Triathlon Challenge Mamaia a fost primul meu pas în lumea triatlonului. S-a întâmplat în 2009. Era a doua ediție organizată de către clubul Smart Atletic. N-am să uit niciodată acel concurs. A fost o amestecătură de șoc și groază cu andrenalină și spectacol. De atunci, de fiecare dată când mă gândesc la triatlon mă gândesc la mare, iar eu iubesc marea. Probabil că ăsta-i și motivul pentru care concursurile mele preferate sunt Triathlon Challenge Mamaia și Fără Asfalt.
Când Smart Atletic a anunțat că nu se mai ține triatlonul de la București și că va fi readus în locul care l-a consacrat, stațiunea Mamaia, nu pot spune că nu m-am bucurat, chiar dacă pentru mine era mai complicat să ajung acolo, logistic vorbind. Din 2009 încoace am participat la toate edițiile acestui concurs de triatlon și de fiecare dată am fost cu toată familia, care m-a susținut și încurajat. Cine a fost anul acesta la Mamaia nu se poate să nu-i fi observat pe Vlăduț și Natalia.
M-am înscris la Triathlon Challenge Mamaia cu inima strânsă, pentru că pentru prima oara în viața mea m-am înscris la proba de triatlon olimpic (1,5 km înot, 40 km ciclism și 10 km alergare). Luate separat, probele nu sunt cine știe ce, dar puse împreună reprezintă o provocare fizică destul de mare, pe care eu nu eram sigur că o pot trece cu brio. Cel mai frică îmi era, recunosc, de proba de înot. Până acum, cel mai mult am înotat 1.200 de metri, la triatlonul de la lacul Sfânta Ana, dar acolo nu erau valuri.
Cu o zi inainte
Am ajuns în Mamaia încă de vineri, după ce trenul a întârziat peste o oră, plini de nervi, pentru că Vlăduț și Natalia nu aveau stare în ei, pentru că ne era foame și pentru că eram obosiți de drum și de nesomn, Norocul nostru a fost că ne-a așteptat la gară Radu Marga, care ne-a luat cu mașina și ne-a dus la o autoservire unde am mâncat bine și mult. El tocmai venise de la un antrenament de înot și alergare pe care îl făcuse cu Ciprian Bălănescu, campionul național la triatlon. Era și el înfometat. Ne-am luat ciorbă de burtă (m-am luat după Radu), paste (m-am luat după Radu). Unii (Radu) și-au luat și desert, salam de biscuiți și brioșă cu ciocolată (din care s-a infruptat și Vlăduț).
După ce ne-am umplut bine burțile (Radu a zis că așa trebuie, să ne încărcăm cu multe calorii înainte de concurs), am plecat la hotel. Ioana a găsit o ofertă prin redutti.ro la hotel Venus, care se află chiar lângă Iaki, foarte aproape de locul concursului.
După ce ne-am cazat, mă pregăteam să mă întind un pic. Uitasem complet de bicicletă, iar Ioana m-a băgat în priză. Uitasem să-l sun pe Vlad Dulea, care mi-a transportat bicicleta de la București și care era cazat la hotel Sport, în Constanța. Ah! Repede, fugi după Radu, poate n-a plecat. N-a plecat. Hai înapoi în Constanța, la hotel Sport, unde era cazat Vlad, să-mi iau bicicleta și echipamentul (costum de neopren, costum de triatlon, pantofii de ciclism și adidașii). Radu pica de somn, dar m-a dus cu mașina la hotelul lui Vlad, de unde m-am întors pe biclă cu rucsacul în spate. Au fost 8,09 kilometri (Radu estimase maxim 7).
Federația de Triatlon
Seara, pe la 19.30 am plecat la ședința tehnică. Am alergat ușor, vreo 3,7 km până la locul faptei, complexul nu mai știu cum. Îmi plac ședințele tehnice pentru că, în primul rând, am ocazia să mă văd cu toată lumea. E un moment bun pentru socializare. În afară de informațiile tehnice, legate de desfășurarea concursului, am aflat și câteva lucruri interesante.
