Politisti Sibiu amenzi biciclisti

Citeam acum câteva zile despre rezultatul unei acțiuni de control a bicicliștilor, desfășurată în Sibiu, care, ne zice articolul, “a devenit printre cele mai importante orașe din țară raportat la lungimea pistelor de biciclete, ajungându-se la peste 70 de km de piste amenajate special”.

Controlul s-a desfășurat după ce au murit doi bicicliști. Concluzia, care se voia subtilă, era că 80% dintre bicicliști nu respectau legea. Asta i-a întristat pe unii oameni de pe Facebook, care au impresia că bicicliștii ar trebui să fie exponenții societății perfecte și recomandu respectarea cu sfințenie a regulilor.

Eu zic atât: fuck that! Regulile și subtilitățile lor! Dacă vrei cu adevărat să încurajezi mersul cotidian pe bicicletă trebuie să faci eforturi adevărate în direcția asta, nu să te apuci să dai amenzi. Nu știu cât de prietenos este Sibiul pentru bicicliști, dar darea aia de seamă a polițiștilor de acolo mi s-a părut jenantă.

Personal, cred că încal vreo două, trei legi în fiecare zi, de acasă până la muncă (doar dus :D). M-am stricat de râs când am văzut unele dintre motivele pentru care au fost amendați bicicliștii. Să le luăm pe rând. O precizare, însă: eu vorbesc despre lumea reală.

Bicicliștii circulau pe trotuar sau treceau cu bicicleta pe trecerea de pietoni.

Nu știu unde-s ăia 70 de km de pistă, dar dacă existau piste, inclusiv pe trecerile de pietoni, bicicliștii ar fi trebuit să le folosească, fără să fie amendați. Poate erau, dar aveau mașini parcate sau chioșcuri crescute pe ele, iar pentru asta nu-i poți învinui pe bicicliști. Să meargă polițiștii pe bicicletă și să vedem dacă se dau jos la fiecare trecere de pietenoi. Deci, mai multă toleranță.

Trecutul pe roșu

Din propria-mi experiență, aproape toți bicicliștii trec pe roșu când fac dreapta. Te asiguri și te-ai dus. Daca se dorește infrastructură pentru bicicliști, atunci să avem piste și semafor intermitent de dreapta. Daca ar fi existat, iarăși, n-ar mai fi fost dată nicio amendă.

Lipsa semnalizării la schimbarea direcției de mers

Băi, nene, ești prost? E retoric. Păi, tu crezi că mersul în trafic e o plimbare prin Herăstrău?! Prefer să am ambele mâini pe ghidon decât să dau din aripi când sunt înconjurat de tot felul de nerozi, care nu ar folosi semnalizarea dreapta nici dacă viața lor ar depinde de asta.

Oglindă retrovizoare și avertizare sonoră

Ăștia se cred în continuare în parc.

Vestă reflectorizantă

Nu sunt la curent cu noul cod rutier, dar știu că nu era obligatorie purtarea vestei reflectorizante decât pe drumurile publice dintre localități. O las la capitolul recomandări. Ar fi totuși ciudat să vezi într-un oraș toți bicicliștii purtând veste reflectorizante, de zici că-i marș pe două roți pentru gunoieri.

În concluzie, dacă stai să ei la puricat bicicliștii din trafic, evident că iese o pondere covârșitoare a celor care nu respectă legea, asta și pentru că nu exită un cadru care să încurajeze mersul pe bicicletă.

Cred că dacă în Amsterdam sau Copenhaga, acolo unde a fost Oprescu, oamenii ar fi obligați să poarte cască, veste reflectorizantă, oglindă, claxon și li s-ar da amendă dacă n-ar face asta, atunci mulți dintre ei ar renunța la bicicletă.

Sună a discurs de politician, dar dacă vrei să încurajezi biciclitul trebuie să creezi o infrastructură și un cadru prietenos și tolerant, care să nu constrângă.

By Bogdan Popescu

Bogdan Popescu este ciclist amator, pasionat de acest sport încă de când Turul Franței era comentat de Radu Naum. În general, Bogdan scrie pe Biciclistul.ro despre concursurile de ciclism la care participă.

7 thoughts on “Fuck the rules sau nu?”
  1. Eu zic biciclistii ar trebui sa respecte regulile si ele sunt unele de bun-simt. Merita amendati la fel ca soferii, atunci cand nu le respecta. Eu unul sunt si biciclist si sofer, presupun ca autorul articolului nu are carnet si de asta unele argumente sunt fara noima. No offence, o sa argumentez de ce cred asta si sper sa nu stergi postarea.

