Cum a fost la Vidraru Bike Challenge 2021

Au trecut două săptămâni de la Vidraru Bike Challenge, cel mai provocator concurs MTB din viața mea, atât din perspectiva distanței (au fost 84 km), cât și din perspectiva diferenței de nivel pe care o aveam de parcurs (2.400 metri).

În primul rând, am trecut cu bine linia de finish, fără să fi căzut, fără vreo pană sau alt incident care să se interpună între mine și linia de sosire. Acesta a și fost scopul pe care mi l-am propus la această competiție. Nu-mi doream decât să reușesc să parcurg întreaga distanță fără să sufăr, să nu mă apuce crampele pe urcări, să nu ajung epuizat și zombie la sfârșit.

Scopul a fost îndeplinit, restul a fost bonus.

Vidraru Bike Challenge are un traseu spectaculos, urcă din zona barajului Vidraru pe una dintre culmile sudice ale munților Făgăraș, iar o parte din drum se află în zona de gol alpin, cu o excelentă vizibilitate de jur-împrejur – către vârfurile din Făgăraș: Călțun, Lespezi, Negoiu la nord; Ciortea, Scara, Mazgavu spre nord-vest și către masivul Cozia la vest. Nu m-am bucurat de traseu ca la o plimbare, eram totuși într-o cursă, dar am avut momente în care nu am putut să nu remarc măreția locului în care mă aflam. Și chiar vreau să trec asta la plusurile care trebuie adunate la această competiție, merită să vă înscrieți la tura lungă și pentru peisajele absolut superbe prin care urmează să treceți.

3,2,1 start!

Startul a fost unul festiv pe porțiunea de șosea, după ce a început offroad-ul a început și cursa, efectiv. Festiv, nefestiv, eu gâfâiam âncă de la început 🙂 și a trebuit s-o las mai moale ca să-mi revină respirația, în timp ce îi vedeam pe cei din față cum se îndepărtează tot mai mult de mine.

Din fotografia de mai sus pare că am luat startul din față, dar nu e așa. Startul a fost comun, au plecat în același timp toți concurenții, atât cei de la tura scurt, medie, cât și cei de la tura lungă.

La început, până să intrăm pe offroad, i-am luat roata lui Cătălin Sprînceană, care pedala foarte relaxat (cel puțin așa părea). Trebuie să am grijă de puls, mi-a spus scurt, când a observat că sunt lângă el. Eu eram deja cu inima în gât, așa că i-am copiat strategia și am lăsat-o mai ușor. L-am tot văzut în fața mea, kilometri buni, dar se îndepărta de mine încet și sigur.

Nu mi-am făcut sânge rău când am tot început să fiu depășit de cei din urma mea. Mă aflam la o cursă de anduranță, pe teren necunoscut, nu știam cum avea să-mi reacționeze corpul după kilometrul 60, de exemplu, nu aveam de făcut decât să stau în banca mea, să nu exagerez și să fiu atent la semnalele pe care mi le transmitea corpul.

Mi-am impus o politică nutrițională, ca să zic așa, după prima oră nu am lăsat să treacă 15 minute fără să beau și 30 de minute fără să mănânc ceva (baton sau gel). A fost o strategie câștigătoare, pentru că nu am avut nicio crampă tot concursul (mai puțin una mică, la 10 metri de linia de finish – dar cred că a fost strigătul de bucurie al mușchilor mei cărora creierul le dăduse vestea bună, s-a terminat fraților!).

Mai sus este harta traseului Vidraru Bike Challenge. Culorile semnifică intensitatea efortului pe care l-am depus, în funcție de ritmul cardiac și cadență, probabil. Zonele cu albastru sunt cele în care am avut viteză, cele cu roșu unde m-am mișcat ca melcul. Verde e la mijloc.

Potrivit Garminului meu, au ieșit 84,04 km, cu 2.328 diferență de nivel, viteză medie de 15,7 km/h, cu timp total 5:22:16. Am trecut deja în calendarul pentru 2022 această cursă, mă voi înscrie tot la proba lungă, iar țelul este să cobor sub cinci ore. Acum știu ce mă așteaptă, știu ce trebuie să fac, sunt sigur că pot mai bine.

