Decathlon a a creat o secțiune pe website-ul său cu idei de cadouri sportive (pagina aici), care conține aproape 2.000 de produse – deci aveți de unde alege.

Îmi place că sunt foarte multe opțiuni de filtrare, astfel încât să poți ajunge la produsele care te preocupă, iar oferta este bună.

Mai e puțin și vine ziua mea de naștere [1 mai muncitoresc 🙂 ], o ocazie numai bună să-mi caut eu însumi un cadou.

Mi-am propus ca anul acesta să ajung mai des pe la munte, unde să și alerg, poate chiar să particip la câteva competiții montane. Și, în acest sens, mi-ar trebui o vestă pentru hidratare în timpul alergării offroad. Nu prea mă pricep, n-am experiență la alergarea montană, nu știu ce echipamente îmi trebuie neapărat și care sunt cele mai recomandate, dar m-am oprit la acest produs, aflat în oferta Decathlon.

Este o vestă ușoară de trail, cântărește doar 175 de grame și se adaptează conformației alergătorului. La cât de ușoară și mică este n-ai zice că poți transporta prea multe cu ea, dar permite transportarea strictului necesar datorită celor 12 buzunare.

vestra trail alergare

Această vestă permite transportul a doua bidoane de tip flask, de 500 ml, are trei chingi reglabile, pentru adaptarea la conformația alergătorului. Pentru a ușura accesul la spațiile de depozitare în timpul alergării, Decathlon a conceput buzunare cusute în diagonală și un buzunar marsupiu în spate. În acest buzunar se poate depozita jacheta de protecție vânt, pentru a fi pregătit de schimbările climatice de la munte.

Patru dintre buzunare sunt pentru nutriție și gunoaie, dintre care unul este prevăzut cu fluier de siguranță de 110 db.

Vesta este prevăzută cu elemente de fixare pentru bețele de trail (nici din astea nu am). Lucie, designer-ul Decathlon, a testat acest echipament într-o cursă de 23 km, în Mont Blanc: “Vesta cu sistem de fixare pentru bețe, m-a ajutat cu adevărat să progresez!”.

Pe mine m-a convins, o vreau. Aștept însă și părerile voastre, poate există și alte variante, dar eu zic că pentru început amatorului de mine îi este ideală această vestă.

Și pentru că tot suntem la capitolul cadouri, aviz prietenilor doritori :), mi-ar plăcea o rolă pentru masaj și am găsit una numai potrivită, la 75 lei. Este polivalentă, poate fi folosită pentru mai multe zone ale corpului, cum ar fi spate, coapse sau gambe. Permite masarea în profunzime a mușchilor și e făcută dintr-o spumă dură, cu structură specială pentru masaj eficient. Nu mai este cazul să spun că masajul permite decontractarea mușchilor, iar asta ajută la o recuperare ușoară după antrenament.

Mai rămân un pic pe site-ul Decathlon, îmi mai caut niște mănuși pentru ciclism, fără degete, și o bandă elastică, să lucrez cu ea mușchii folosiți la înot.

Ah, și încă o chestie, că tot suntem la subiectul cadouri. Nu știu dacă se află în secțiunea anunțată mai sus, dar puteți oricând să achiziționați un card cadou Decathlon în format fizic, atât pentru persoane fizice, cât și pentru juridice, card care poate fi încărcat cu o valoare cuprinsă între 20 ron și 1100 lei. Există o diferență, cardul cadou pentru persoane fizice poate fi cumpărat doar din magazinele Decathlon, în timp ce pentru persoanele juridice există și opțiunea de card cadou în format electronic, care poate fi solicitat prin trimiterea unui e-mail către adresa magazinonline@decathlon.ro. Aceasta poate fi încărcat cu o valoare cuprinsă între 20 RON și 5000 lei.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds