După ce la sfârșitul sezonului trecut am participat la trei concursuri de triatlon pe distanță lungă, aveam nevoie de o provocare pentru a-mi menține motivația la antrenamente și în acest sezon. Oradea mă atrăgea mult, pentru că puteam fi alături de cei mai entuziaști triatloniști din țară, dar o a patra cursă consecutivă nu mă motiva.

După senzaționalul Alpe D-Huez din 2015, cu un pic de încredere în forțele proprii, mi-am stabilit obiectivul A din anul următor participarea la unul din triatloanele din seria Allxtri. Filmele făcute de organizatori mi se par cele mai senzaționale și cele mai motivaționale din ceea ce am vazut până acum. Mi se părea o bună ocazie pentru concursul de retragere pe distanțe lungi, pentru a-mi liniști familia.

Iată unul dintre ele:

Am făcut înscrierea online în primele două minute de la deschidere (la concursul din țara cantoanelor) și am așteptat cu încredere tragerea la sorți. Din păcate, norocul nu mi-a surâs: nu am fost printre cei 200 norocoși din afara Elveției. Dezamăgirea a fost atât de mare, încât două săptămâni nu m-am putut antrena. Am realizat apoi că trebuie să fac totuși ceva, era nevoie de o idee.

Ironman Balatonman

Din ofertele de pe piață, atenția mi-a fost atrasă de acest triatlon din țara vecină, Ironman Balatonman. Beneficia din start de câteva elemente atractive pentru mine: nu făcea parte din corporatistele la care mai participasem Ironman & Challenge, distanța foarte mică de casă, la sfârșit de primăvară (până la sfârșit de iunie pot avea ceva antrenamente la șosea cu bicicleta pentru că nu am mai mult de 4 ore pe propriul home-trainer în 3 ani de la achiziție), înot în lac uriaș, se mula cu vacanța suplimentară de Rusalii și deci o zi în plus pentru refacere după concurs.

Concursul organizat la lacul Balaton este bianual: iunie și septembrie. Am ales concursul din iunie si am continuat antrenamentele.

După înscriere am încercat să-mi conving măcar 1-2 prieteni sa mă însoțească.

Organizatorii oferă în aceeași zi posibilitatea de participare la mai multe concursuri:

• Full Ironman 3.800m înot – 180km bicicletă – 42km alergare;
• Half Ironman 1.9800m înot – 90km bicicletă – 21km alergare;
• Sprint 950m înot – 45,5km bicicletă – 8km alergare
• Special 1.900m înot – 180km bicicletă – 21km alergare
• Ștafete Clasic pe distanța Iron si Half 1 sportiv / 1 probă
• Ștafete Open pe distanța Iron și Half cu maximum 10 persoane în echipă ce pot preda chipul oricând, dar în locuri marcate

Cu această ofertă am reușit să conving doi prieteni: unul pentru Half și unul pentru Sprint. Oferta pentru cazare este bogată, de la hoteluri până la numeroșii privați cu vile de vacanță.

Concursul a avut loc sâmbătă și cu puțin noroc am reușit să-mi respect programul: joi transport (plecare dimineață din București și sosire pe la 17:00 și o scurtă dezmorțeală seara) și vineri recunoaștere traseu de bicicletă (1 tură din cele 6 din concurs), 5km alergare pe malul lacului și o mică bălăceală (vântul extrem de puternic ne-a dat de furcă cu niște valuri incredibile într-un lac și ne-a pus pe gânduri pentru a doua zi la așa intensitate).

Concluziile comune despre traseu:

• Înot: frumos, apă curată, speranțe de lipsă vânt (deci lipsă valuri), clar marcat
• Bicicletă: traseu în circuit cu bucle (6 la Full), asfalt cu porțiuni denivelate, de slabă calitate, cu 6 treceri de cale ferată la fiecare buclă și 2 spre circuit (38 deci pentru mine), ”favoritele” mele, trei întoarceri la punct fix pentru fiecare buclă (18 deci pentru mine) și mici denivelări pe care se putea urca în forță. Rămânea întrebarea cu trecerea trenului: se va scădea oprirea la barieră în timpul cursei?
• Alergare: nimic special, traseu plat, cu porțiuni pe malul lacului, prin zone rezidențiale

Spre finalul zilei au început cu acțiunile oficiale: confirmarea înscrierii, ridicarea pachetului de concurs și ședința tehnică. Organizatorii au amenajat într-un ștrand privat, frumos amenajat pe malul lacului, zona oficială de înscriere și zona de start-finsh.

