Citeam acum câteva zile despre rezultatul unei acțiuni de control a bicicliștilor, desfășurată în Sibiu, care, ne zice articolul, “a devenit printre cele mai importante orașe din țară raportat la lungimea pistelor de biciclete, ajungându-se la peste 70 de km de piste amenajate special”.
Controlul s-a desfășurat după ce au murit doi bicicliști. Concluzia, care se voia subtilă, era că 80% dintre bicicliști nu respectau legea. Asta i-a întristat pe unii oameni de pe Facebook, care au impresia că bicicliștii ar trebui să fie exponenții societății perfecte și recomandu respectarea cu sfințenie a regulilor.
Eu zic atât: fuck that! Regulile și subtilitățile lor! Dacă vrei cu adevărat să încurajezi mersul cotidian pe bicicletă trebuie să faci eforturi adevărate în direcția asta, nu să te apuci să dai amenzi. Nu știu cât de prietenos este Sibiul pentru bicicliști, dar darea aia de seamă a polițiștilor de acolo mi s-a părut jenantă.
Personal, cred că încal vreo două, trei legi în fiecare zi, de acasă până la muncă (doar dus :D). M-am stricat de râs când am văzut unele dintre motivele pentru care au fost amendați bicicliștii. Să le luăm pe rând. O precizare, însă: eu vorbesc despre lumea reală.
Bicicliștii circulau pe trotuar sau treceau cu bicicleta pe trecerea de pietoni.
Nu știu unde-s ăia 70 de km de pistă, dar dacă existau piste, inclusiv pe trecerile de pietoni, bicicliștii ar fi trebuit să le folosească, fără să fie amendați. Poate erau, dar aveau mașini parcate sau chioșcuri crescute pe ele, iar pentru asta nu-i poți învinui pe bicicliști. Să meargă polițiștii pe bicicletă și să vedem dacă se dau jos la fiecare trecere de pietenoi. Deci, mai multă toleranță.
Trecutul pe roșu
Din propria-mi experiență, aproape toți bicicliștii trec pe roșu când fac dreapta. Te asiguri și te-ai dus. Daca se dorește infrastructură pentru bicicliști, atunci să avem piste și semafor intermitent de dreapta. Daca ar fi existat, iarăși, n-ar mai fi fost dată nicio amendă.
Lipsa semnalizării la schimbarea direcției de mers
Băi, nene, ești prost? E retoric. Păi, tu crezi că mersul în trafic e o plimbare prin Herăstrău?! Prefer să am ambele mâini pe ghidon decât să dau din aripi când sunt înconjurat de tot felul de nerozi, care nu ar folosi semnalizarea dreapta nici dacă viața lor ar depinde de asta.
Oglindă retrovizoare și avertizare sonoră
Ăștia se cred în continuare în parc.
Vestă reflectorizantă
Nu sunt la curent cu noul cod rutier, dar știu că nu era obligatorie purtarea vestei reflectorizante decât pe drumurile publice dintre localități. O las la capitolul recomandări. Ar fi totuși ciudat să vezi într-un oraș toți bicicliștii purtând veste reflectorizante, de zici că-i marș pe două roți pentru gunoieri.
În concluzie, dacă stai să ei la puricat bicicliștii din trafic, evident că iese o pondere covârșitoare a celor care nu respectă legea, asta și pentru că nu exită un cadru care să încurajeze mersul pe bicicletă.
Cred că dacă în Amsterdam sau Copenhaga, acolo unde a fost Oprescu, oamenii ar fi obligați să poarte cască, veste reflectorizantă, oglindă, claxon și li s-ar da amendă dacă n-ar face asta, atunci mulți dintre ei ar renunța la bicicletă.
Sună a discurs de politician, dar dacă vrei să încurajezi biciclitul trebuie să creezi o infrastructură și un cadru prietenos și tolerant, care să nu constrângă.
Comentarii