Impresii

• Cred că am adoptat o stragegie înțeleaptă când am decis să pedalez conservator. Este o competiție unde trebuie să ai grijă cum îți dozezi efortul, să mănânci bine, să bei bine. Apropos de asta, s-a văzut că organizatorii cunosc foarte bine necesitățile unei astfel de curse, punctele de hidratare au fost poziționate fix acolo unde trebuia. Am oprit la majoritatea, la fiecare dintre ele am găsit ceva bun de pus în gură, am reumplut bidonul și m-am bucurat de o încurajare;

• Atenție, s-a spus că nu este un concurs tehnic, însă aș vrea să nuanțez această afirmație. Nu este un concurs tehnic pentru Bogdan Duca (câștigătorul) sau orice alt sportiv ce reprezintă un club. Nu este un concurs tehnic pentru amatorii avansați, ce sunt chiar în spatele elitelor. Mie mi s-a părut un traseu chiar periculos, pe alocuri. Am dat de coborâri care m-au pus serios la încercare, a fost nevoie de îndemânare, echilibru și curaj. Au fost zone cu multe șleauri, crevase și alte tăieturi în sol, unde puteai puteai foarte ușor să-ți proptești roata din față și să zbori, cum a făcut-o tânărul de mai jos.

• Coborârile erau rapide, de multe ori abrupte, pe teren cu aderență scăzută, cu pământ, pietriș și nisip. Roata spate îmi tot fugea pe frânare, m-am încordat din toți mușchii conștienți și inconștienți să nu cad.

• Traseul a fost foarte bine marcat, n-am avut nicio problemă de orientare

• M-au băutut patru fete :), Suzanne Hilbert (NoMad Merida CST, 4:51:52), Salome Bondor (Living Bike Faresin Team 4:55:21), Mihaela Diaconescu (Tibiscus, 5:10:30), Cosmina-Mihaela Colceriu (5:14:32).

• La sfârșit am traversat râul pe bicicletă, a ieșit bine, nu m-am făcut de râs, n-am căzut, am pedalat întreaga porțiune. Era un fotograf acolo care pândea.

• Zona e plină de urși. Am avut parte non-stop de alerge pe mobil, că sunt urși în zonă, însă nu m-am întâlnit cu niciunul în timpul concursului, cu toate că la un moment dat m-am trezut singur, nimeni în față, nimeni în spate, înconjurat de o liniște apăsătoare.Se auzeam doar pedalele mele care scârțâiau și atât. Am văzut însă urși din mașină, pe marginea șoselei. La ședința tehnică cineva a întrebat ce să facem dacă ne întâlnim cu un urs. Răspunsul organizatorului: îl ocoliți.

• La un moment dat am trecut printr-o pădure deasă și întunecată, care parcă înghițea nu doar lumina, ci și sunetele. Am avut o senzație scurtă de groază când am trecut pe lângă o turmă de oi, multe oi, care dormeau într-o liniște deplină. Spooky!

• Vidraru Bike Challenge este o cursă care nu poate fi păcălită, nu la tura lungă. Dacă nu ai kilometri în picioare mai devreme sau mai târziu te penalizează (cu crampe).

• M-am lămurit că nu suport băuturile dulci mai mult de două ore. După această perioadă critică îmi vine să vomit dacă simt lichid dulce. Vreau ceva acrișor.

• În timpul cursei am mâncat biscuiți Belvita cu cereale, soft bakes cu merișare, coacăze și stafide si stafide. Au fost geniali! Simți că mesteci ceva, îi mănânci rapid și dispare orice senzație de greață de la prea multe lichide dulci.

• La această cursă am folosit doar geluri SIS, foarte eficiente, însă după aproape patru mă durea burta după ce luam un gel.

• Nu am avut parte de ploaie, dar nu ar fi fost o problemă. Traseul este integral pe drum forestier și drum de iarba, ploaia ar fi ridicat ceva mai mult riscurile, dar nu s-ar fi făcut noroi care să nu permită rularea.

Concluzie

Cu toate că a fost prima mea participare la Vidraru Bike Challenge, am rămas cu impresia că este un concurs organizat de oameni de suflet, care pun pasiune în ceea ce fac, mi-a plăcut foarte mult și intenționez să vin și în anii următori. Aici e de tras și de făcut recorduri :). Recomand această competiție, are de oferit ceva pentru fiecare dintre noi, de la cei mai începători la cei mai avansați.