Biciclistul.ro a stat de vorbă cu Lucian Contraş, director de vânzări în cadrul Eurosport DHS, unul dintre cei mai mari producători de biciclete din România şi din Sud Estul Europei.

Am aflat:

  • cota de piaţă DHS în România;
  • cifra de afaceri DHS în România în 2009
  • ce valoare are piaţa locală de biciclete
  • care au fost cele mai vândute biciclete DHS
  • cum încurajează DHS ciclismul în România

DHS România are o cotă de aproximativ 50, 60% pe piaţa locală, potrivit estimărilor proprii făcute de companie.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 78 de milioane de lei, adică 18,5 milioane de euro, la un număr de aproximativ 260 de angajaţi.

Tot anul trecut, DHS România a vândut aproximativ 110.000 de biciclete pe piaţa locală şi 130.000 în Uniunea Europeană.  DHS estimează că în 2010 va vinde 125.000 de biciclete în România şi 156.000 la export, în Uniunea Europeană.

Piaţa de biciclete din România are în prezent o valoare de 65 de milioane de lei, potrivit reprezentanţilor DHS România.

Cele mai bine vândute modele de biciclete DHS în 2009 au fost MTB full suspension (include toate seriile produse din această gamă, respectiv 20’24’26’). Tot aceste modele vor fi şi în 2010 cele mai vândute, potrivit estimărilor oficialilor DHS (vezi galeria foto de mai jos).

[nggallery id=7]

Se mai vând bine  MTB XC (cross country) şi un trend de creştere înregistrează gama trekking şi city.

Cum incurajeaza Eurosport DHS ciclismul in Romania

Lucian Contraş a amintit câteva din proiectele în care compania Eurosport DHS a fost implicată:

  • Turul Ciclist al României, unde a finanţat prima etapă de la DEVA. Compania susţine de cinci ani la rând tricoul albastru pentru cel mai bun român;
  • Cupa DHS, cel mai mare concurs de îndemânare  pe bicicletă şi educaţie rutieră pentru cicliştii juniori (gimnaziu clasele 5-8), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului, Direcţia Poliţiei Rutiere, FRCT şi FR sportul pentru toţi. La ultima ediţie a acestei competiţii  au participat echipe de la peste 400 de şcoli din 20 de oraşe şi s-au dat premii în biciclete şi echipamente sportive de peste 45000 lei;
  • Participarea ca sponsor la diverse competiţii de profil din ţară
  • “Cel mai important proiect “, spune Lucian Contraş, este I LOVE VELO ”la care suntem parteneri alături de Asociaţia Green Revolution din Bucureşti şi Raiffeisen Bank“. Acest proiect a presupus realizarea a şapte  centre de free bike sharing cu peste 1500 de biciclete City produse de DHS, în Bucureşti ( 3 centre: Herăstrău, Tineretului şi Cişmigiu), Cluj, Iaşi, Târgu Mureş şi Constanţa.

Comentarii