Adrian Nanulescu, șeful Federației Române de Triatlon, a urcat pe scena și a spus câteva cuvinte despre federație. Cred că toată lumea era curioasă să afle informații despre acestă federație, pentru că este nou înființată, după ce s-a despărțit de Federația de Ciclism. Legal vorbind, a spus Nanulescu, Federația de Triatlon are statut juridic, dar mai are nevoie de o aprobare din partea nu știu cărei instituții. Fără aprobarea asta nu poate organiza concursuri, iar sportivii noștri triatloniști nu pot strânge puncte pentru a participa la concursurile internaționale.
Teoretic, în acest moment sportivii țin tot de Federația de Ciclism, dar aceasta este total dezinteresată să-i mai ajute cu ceva. Bănuiesc că există ceva animozități, tot felul de săpături și lupte sub centură pe acolo.
În România, a spus Adrian Nanulescu, sunt aproximativ 1.200 de practicanți ai sportului triatlon, incluzand aici toate formele lui: Ironman, triatlon sau duatlon. Cu alte cuvinte, triatlonul nu este un sport popular. În contrast, în Ungaria sunt în jur de 200.000 de practicanți ai triatlonului, iar în Germania peste 600.000. Sper că am ținut bine minte cifrele.
Adrian Nanulescu a spus că acest sport trebuie popularizat, iar treaba Federației va fi să le asigure sportivilor înscrierea și participarea la concursurile internaționale, condiții de antrenament, organizarea de concursuri și asigurarea de arbitraj profesionist.
A doua zi, concursul. Triatlonul a fost duatlon
A doua zi dimineață, când m-am trezit, am ieșit repede pe balcon să văd cum e vremea. Bătea un vânt nenorocit, care urla printre crengile copacilor, iar pe jos era ud, semn ca plouase în timpul nopții. Și era un frig! Brrrrrr!
Colac peste pupăză, când am ieșit din hotel a început să plouă. Ajuns la fața locului, aflu că se amână ora startului, de la 10.45 la 11.45. Ulterior s-a amânat pentru 12.00. Pe urmă a venit vestea șoc: proba de înot a fost anulată. N-a fost să fie, debutul meu la proba de triatlon olimpic a fost amânat. Până la urmă am făcut duatlon olimpic, adică am alergat 5 km (de fapt, au fost 5,9 km), am pedalat 40 km (de fapt, au fost vreo 36 km), după care am alergat 10 km (de fapt, erau în jur de 11 km). Am obținut datele astea cu Garmin, ceasul de care nu mă despart la niciun antrenament de alergare.
Startul
S-a plecat foarte tare, surprinzător de tare. Cred că foarte mulți concurenți au fost surprinși de viteza cu care s-a plecat. Eu sunt extrem de fericit la antrenamente când scot 5 minute pe kilometru, dar la concurs, după primii 500 de metri aveam o medie de 4 minute și 13 secunde! Stăteam bine cu pulsul, nu mă resimțeam, dar parcă nu-mi venea să cred că eu, ditamai malacul de 93 de kg, alerg cu viteza aia.
În fața mea era Adrian Nanulescu, sportiv experimentat și antrenat (și mult mai puține kilograme față de mine). Mi-am propus să mă țin după el, ca scaiul. Am reușit! Și uite așa am alergat eu 6 km cu o medie de aproape 4’30”.
