Maros Bike Marathon va avea loc în data de 26 septembrie 2010 şi a ajuns deja la cea de-a patra ediţie.

Competiţia are loc în localitatea Gilău, cu punct de plecare de la lacul Gilău, la aproximativ 14 km de la ieşirea din Cluj-Napoca, pe şoseaua  DN1 / E60 (Cluj-Oradea).

Maros Bike Marathon va fi împărţit în două trasee, de 50 km şi de 80 km, având peste 2.600 m diferenţă de nivel.

Maros Bike este primul maraton organizat în România care este inclus în calendarul UCI, clasa 3  de competiţie, ceea ce înseamnă că primilor cinci sportivi licenţiaţi li se vor acorda puncte în clasamentul mondial.

Chiar dacă această competiţie are un aer profesionist, nu vă speriaţi, potrivit organizatorilor, traseele nu sunt extrem de grele sau tehnice. Nu există porţiuni inabordabile de pe bicicletă, dar sunt suficient de dure pentru un neatrenat, din cauza solului bolovănos şi din cauza diferenţei de nivel.

Vei fi fericit că ai participat şi terminat acest marton, spun organizatorii. Şi, ce-i mai important, pentru orice biciclist amator:

Vei avea parte de privelişti minunate, oferite  de crestele pe care vei ajunge sau de lacurile Gilăului şi Tarniţa, pe lângă care vei trece.

Înscrierea se poate face online, AICI, sau  la magazinele Maros Bike. Taxa de înscriere este de 70 de lei (90 lei la faţa locului), pentru traseul de 80km, dacă te înscrii până în data de 21 septembrie. Pentru traseul de 50 km, taxa de înscriere este 50 de lei sau 70 lei la faţa locului.

Comentarii

Articolul precedentVIDEO: Cum o să fie la Geiger Mountain Bike Challenge
Articolul următorVIDEO: Cel mai tare drum spre job cu bicicleta
Editor Biciclistul.ro | emilian@biciclistul.ro | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE