul pe care îl ai în viața de zi cu zi? Te ajută triatlonul în business? 🙂

Am tot auzit această discuție și cred că este incorectă. Adică, așa cum se găsește în citatele motivaționale de pe Facebook , “dacă ceva e important pentru tine, vei găsi timp, iar dacă nu, vei găsi scuze”. Sau, mai dau un citat interesant, distractiv sau îngrijorător(?) al sorei lui Mark Zuckerberg: “companie, familie, prieteni, somn, fitness – poți alege trei”

Cred însă că este foarte important ca tot ceea ce faci în viață să faci datorită stimulilor interni, nu externi. Îl citez din nou pe Warren Buffett, care vorbește despre ‘internal versus external yardstick’, cu care să te măsori.

Dacă faci lucrurile pentru alții, pentru a fi apreciat, invidiat, acceptat, urmărit, lăudat, ca să nu fii criticat, atunci vei fi nefericit și mereu vei avea probleme.

Dacă însă faci lucrurile pentru că te fac să te simți bine, ți le dorești pentru tine, nu pentru că și le doresc alții sau pentru că ‘așa trebuie’ – atunci vei fi fericit cu orice faci, iar deciziile pe care le vei lua nu ți se vor părea ‘sacrificii’.

Îți dau un exemplu simplist, ca să clarific ceea ce vreau să spun cu toată filosofia asta: în 2018 am decis să renunț complet la alcool, pentru că obiectivele sportive sunt suficient de importante pentru mine.

Asta a venit după mulți ani în care am avut ca hobby single malt-ul. Mergeam lunar la degustări cu clubul de whisky, organizam lunar degustări cu prietenii la mine acasă, am testat multe sute de single malt-uri din întreaga lume.

Am hotărât că este mai important pentru mine să mă antrenez, să mă recuperez bine și să particip la curse de triatlon unde să scad timpii pe care îi obțin, așa că am decis să renunț la alcool. Nu am nicio frustrare pe tema asta, nu îmi lipsește, nu mă simt ca și cum am renunțat la ceva, nu trebuie să mă abțin, ci pur și simplu nu mai beau.

La fel, nu mă uit la televizor, nu ies noaptea în cluburi, nu fac altceva decât lucrurile care îmi plac: construiesc la povestea grupului Bittnet și mă antrenez pentru triatlon, apoi merg și concurez și mă bucur de rezultatele pe care le oferă aceste activități.

În mod special, din postura de antreprenor, dar în general în business-ul modern și în IT, programul și locul de muncă sunt flexibile. Nu este relevant să ocupi un scaun niște ore, ci să faci treabă, să creezi valoare. Cu atât mai mult ca antreprenor, nu există momente în care să nu mă gândesc la business, să nu fac ceva pentru Bittnet, deci e ușor de împăcat antrenamentul cu jobul.

Ce am descoperit la sportul de anduranță, ce mi s-a clarificat odată cu participările la aceste competiții, a fost diferența dintre performanță și excelență. Dacă la offroad orice plasare în afara podiumului era un rezultat slab și nu păstram niciodată diploma de participare, glumind că este doar o chitanță oversized, la triatlon am învățat să apreciez dificultatea de a termina cursa.

Am învățat că performanța înseamnă să îi bați pe toți de la start, pe când excelența înseamnă să fii mai bun decât ai fost tu data trecută. Aplicăm asta și în business – încercăm să fim în fiecare zi mai buni ca organizație, față de cum am fost cu o zi înainte, cu o lună înaine, cu un an înainte.

De asemenea, ce mi se pare că se aseamănă cu sportul de anduranță cu ceea ce facem noi în business este că “it’s about the process”. Dacă alegi un proces corect și îl faci continuu și urmărești cu atenție cum poate fi îmbunătățit, asta va da roade, vei evolua, vei crește, vei excela.

Din câte am văzut însă pe la prieteni și cunoscuți, elementul cel mai important, cel mai dificil, nu este cum împaci jobul, ci cum împaci triatlonul cu viața de familie – și aici cred că sunt norocos, pentru că partenera mea nu este deloc deranjată, ci se bucură alături de mine de lumea triatlonului.

Care este proba ta favorită din triatlon și de ce?

Îmi e greu să spun, nu excelez la nicio probă. Dacă mă uit la clasamente, aș zice că cel mai bine mă descurc la înot, apoi la bicicletă. Asta nu pentru că înot bine, nici pe departe, ci pentru că se pare că restul concurenților sunt și mai slabi la proba asta.

La bicicletă este o mare diferență între triatlonul românesc și cel internațional – la noi reușesc să mă poziționez în partea superioară a clasamentelor, dar afară situația este mult mai dramatică. La alergare sunt slab și în România, și în afară :).

Cred că cel mai mult îmi place bicicleta fiindcă se pare că mă descurc mai bine în mod natural, reușesc mai ușor să mă antrenez mai tare și să obțin ceva progrese. Totuși, trebuie menționat că vorbim despre a pedala constant pe plat sau la deal – coborârile mă înspăimântă și pierd la vale tot ce depășesc la deal.

Unde te antrenezi? (valabil pentru toate sporturile)

Acasă pe trainer (și mai nou pe bandă) și la o sală de fitness din apropiere, care are și bazin.

Vara alerg long run la pista Iolanda Balaș sau în pădure la Băneasa, iar long bike îl fac la Ghost Town.

Consider că treaba asta ajută la mental strenght, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cazul bicicletei, e mult mai safe.

Care este sportivul tău favorit?

Dave Scott, Javier Gomez, Daniela Ryf, Anne Haug, Katie Zafferes, Natascha Badmann, Cameron Wurff, Richard Varga, Vincent Luis, Kristian Blumenfeldt, Alistair Brownlee, Caroline Stephens, James Cunama.

Care sunt ambițiile tale în ceea ce privește triatlonul?

Îmi place foarte mult senzația de cursă, de competiție, și cu mine, și cu ceilalți, dar în limitele raționalului.

Nu mă supăr dacă nu obțin un anume timp, nici dacă nu obțin un anume loc. Mă concentrez la cursă, la plăcerea cursei și încerc să execut cât mai bine planul pe care l-am făcut. Am constatat că dacă reușesc să fac asta, rezultatele vin de la sine.

Sunt departe de timpii de Kona, nu am făcut sporturile necesare când eram copil, nu am fizic nici de triatlet și nici de vreunul din cele trei sporturi componente :).

Nu reușesc să îmi imaginez ce ar trebui să fac ca să pot alerga cu 4min/km un maraton sau să înot 50 de minute pe 3,8 km. Așa că nu încerc să îmi pun niște obiective imposibile, ci dimpotrivă, mă bucur de călătorie, de experiență și de un stil de viață sănătos.