Sorin Boriceanu - foto Radu CristiFoto - Radu Cristi

Pentru cei care nu-l cunosc, ar trebui spus că Sorin Boriceanu nu este un alergător sau, mai bine spus, Sorin Boriceanu nu este doar un alergător, este triatlonist, şi unul dintre cei mai buni din România.

A împlinit de curând 35 de ani şi este abonat la podiumurile competiţiilor de triatlon, dar îl putem vedea luptându-se şi în concursuri de alergare, în mod special montane, unde se duce pentru consolidarea planului de antrenament.

Am mai vorbit cu Sorin prin 2011, poate vreţi să revedeţi acel interviu.

Cinci întrebări pentru Sorin Boriceanu:

1. De când alergi?

“Alerg de peste 20 ani. Bineînţeles, nu am fost atlet niciodată, însă am bătut câţiva destul de buni!”

2. Cât alergi pe lună?

“Alerg aproximativ 240 km. În funcţie de perioada în care mă aflu, pot să alerg mai mult sau mai puţin, dar mai intens.”

3. Dacă ai câştiga brusc multe milioane de euro, cum s-ar schimba viaţa ta de alergător?

“Probabi că aş avea câteva camere numai cu adidaşi de toate felurile şi cel mai probabil mi-aş dubla numărul de curse internaţionale”.

4. Care-i cea mai bună pereche de adidaşi pe care ai avut-o vreodată?

“Cei mai buni adidaşi în care am alergat sunt de departe Asics Gel Enduro 8 – indestructibili şi extrem de comozi.”

5. Care-i cursa ta favorită?

“Cursa mea favorită este Azuga Trail Race 27k (concurs care nu mai există) – chiar merită, cel puţin pentru petrecerea de după, dacă nu urmăreşti vreo clasare pe podium :).”

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds