Road Grand Tour - The Wall - pluton ciclism
Foto: Radu Cristi

Articol scris de Bogdan Popescu

Motto: “A venit nebunu de Sultan / Cu concursu’ number one” (adaptare după F. Salam, clasic în viață)

Concursul „RGT – The Wall” de la Pucioasa e preferatul meu (e adevărat că mi-e greu să ajung la cele din Transilvania!). Are cățărări brutale, cu Sultanu („The Wall”-ul din numele concursului) cap de afiș, peisaje bijuterie și drumuri înguste și valonate, care șerpuiesc prin văi adăpostite, unde vântul nu prea bate. Mare fericire pentru toată lumea că s-a putut ține și anul acesta. Mulțumim nașului Alex Ciocan, căruia îi dedicăm motto-ul! 

Anul acesta ziua concursului de la Pucioasa a fost una destul de noroasă și friguroasă, cel puțin după ce ne-a oferit toamna până acum. Erau în jur de 10 grade la start și întunecat, însă nu adia pic de vânt, ceea ce făcea să fie o zi aproape perfectă pentru pedalat. Eu am mers la tura scurtă (56 km), unde au venit ceva mai mult de 150 de oameni anul acesta. Cea lungă, unde erau și profesioniștii, alături de amatorii mai masochiști (adică de ce ai vrea să urci de două ori consecutiv Sultanu?!!), număra și ea aproape 100 de nume. Anul trecut plouase și am căzut chiar pe prima coborâre serioasă, dar acum eram hotărât să nu mai iau nicio trântă și să termin cât mai bine. Planul meu era același ca la orice concurs: stau în grup, caut plasa, conserv energie, urc în ritmul meu. Nu am picioare să scot mulți wați, dar încerc să-mi folosesc resursele de energie cât mai bine și scot cât mai mult din ele, mai ales prin plasament și evitatul eforturilor inutile. 

Am urmat planul de cum s-a dat startul, pe urcarea spre Ulmetu, unde plutonul s-a făcut praf. Am tras în ritmul meu și i-am văzut pe mulți cum dispar la deal, iar în vârf eram cam singur, într-un fel de „no man’s land”. Din experiență, știam că pot coborî mai bine ca mulți oameni de nivelul meu, așa că eram sigur că la vale o să ajung destui dintre cei pe care-i pierdusem la deal. Și așa a și fost: cum am trecut de buza dealului și m-am rostogolit cu 60 km/h-70km/h, cum am depășit pe câțiva care sprintaseră la deal și sugrumau frânele la vale. În 2-3 km ne-am coagulat un grup de 10 oameni și tot mai ajungeam și pe alții. Până la intersecția unde se face stânga spre comuna Sultanu nu cred că am stat 1 km la trenă, căci tot veneau oameni energici care se puneau în față și rupeau ritmul. Mă bucuram că munceam așa de puțin la trenă pentru că urma Sultanu, unde muritorii de rând ca mine suferă mult. 

Sultanu are cam 1,2 km cu 12,4%, dar ultimii 300 metri sunt crânceni. Strava ni-i dă cu medie de 17% și zone cu peste 20%. Eu am luat-o în ritm mai lejer, mulți de lângă mine au pornit ca din pușcă la începutul cățătării, iar când s-au lovit de zidul din ultimii 300 metri s-au oprit brusc și s-au dat jos de pe biclă. M-a distrat un tip care a sprintat ridicat în pedale într-o curbă din S-ul cu pante de peste 20%, a trecut pe lângă mine de mi-au fluturat urechile, pentru ca 20m mai încolo să se taie și să rămână aproape nemișcat, de zici că filmul în care era fusese pus pe pauză. Am urcat în opturi, fără să-mi rup picioarele, căci aproape toți oamenii din grup erau în spatele meu și nu mă interesa să ajung singur pe fals platul care urma. Nota bene, din grupul meu cel mai bine a urcat o fată ce părea foarte tânără. 

Bogdan Popescu - Road Grand Tour - The Wall - urcarea
Foto: Radu Cristi

Pe coborâre am prins-o repede, precum și pe alți 2 oameni. După 1-2 km ne-am regrupat vreo 4-5 oameni, iar până la urcarea spre Costișata (2,4 km cu 9%) am mai prins câțiva. Toată bucata până acolo a tras la trenă un tip puternic, înalt și musculos, căruia părea că-i face plăcere, iar nouă celorlalți ne-a convenit să stăm la roata lui. 

Pe urcare, fiecare pe pielea lui. Tipul puternic, alături de un amic din Călărași (orașul meu de baștină), au accelerat pe primele pante și s-au dus la 10-20 de secunde în față. Am zis că-mi urmez planul și merg în ritmul meu, iar până sus am păstrat distanța asta față de cei din față. Nu avea rost să mă agit și să consum aiurea energie ca să-i ajung, pentru că eram convins că o să-i prind pe coborârea abruptă spre Costișata, ceea ce s-a și întâmplat. Pe fals-platul în coborâre de la Bezdead au tras oamenii puternici de plat din grup, grup care până la ultimul ciot de urcare de dinainte de Pucioasa se făcuse de vreo 6-7 inși. Pe ultima urcare am ieșit primul, i-am dat blană pe ultimul km înainte de sosire, însă pe ultimii 50 metri au trecut pe lângă mine ca TGV-ul doi domni masivi, care dezvoltau mulți wați. 

Rezultatul a fost mai bun decât mă așteptam, adică prima treime: locul 43 din cei 160 de la tura scurtă și 12 (din 44) la categoria mea de vârstă, adică 40-49 ani. Și, după cum le spun copiilor mei, care mă întreabă dacă am câștigat ceva când mă întorc de la un concurs, sper că după ce trec de 50 să aduc și cupe acasă. La final am sărbătorit cu bere la terasa din centrul orașului Pucioasa și am jertfit un mic ca ofrandă zeilor pentru a se ține și următorul concurs, cel de la Seciu, de pe 31 octombrie.

Foto: Radu Cristi

Comentarii