Transfier și-a câștigat de-a lungul anilor reputația de cel mai greu și cel mai frumos concurs de triatlon. Frumusețea cursei este dată, în primul rând, de trasee: înot în apele liniștite ale lacului Vidraru și proba de ciclism pe Transfăgărășan, unul dintre drumurile cu cele mai spectaculoase priveliști din lume.
Niciun concurs de triatlon nu este ușor, mai ales unul în care ai de înotat 1,9 km, de pedalat aproape 90 km și de alergat un semimaraton. Adaugă la asta și alte ingrediente speciale, cum ar fi diferență pozitivă de nivel de 1.700 de metri la sau 390 de trepte abrupte, către statuia lui Promoteu, la alergare, și ai obținut rețeta ”celui mai greu”.
Nu știu cum este sau a fost pentru alții, dar pentru mine a fost cel mai greu concurs de triatlon la care am participat până acum. A contribuit din plin și faptul că aveam maximum 20 de antrenamente de alergare până la data concursului, dar nu acesta este motivul principal, ci faptul că te stoarce și de ultima picătură de energie.
Am trecut linia de finish după 6h13min03s, locul 24 în clasamentul general și locul 6/21 la categoria de vârstă 45-49 ani. A fost prima mea participare la această competiție și, cu siguranță, vreau să revin, mi-a intrat microbul în sânge.
Proba de înot, cea mai ușoară
Proba de înot mi s-a părut cea mai ușoară dintre toate. În primul rând, în lacul Vidraru nu sunt valuri. Apa era caldă, se putea înota fără probleme și fără neopren, însă mi l-am pus totuși, să mă ajute la flotabilitate. N-a existat niciun efect de mașină de spălat la start – poate ați văzut ce bătaie e pe la alte concursuri de triatlon (exemplu).
Traseul de înot n-a fost complicat, însă am avut probleme cu orientarea, nu vedeam balizele. Din dronă cred că se zăreau perfect, de la nivelul apei însă nu. Am ieșit din apă după aproximativ 40 de minute, cu senzația că am înotat repede, însă ulterior, după ce m-am uitat pe cifre, am văzut că am avut viteza melcului turbat în curbă. La primele trei segmente de 500 de metri am avut medii slabe, 1:59, 2:00, respectiv 1:59min/100 metri. În bazin sunt mai rapid, însă înotul în ape deschise este o cu totul altă poveste.
Una peste alta, am ieșit din apă odihnit, iar asta era cel mai important, pentru că urma o probă de care îmi era frică, colegii din Unstoppable și alți sportivi amatori cu care am mai vorbit înainte de cursă mă avertizaseră despre înfricoșătoarea urcare cu bicicleta pe Transfăgărășan.
Proba de ciclism mi-a plăcut cel mai mult
A fost cea mai grea, dar proba de ciclism mi-a plăcut cel mai mult. Am avut parte de satisfacția de a depăși mulți concurenți, m-am simțit în forță și odihnit, n-a lipsit adrenalina maximă pe coborâre și, foarte important, n-am căzut, n-am făcut pană, nu mi-am stricat bicicleta. Ah, nu trebuie omis, nu am văzut absolut niciun urs pe traseul de concurs (nici la alergare). Organizatorii au făcut o treabă excelentă, în permanență patrulau motocicliști pe traseu, erau mașini de jandarmi cu semnalele luminoase aprinse, blănoșii nu s-au apropiat deloc de sportivi.
Superlativul probei de ciclism a fost umbrit de calitatea extrem de proastă a asfaltului, care avea nenumărate gropițe, gropi, gropane, fisuri, crevase, cratere și alte forme demne de un drum offroad. Pare că asfaltul datează încă de când a fost construit drumul inițial (probabil că așa și este), care a fost inaugurat în septembrie 1974. Pe urcare înaintai încet, aveai timp să ocolești și să ferești, însă pe coborâre, la viteze de peste 60 km/h (la mine maxima a fost de 66), era mai greu.
E însă o senzație unică pe care o trăiești pedalând pe acest drum, mai ales când e închis complet traficului auto, special pentru concurs, iar peisajele chiar îți taie răsuflarea.
Alergând ca un urs
”Alergai ca un urs, Emilian!”, mi-a spus Andrei Vrabii, cel care anul acesta s-a clasat pe locul 2 la nivel general. Fără antrenamente în picioare, da, alergam greoi. Partea bună însă a fost că aveam resurse, am ținut un ritm relativ constant și am dus proba de alergare fără să sufăr în mod deosebit. M-am oprit la fiecare punct de hidratare, am făcut și o pauză de nevoi fiziologice (numărul 1) și am fost depășit de mulți concurenți, pe care-i întrecusem la bicicletă.
La sfârșit, chiar înainte să încep să urc scările, am aflat că trebuie să aștept 30 de secunde, penalizare pentru că mi-am lăsat pantofii de ciclism în afara cutiei, în zona de tranziție.
Urs sau nu, am terminat Transfier și acum nu mă gândesc decât că vreau să particip și în 2024 și să scad sub 6 ore timpul total de cursă.
Las mai jos filmulețul de prezentare al acestei ediții.
Transfier se organizează încă din 2015.
Bogdan Popescu 