Gata cu huzureala, au trecut sărbătorile, ne-am făcut de cap, am mâncat pe săturate, din toate felurile, fără opreliști (eu cel puțin așa am făcut).

Acum, la început de an, e timpul să ne fixăm niște obiective, nu? Și cel mai palpabil țel nu poate fi decât acela de a arde niște calorii. Nu mă refer la înfometare, ci la sport. Firește, totul trebuie făcut cu măsură, fără extreme, asta-i calea prin care ajungi să dezvolți niște obiceiuri sănătoase și durabile.

Prin urmare, ardem caloriile pe tot parcursul anului, nu doar în luna ianuarie, da? 🙂

Decathlon România are zilele astea o campanie prin care vrea să le readucă aminte tuturor să nu uite de sport, să nu neglijeze exercițiile și, dacă ”au uitat” de asta să-și stabilească repede niște noi repere. Ne stabilim cum dorim să ajungem, ce dorim să facem și cum vom realiza toate acestea. Și, firește, Decathlon are în oferta sa o serie de produse cu ajutorul cărora poate contribui la realizarea planurilor noastre sportive.

Vezi oferta Decathlon

Am deja o parte din echipamentele Decathlon din acestă ofertă, cum ar fi setul de gantere sau mânerele pentru flotări, dar sunt tentat să-mi mai cumpăr așa:

  • bandă elastică – e bună pentru exerciții de întindere, dar și de întărire a musculaturii. M-am gândit s-o folosesc pentru încălzire, înainte de intrarea în bazin, dar și pentru exerciții ale mușchilor folosiți la înot;
  • rulou de masaj – îmi doresc de mult timp acest accesoriu, deși au fost voci de la care am auzit că nu este eficient și că riști să te accidentezi, pentru că nu face un masaj în profunzime, ci doar la suprafață;
  • aș încerca o bancă pliabilă – problema este că nu prea am unde s-o pun, dar mă tot gândesc la una. De fapt, dacă mă gândesc bine mi-ar plăcea și niște spaliere 🙂
  • mi-aș lua ganteră Kettbell, dar nu m-am lămurit însă ce greutate să iau. Oare cea de 6 kg e prea ușoară?

Nu mă apuc acum să înșir toate avantajele pe care sportul le poate aduce vieții tale, însă vreau să spun unul dintre ele, concret, pe care l-am observat pe propria mea piele. Când nu fac sport adorm mai greu, mă culc mai târziu și mă răsucesc în pat ca un titirez pând intru în lumea viselor. Oboseala acumulată în urma jobului, care e mai mult una psihică, are nevoie și de oboseală fizică, altfel nu pot să dorm. Concluzia mea este chiar palpabilă, exercițiile fizice mă ajută să am un somn de calitate, odihnitor. A doua zi dimineață parcă altfel sunt pregătit să fac față provocărilor, parcă am altă energie energie cu care încep ziua. O mențiune, însă, nu recomand activitatea fizică seara, înainte de culcare, pentru că îți dă un boost de energie și să spui adio somnului. De aceea, recomand practicarea exercițiilor fizice cu câteva ore înainte.

Sunt curios care este strategia voastră pentru acest an și dacă ați apucat s-o activați sau încă vă mai gândiți :).

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE