Piste de biciclete Uranus

foto credit: Hotnews.ro

De ce ar trebui să-mi pese dacă există piste pentru biciclişti? Nu, chiar nu mă interesesează acest lucru şi dacă mă faci prea mult atent asupra acestui subiect probabil că voi ajunge la concluzia că nu vreau piste pentru biciclişti în Bucureşti.

O spun de la bun început. Recunosc, sunt egoist. Nu-mi pasă că există oameni cărora le este frică să circule cu bicicleta pe stradă. E problema lor, nu a mea. Dar şi-o pot rezolva şi există ghiduri pentru asta.

Circul cu bicicleta prin Bucureşti foarte bine şi fără să am la dispoziţie piste. Cred că cea mai bună protecţie pe care o poate avea un biciclist în trafic ţine chiar de el însuşi. Dacă e atent, dacă circulă aproape de trotuar, dacă regulile de circulaţie nu-i sunt străine, dacă nu se ia la ceartă cu şoferii, ei bine, atunci biciclistul de Bucureşti nu are de ce să-şi facă probleme.

Bucureştiul nu va fi niciodată ca Amsterdam şi nu e cazul să facem o tragedie din asta. Trebuie doar să încercăm să ne descurcăm cât de bine putem în situaţia dată. Am învăţat cel mai bine acest lucru în armată. Aveam colegi care nu făceau altceva decât să se lamenteze că-i atât de greu în armată, că sunt oropsiţi de soartă. Cea mai bună strategie era, însă, să te adaptezi. Toţi avem de îndurat acelaşi condiţii, supravieţuieşte cel mai adaptabil.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

2 thoughts on “De ce nu-mi pasă de pistele pentru biciclişti”
  1. Nu iti pasa, pentru ca nu ti-a deschis nimeni portiera in fata pana acum. Sper sa nu ti se intample, dar gandeste-te care ar fi urmarile si cum ai putea evita asta(sunt cazuri in care chiar nu poti). Spor la pedalat.

  2. Nici mie nu-mi mai pasă. La nivelul la care se află România, investirea în aceste piste ar fi o aroganță. S-au aruncat nepermis de mulți bani din buget, deci tot pe spatele contribuabililor, pentru proiecte aberante de care nu aveam nevoie. În 2004 am ieșit și eu la marsul bicicliștilor să militez. Eram proști pe-atunci. Eram folositiți de unul care avea nevoie să câștige imagine și clienți pentru propriul lui business. Totul a fost un circ și atât. Ce lipsește însă, este o legislație clară, unde mersul cu bicicleta pe carosabil să fie tratat cum se cuvine. Și amenzile aplicate lipsesc, că degeaba ai legislație. Și moderație și, evident, respectarea și de către bicicliști, a regulilor de bun simț și ale celui înscrise în Codul Rutier.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.