Cristian Lutic - cinci intrebari

Acum doi ani, după ce a câştigat Winter TriChallenge, am scris despre Cristian Luţic că va ajunge campion al României la triatlon. Îl vedeam un adversar redutabil pentru Ciprian Bălănescu.

Atunci termina liceul şi avea de dat BAC-ul. Între timp, a devenit student şi e cu burta pe carte. Nu a mai avut timp de triatlon, dar a continuat să alerge şi o face foarte bine. Participă la campionatele naţionale de atletism şi e mereu printre primii.

Iată care sunt cele cinci întrebări pentru Cristian Luţic:

1. Care-i ţinta ta pentru acest an? De ce?
“Principalul motiv este să mă refac 100% din punct de vedere fizic. De ce? Pentru că în februarie mi-am fracturat un metatarsian, am fost operat, iar la sfârşitul lunii august voi fi iar operat. Aşa că împreuna cu antrenoarea mea am decis să nu forţăm revenirea în concursuri anul acesta, ci să o luăm pas cu pas, pentru a pregăti sezonul următor foarte bine”.

2. Care-i cel mai bun sfat despre alergare pe care l-ai primit?
“Nu renunţa niciodată”.

3. Care-i cea mai grea cursă în care ai alergat?
“Am stat un pic pe gânduri, pentru că la toate concursurile importante dau tot ce am mai bun, însă cred că cea mai grea cursă în care am alergat au fost Campionatele Europene de Cros din 2014. Pe traseu am avut de toate: rumeguş, pământ, noroi, zăpadă, gheaţă, urcări şi coborâri. Ritmul a fost foarte tare, iar la final nu mai puteam sta în picioare. Deşi am obţinut o clasare modestă, acest lucru m-a motivat foarte mult, deoarece pe viitor îmi doresc să fiu printre primii”.
4. Care-i cursa în care te-ai simţit cel mai bine?
“Nu, nu este o cursă foarte importantă sau una într-un loc nemaipomenit. Cursa la care m-am simţit cel mai bine a fost Crosul BestJobs de anul trecut, care mi-a plăcut foarte mult din mai multe motive: în primul rând, a fost prima cursă la care au asistat ambii mei părinţi. De obicei vine tata cu mine la crosuri, pentru că mama nu prea are timp.

Ei au avut ocazia să-şi vadă odrasla la birou, iar eu să fiu urmărit de suporterii mei nr. 1, care întotdeauna m-au încurajat şi m-au sprijinit, indiferent de situaţie.

În al doilea rând, crosul a avut loc chiar în parcul IOR, care este foarte aproape de casă şi este, de asemenea, locul unde fac o parte din antrenamente”.

5. Preferi sa alergi singur, cu o alta persoana sau in grup?
“În general prefer să alerg singur. Dacă sunt la stadion pot fi mai atent la sfaturile şi indicaţiile antrenoarei. Dacă sunt în parc, mă relaxez, mă gândesc la anumite lucruri, visez…”

Bonus

Care-i cursa ta favorită?
“Cursa mea favorită este Maratonul Anului Nou, ce are loc la Zurich. Este o cursă cu totul specială, deoarece numărătoarea inversă pentru start corespunde cu numărătoarea inversă pentru trecerea dintre ani. Este plăcut să vezi atâţia oameni împărtăşind aceeaşi pasiune, chiar în noaptea de Revelion. Desigur, bucuria a fost cu atât mai mare cu cât am reuşit să câştig crosul de 10,5 km!”

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.