Anka Berger propune o dezbatere foarte interesantă despre participarea femeilor la concursurile de triatlon și despre cum pot fi încurajate acestea să vină la astfel de concursuri.
Sunt câteva întrebări care merită puse și repuse până când triatlonul va intra în realitatea cotidiană a fiecăruia dintre noi care vrea să ducă o viață sănătoasă, care face sport.
Anka pune în discuție, și reiau și eu propunerile ei, cauzele pentru care femeile nu vin la concursurile de triatlon. Ar fi bine de știut ce le-ar motiva sau ce le trage în jos să participe la astfel de evenimente. La concursurile de alergare cred că situația este mult mai fericită. Ori, dacă alergi, de ce nu ai și pedala și înota? 🙂
Cred că ar fi interesantă și poziția organizatorilor. Și, nu în ultimul rând, mă intereseaza punctul vostru de vedere. Cum credeți că putem încuraja reprezentantele sexului frumos să participe la concursurile de triatlon?
Prin afară, unde triatlonul este mult, mult mai popular decât în România, femeile care participă la astfel de concursuri au joburi full time, au copii, sunt prinse în multe alte chestii și tot își găsesc timp să se antreneze.
Am căutat un pic pe Internet informații despre subiectul propus aici și am găsit următoarele:
- Femeile vor curse de triatlon dedicate. Nu știu cine s-ar risca în România să facă un concurs de triatlon pentru femei, având în vedere numărul extrem de mic de participante la concursuri;
- Organizarea de grupuri de antrenament. Asta mi se pare o idee bună și o văd venind din partea organizatorilor de concursuri de triatlon. Smart Atletic a făcut ceva în genul ăsta, un fel de sport camping, dar cred că a fost cu participare destul de restrânsă, pe criterii care îmi scapă acum. Probabil că implică ceva resurse financiare, dar nu cred că este imposibil să organizezi niște sesiuni de antrenament. Aduci un instructor, stabilești o oră și faci antrenament.
Iată și o scurtă listă de site-uri dedicate femeilor care practică sau vor să practice triatlonul:
- trichic.com
- triathletewomen.com
- hottriathletes.com
- womens-triathlon.com
- misstriathlon.com
Istoria participării femeilor la concursurile de Ironman
Și un film inspirațional, poate convingem câteva dintre voi să se apuce de triatlon 🙂
Da, m-am si inscris in iarna si urma sa platesc, pana la urma am renuntat din motive financiare 🙁 Astept editia 2013 😀
Diana exista concurs de triatlon cu proba de inot in bazin. Se numeste Winter TriChallenge. Detalii aici: http://smartatletic.ro/wintertri/
Ca exista stiu si eu, dar n-am garantia (psihica) ca m-ar vedea cand ma scufund inghitind apa 😀 ca dup-aia m-or vedea plutind fara sa misc – ideea asta nu ma incalzeste 😛
Eu sunt increzatoare ca o sa incerc vara viitoare… 🙂 sau poate si mai devreme, daca se organizeaza ceva cu inot in bazin 😀
La mine e foarte simplu: nu stiu sa inot! Nu mi-e frica de apa, nu am vreun stres, doar ca n-am stat suficient de mult timp pe langa apa ca sa invat sa inot. Prefer muntele in detrimentul nisipului de pe plaja, cand eram mica mama s-a opus drastic sa invat sa inot, strandul din orasul copilariei era la celalalt capat al orasului si era administrat de un prieten de familie, deci ar fi aflat ai mei daca imi faceam drum pe-acolo, in concluzie: nu stiu sa inot astfel incat chiar suspin dupa triatlon. N-am actualmente timp la ore rezonabile sa pot ajunge la un curs de inot desi asta ar fi benefic si pentru spatele meu. Poate totusi in viitorul apropiat voi face niste pasi in acest sens:D
Diana, din cate am vazut eu pana acum la concursurile de triatlon, supravegherea pe apa nu e o problema. Exista barci gata sa intervina in orice moment.
La mine treaba e simpla: panica de apa 🙂 am luat cursuri de inot acum 2 ani, o vreme m-am descurcat in bazin pe culoarele din margine. Acum am evoluat la culoarele de mijloc, si mi-am facut abonament pe 6 luni la un bazin, ca sa ma asigur ca pana in primavara o sa ma simt ca un peste in apa. Totusi, nu e o garantie ca nu ma voi panica in apa deschisa. Ramane de vazut 🙂
De fapt, daca as fi sigura ca merge pe traseu pe langa mine o barca de salvare, s-ar putea sa pot termina triatlonul si acum 🙂 Ah, ciclismul si alergarea nu sunt o problema 😀
O să comentez situația personală, poate se pot trage niște concluzii din ea. Eu am început prin a merge pe bicicletă – MTB, la un moment dat am mers și pe la maratoane de MTB, în ultima vreme mai rar datorită lipsei timpului. La triatloanele clasice proba de ciclism este pe șosea și cum eu n-aveam cursieră, nu mă simțeam în target. Între timp am și cursieră, deci am depășit acest obstacol. Oricum, cursierele printre fete sunt destul de puțin populare și ăsta cred că e un motiv general pentru faptul că fetele nu merg la triatloane.
Apoi am început să alerg, mi-a luat destul de mult să ajung să pot alerga 5 km (vreo 2 luni în care am dedicat destul de multe “ședințe”, vreo 3 pe săptămână) și încă ceva să mă îndrept spre 10 (și încă nu am ajuns acolo). E nevoie de fantastic de mult timp pentru antrenamentul de alergat pentru cineva care nu a alergat în viața lui. Asta nu e un argument musai pentru fete, dar cum ele sunt mai “fragile”, cu musculatura mai puțin dezvoltată, cred ca evoluția este mai înceată. Deasemenea, pentru alergat este destul de greu de găsit echipament ok (în speță adidași) în magazilele din țară, mai ales pentru fete, modelele aduse fiind destul de puține.
Apoi, înotul, am avut niște tentative, dar e fantastic de complicat de găsit un bazin suficient de mare, liber, accesibil ca locație și decent ca preț. Nu mai pun la socoteală că înotatul cum trebuie se învață cu instructor / antrenor, care la vârste mai mari există doar prin cursuri private. La fel, nu e un argument musai pentru fete, dar este unul în plus celor de mai sus și mie mi se aplică cu vârf și îndesat. Probabil o să adaug și asta pe listă după ce stabilizez alergatul la 10km.
Un alt motiv general valabil pentru fete este faptul că ele nu pot să iasă la antrenament la ore extreme singure, când s-ar găsi ceva timp, din motive de siguranță personală.