    1. Biciclistul pe trecerea de pietoni

    In primul rand bicicleta e vehicul -> nu ai prioritate cu un vehicul pe trecerea de pietoni. De ce? NU ESTI PIETON!!! Logica elementara.

    In al doilea rand, din postura de sofer, ti-a aparut vreodata un biciclist in fata pe trecere? Imediat tasneste de pe trotuar si e aproape imposibil sa il eviti sau sa prevezi aparitia lui din cauza faptului ca se misca mult mai repede decat un pieton. De multe ori trecerile de pietoni sunt mascate de masini parcate, etc. NU E SANATOS PT PROPRIA PIELE! Asa ca biciclistul ala, daca are si ceva in cap, indiferent ce zic regulile si chiar daca ar fi permis legal, se da jos. In cazul legislatiei actuale, daca sunt si martori care sa ateste ca era calare e si bun de plata reparatiilor masinii, in plus fata de propriile cheltuieli si chinuri cu spitalizarea. Nu ai ce cauta calare pe trecere!

    2. Trecutul pe rosu

    Conform Codului Rutier, bicicleta e vehicul. Ca atare are aceleasi drepturi si obligatii, in trafic, ca orice alt vehicul ( o obligatie in plus e circulatia cat mai in dreapta), asa ca e OBLIGATORIU sa stea la ROSU. Vrem sa nu mai fie vehicul? Cerem modificare CR dar nu o sa mai avem voie pe sosea. Vrem pe sosea? Respectam CR actual si stam la rosu.

    3. Semnalizarea

    Te plangi de altii ca sunt narozi si nu dau semnal. Oare de ce te incurca ca nu dau semnal? La ce foloseste semnalul? Sa ii anunti pe cei din jur ce ai de gand sa faci. Ala e protejat de tabla, in caz ca nu da semnal si face poc, indoaie tabla. Tu pe bicicleta, daca faci poc, rupi oase. E o diferenta. E oare inteligent si sanatos pt propriul fund sa dai semnal ca sa stie ala cu masina din spate daca faci stanga si sa nu incerce sa te depaseasca atunci? Hm….. Grea intrebare.

    4. Oglinda retrovizoare si claxon

    In trafic, cand treci pe langa masini parcate aiurea, lasate pe avarii, etc – exista riscul sa iti iei o usa in freza. Sunt n persoane care au patit-o. De fiecare data cand te intorci sa te uiti in spate ce vine, pt o fractiune de secunda, risti. Fractiunea aia poate face diferenta intre lipit ca musca de o usa si evitat.

    Claxonul iar e util, pentru momentul in care ai un zabauc care vrea sa deschida usa fara se asigure si asa il mai poti atentiona.

    5. Vesta reflectorizanta

    Eu cand merg prin oras, cu bicla, am lumini fata+spate, plus baterii de rezerva in caz ca raman fara baterii la una din lumini. Asta pe langa casca cu elemente reflectorizante, ghiozdan la fel, elemente reflectorizante la bicla, etc. De ce? Tot ca sa imi pazesc propria piele, cu cat sunt mai vizibil noaptea cu atat cresc sansele sa nu dea vreun ametit peste mine.

    Iar ca sofer pot sa iti zic ca am vazut o gramada de nauci care umbla fara nici un fel de lumini sau elemente reflectorizante pe bicla. Foarte greu de vazut, mai ales cand treci dintr-o zona iluminata intr-una fara iluminat stradal. Pana ti se obisnuiesc ochii dureaza cateva secunde, iar secundele alea pot face diferenta intre a lua un biciclist pe capota si a il vedea si evita. Cand circuli fara lumini si elemente reflectorizante te expui, cresti sansele sa dea cineva peste tine si daca esti accidentat pe un drum public, te afli in ilegalitate si risti sa platesti si daunele masinii!!!

    Nu zic ca nu sunt multi soferi cretini. Sunt, dar responsabil de propria piele sunt in primul rand eu. Daca eu nu fac tot ce pot sa ma protejez, nu pot sa le cer asta altora.

    Iar atitudinea asta, cu regulile sunt, dar nu petru noi ca nici altii nu le respecta, no offence dar este puerila. Nu le poti cere altora respect si respectarea regulilor in timp ce tu zici Fuck the Rules! Asa zic si ei si uite rezultatul. Hai sa respectam noi, aia care constientizeaza lucrurile astea si, in timp, poate se va schimba atitudinea. Dar un biciclist nu e cu nimic mai sus decat un sofer sau invers. Toti ar trebui sa respectam regulile si oamenii.

