Florin Chindea a alergat, de la începutul anului, peste 750 de km. Mi se pare incredibil de mult. Eu am alergat aproape 400 de km și alerg o dată la două zile, cam 10 km.
Când am inițiat challenge-ul pe Endomondo, un concurs valabil până la sfârșitul acestui an, în care ne măsurăm numărul de kilometri alergați, am spus că dau un premiu celui sau celei care ajunge primul/prima la 500 de kilometri parcurși.
Aveam cumva impresia că 500 de kilometri vor fi atinși pe la jumătatea anului sau nu știu ce o fi fost în capul meu. Florin Chindea a depășit primul această barieră. L-am contactat și premiul său, pentru că n-are nevoie de geluri (ce i-am propus eu), va fi un interviu pe Biciclistul.ro.
Vă invit să intrați pe blogul lui Florin Chindea și să vă minunați cum a slăbit 21 de kilograme și să vedeți de unde a plecat.
Este un alergător pur sânge. Și, cu această ocazie, vă invit să-i adresați o întrebare (sau mai multe). Poate aveți nevoie de un sfat, poate sunteți curioși cum a reușit să ajungă un alergător atât de bun, poate vreți să știți ce mănâncă.
Aștept întrebările voatre aici, în secțiunea de comentarii.
Peter, ai înțeles greșit. Era vorba despre cine ajunge primul la 500 de km alergați de la începutul anului, iar Florin a fost primul, după aproximativ două luni.
Premiu la 500 km / an ? Sunt destul de multi alergatori care alearga 500 km in 2 luni de zile.
Am eu o intrebare. Are un program stabilit cand alearga? Sau alearga pana la job, pana la supermarket, etc. Ma uitam pe endomondo si vad ca are si 4-5 alergari intr-o zi, de distanta variata..3 km, 4 km, 6 km, etc.