Proba de ciclism
La proba de ciclism l-am pierdut pe Adrian Nanulescu, care probabil că s-a urcat pe bicicletă mult mai repede decât mine. Mi-am dat jos pantofii de ciclism cât am putut de repede. M-au strâns, ca de obicei, pentru că am platfus și picioare foarte late. Cred că mi-ar trebui niște încălțări personalizate, doar așa m-aș simți și eu confortabil pe bicicletă cu SPD-urile. Proba de ciclism începea cu direcție înspre Constanța, dinspre Năvodari. Am ajuns imediat la peste 40 km/h și mă minunam că nu simt nicio durere în picioare. Pe urmă, când am întors și am pornit-o spre Năvodari am fost readus la realitate. Bătea un vânt atât de puternic, încât de vreo două, trei ori era să cad de pe bicicletă. Trebuia sa te ții serios de coarnele bicicletei și să fii atent, pentru că vântul nu bătea constant, ci venea în rafale. Înspre Năvodari mergeam cam cu 26 km/h.
Am fost un lup singuratic la proba de ciclism. Mă mai adăposteam, din când în când, după câte vreun ciclist, dar momentele erau scurte. Fie nu mă puteam ține după el, fie îl depășeam.
Proba a doua de alergare
A fost cea mai grea dintre probe. Îmi simțeam picioarele de plumb. Cu pulsul am fost mai mult decât ok. Aveam respirația normală, ca și când aș fi făcut jogging. Din păcate nu puteam accelera, pentru că mușchii picioarelor nu vroiau să mă asculte. Am început să mă uit în jurul meu, la alții, ca să uit de durerile mele. Noroc că erau mulți participanți pe traseu și nu m-am plictisit.
Mi-ar fi plăcut să ascult niște muzică, ceva săltăreț, să mă mai impulsioneze. Am văzut mai mulți concurenți cu căștile în urechi.
Ultimii trei, patru kilometri au fost cei mai groaznici. Am avut crampe puternice la piciorul stâng. Am încercat să mă opresc un pic, să merg, dar durerile deveneau și mai intense, așa că am continuat să alerg cu viteza melcului.
Potrivit rezultatelor oficiale (încă n-am apucat să-mi descarc datele de pe Garmin), am avut următorii timpi:
- alergare 1 – 25’01”
- ciclism – 1h14’03”
- alergare 2 – 1h04’16”
Timp total: 2h43’18”
Galerii foto pe Facebook, aici (ciclism) și aici (alergare).
Concluzii
Aproape după fiecare concurs mi se întâmplă, inevitabil, să rămân cu un gust amar, care se estompează pe măsură ce trec zilele. Am mereu senzația că puteam mai mult, că nu am tras suficient de mine, că am fost mămăliguță și n-am insistat să scot un timp mai bun. Ce-i drept, spre sfârșit, când ar fi trebuit să accelerez, nu mă gândeam decât că vreau să se termine mai repede concursul, că nu mai pot. Am fost slab, psihic vorbind, și sper ca acest lucru să nu mă influențeze în data de 8 octombrie, când voi participa pentru prima oară la un maraton.
Sincer, mă enervează expresia “important este că ai participat”, pe care am tot auzit-o în ultimul timp, de la mulți dintre cei care mă cunosc. Da, important este că am participat, dar mai important ar fi fost dacă aș fi simțit eu că am făcut totul și că nu am ce să-mi reproșez. Nu sunt mulțumit de mine, îmi doresc mai mult și sper ca data viitoare să fiu mai sus în clasament. Vreau să cred că este un mod de gândire pozitiv și că-mi va ajuta.
Mulțumesc încă o dată tuturor celor care m-au ajutat. Rezultatul meu, așa, de mijlocul clasamentului cum este el, li se datorează și lor, într-o mare măsură: Vlad Dulea, Radu Marga, Mihai Anton, Sorin Costea și organizatorilor, Bogdan Antohe și Vlad Stoica.
Ah, ca la Oscar, era să uit pe cineva. Îi mulțumesc lui Alexandru Burlacu, pentru că mi-a împrumutat bicicleta lui pe termen nelimitat. Mă simt foarte bine pe ea, chiar dacă este foarte veche, iar la concurs s-a comportat excelent.
Și, bineînțeles, îi mulțumesc Ioanei, care este mereu alături de mine la concursuri, mă ajută, face poze, stă cu Vlăduț și Natalia și face multe, multe altele, care îmi ușurează mie viața.