  2. Daca in tarile civilizate legea ar spune ca trebuie sa porti vesta si casca nu ar fi un impediment pentru ca lumea sa se conformeze si nici nu ar micsora numarul de biciclisti. Este gresit sa credem ca biciclistilor le lipseste pista speciala pentru a respecta o conduita care sa nu puna in pericol atat pe ei cat si pe ceilalti participanti la trafic (automobilisti, motociclisti, pietoni si care or mai fi ei). Ca legislatia nu stabileste exact statutul biciclistului in trafic, ca nu avem o infrastructura dedicata, astea nu inseamna ca exista motive pentru a nu respecta minimul existent.
    Da, ma dau jos de pe bicicleta la trecerea de pietoni; da, stau la semafor atunci cand este pe rosu chiar daca nu trec masini; da, semnalizez intentia de deplasare a directiei de mers; da, nu consum alcool atunci cand ma deplasez sau urmeaza a ma deplasa cu bicicleta. Recunosc ca nu imi iese in proportie de 100% dar incerc sa tin cont cat de mult ca acestea ma feresc de neplaceri in trafic.
    Lasati scuzele ca nu exista legislatie, incercati sa fiti un exemplu !!!

  3. Problema de fond este că în timp ce codul rutier consideră bicicleta vehicul și pe biciliști conducători de vehicule, biciliștii se consideră pietoni pe 2 roți.
    De aceea vezi bicliști mergând în contra sens, sau pe străzi cu sens unic în sens contrar, sau luând virajele pe trecerea de pietoni sau deplasându-se pe trotuar (unii cu viteze care te fac să crezi că au scăpat de la nebuni), sau că nu au retrovizoare (eu am folosit la bicicleta mea și erau foarte utile) că nu semnalizează (deși există semnalizatoare luminoase și pentru biclă, am avut și din astea) și altele, și altele…
    Oricum, este o contradicție clară între viziunea pe care biciliștii civilizați o au despre mersul pe bicicletă în oraș și codul rutier. Primii se cred în Olanda iar Codul este făcut pentru șoseaua din sat.

  4. “Băi, nene, ești prost? E retoric. Păi, tu crezi că mersul în trafic e o plimbare prin Herăstrău?! ” “Ăștia se cred în continuare în parc.”
    Foarte bun articolul :)) Mai ales replicile citate mai sus :))

  5. Sunt unele lucruri care sincer trebuiesc făcute si te contrazic in mai multe cazuri.
    De ceva vreme stau in Koln, Germania si au destule poate de biciclisti si sunt foarte stăpâni pe ele. Deci atenție pe unde mergi ca este a lor si se poate sa i platesti de noi! Pietonii cat si șoferii se asigura temeinic la biciclisti , sun un fel de sfinti aici! Dar ca exista si dar ca dac ti dau prioritate ai pana la un puct . Deci cum sa nu ai: semnal de atentionare doborât! = amenda , far sau stop =amenda . Casca nu am văzut s te amendeze dar poarta multi, siguranță si viața lor ! Cum sa nu întinda bratul si sa nu semnalize ? Acident = amenda = vinovat. La dreapta se face pe Rosu doar dacă pista i pe trotoar! = amenda . Se sta la semafot!
    Sa nu uit cea mai tare faza : da mergi pe bicicleta si esti băut platesti amenda si ti se ia carnetul de șofer! He !!!
    Regulile trebuiesc respectate pentru siguranță ta. Si vesta aia sa te vadă prostu cu mașina de nu te respecta! Mai ales in România!

  6. in mare patre asa este dar purtarea vestei pe timp de nopte mi-se pare chiar corecta nu poti merge ca voda prin loboda trebuie ca soferii sa vada din timp biciclisti pentru a avea timp sa franeze sau sa depaseasca dupa caz o lumina alba in fata si una rosie in spate nu cred ca costa o avere in plus le gasesti in toate bazarele din tara si cam atat am avaut de spus ….

  7. …de acord cu articolul, mai putin cu partea de vesta. Sunt si sofer si de multe ori m-am trezit in fata noaptea cu biciclisti fara nici o semnalizare; si nu stiam ce sa fac: sa-l bat sau sa-i dau vesta reflectorizanta poate are noroc si urmatorul sofer il vede mai din timp. Pana la urma, fiecare se protejeaza cum vrea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.