Ieri am avut plăcerea să particip la  o şedinţă de antrenament plimbare alături de echipa de ciclism Dinamo.

Am plecat de la McDonalds Otopeni către Snagov şi, pe o rută  ocolitoare (n-am văzut lacul), ne-am întors în punctul iniţial. În total a fost un traseu de aproximativ 60 km, după spusele lui Răzvan Jugănaru, care avea montat pe bicicletă un dispozitiv Suunto.

S-a mers cu aproximativ 30 km pe oră, relaxat, fără ruperi de ritm. Am făcut şi eu nişte  poze, dar am să le pun mâine, căci astăzi mi-am uitat aparatul foto acasă.

Cred că în total au fost 30-40 de ciclişti, care au format un pluton viu şi ţipător pe şosea. Se mergea pe prima  bandă, practic ocupată de ciclişti, aşa că n-am avut probleme cu traficul. Şoferii ne dădeau prioritate la intersecţii, chiar dacă n-aveam niciun drept în acest sens.

Eu am debutat traseul într-un stil de cascadorii râsului. Mai întâi mi-a căzut telefonul mobil şi a trebuit să mă opresc să îl recuperez. În spatele meu se afla  duba  Giant, care oprise  să mă aştepte. După 100 de metri mi-a căzut aparatul foto. După ce am scăpat de tracul incidentelor, m-am aşezat cuminte în spatele plutonului şi aşa am mers tot traseul.

Tata a făcut mişto de mine. A zis că în spate stau cicliştii  mai în vârstă, ca să fie protejaţi de vânt. I-am spus că n-am  vrut să le iau faţa cicliştilor de la Dinamo şi să-i fac de ruşine. Stricam toată petrecerea.

În afară de avantajul de a fi fost ferit de vânt, spatele plutonului mi-a permis să-i studiez pe cicliştii de la Dinamo cum se comportă în trafic.

Alexandru Ciocan, antrenorul lor, era cel mai relaxat om din lume. Omul ăsta este un  uriaş, cred că are doi metri şi (l-am auzit) 98 de kg. [Ha! Cât mine, numai că eu am 1,79 (cu fund cam pufos, după cum m-a caracterizat cineva ieri 🙂 ) ].

Revenind la uriaşul Alexandru Ciocan, mergea fără mâini şi vorbea la mobil,  în timp ce noi, amatorii, pedalam (eu, cel puţin) într-un ritm  serios, să ţinem pasul cu el.

Mi-a plăcut de băieţii de la Dinamo că se purtau ca nişte fraţi unul cu altul. Împărţeau între ei  apa, batoane energizante, se împingeau reciproc, cu mâna pe spate, erau  veseli. Se vedea că se simt bine între ei şi că sunt ca o familie.

N-am făcut febră  musculară,  mă dor puţin tricepşii, dar altfel sunt ok. Presupun că a contat şi faptul că merg zilnic cu bicicleta cam 20 km, prin oraş.

V-am  selectat nişte poze  făcute de cei de la Giant România.

[nggallery id=86]

Comentarii