Ridicarea pachetului de start a decurs rapid, legitimatia F.R.Tri fiind recunoscută și nu a mai fost nevoie de plata unei taxe suplimentare de licență de o zi. Conținutul pachetului este unul clasic: chip, numere de concurs pentru bicicletă, cască, saci (nu exisă însă rastele de echipament pentru ciclism și alergare, tranzițiile se efectuează clasic, lângă suportul de bicicletă), bidon, pliante. Medalia de finisher și tricoul se obțin doar după trecerea liniei de final!

În jurul zonei de start-finish se amenajează și un mic târg cu expozanți din domeniul triatlonului de unde iți poți completa/înoi echipamentul de concurs sau asigura energia pentru cursă. Spre seară se organizează și ședința tehnică (în program era anunțată doar în limba maghiară, deși la start erau și multe alte naționalități) și o pasta party, motiv pentru care am preferat o cină relaxantă cu familia și prietenii.

De la ora 21:00 am început pregatirea echipamentului și bagajului pentru concurs (bicicleta fusese spălată, reglată și unsă pe lumină, de la ora 18:00). La acest capitol nu prea am emoții, numeroasele triatloane anterioare au stabilit deja o rutină acțiunile mele.

Un singur lucru îmi lipsește în ultimul timp: emoția și teama. Stau prea liniștit și asta mă cam nemulțumește, deoarece ani buni emoțiile îmi dădeau o energie pozitivă. Pentru motivație mă bazez pe ora dinaintea strartului, când văd zeci de atleți în zona de tranziție, bine făcuți, cu echipamente senzaționale și fioroși. Asta mă motivează mai mereu!

După ora 22:00, m-am băgat la programul de somn.

Programul pentru ziua concursului prevedea deschiderea tranziției la 06:00 și plecarea vaporașului în larg pentru proba de înot (ca la marile concursuri!) la ora 07:30 și start la ora 08:00. Eram cazat la 10 minute de start și am programat plecarea la 06:30.

Mă trezesc mereu cu trei ore înainte de startul oricărui concurs, iar masa o iau cu minim două ore înainte.

După ce am ajuns la zona de tranziție, am fost informați că apa are 22 de grade și utilizarea constumului de neopren este permisă. În tranziție am văzut și ceva vedete locale, care dădeau interviuri unor jurnaliști. Sportivii maghiari sunt renumiți pentru valoarea lor în acest sport și m-am gândit că din acest punct de vedere urma să particip la un concurs pe cinste!

Start!

Startul s-a dat de la aproximativ 600 de metri de mal, iar concurenții au sărit dintr-un ferryboat. A fost ceva inedit. Proba de înot a presupus două ieșiri australiene, cu treceri printr-o poartă de cronometrare aflată pe uscat. Proba a decurs frumos, liniștit, lacul fiind suficient de mare pentru cei 250 de participanți (Full și Special).

De menționat posibilitatea de a utiliza salturi de fluture cu împingere în fundul lacului pe ultimii și primii 50 de metri de la mal.

La finalul celor 3.800 m înot și ceva alergări pe mal, am fost înregistrat cu 01h:15min și poziția 8 în cursă. În acel moment, habar nu aveam nici de timp, nici de poziție și nici nu mă preocupa. Vedeam însă suficiente biciclete în T1 și eram liniștit. Urma proba favorită: bicicleta!

Tranziția a decurs relativ liniștit, am avut timp si pentru o mică alimentare cu un baton de fructe uscate și un pic de apă în 02min:28sec (în general nu mă grăbesc, dar am înregistrat al patrulea timp la prima tranziție).

Pentru bicicletă îmi propusesem un rulaj rezervat, care să-mi permită un maraton decent, alergat fără oprire, sub 04h. Picioarele doreau însă libertate, să poată rula cei 180km sub cinci ore, indiferent de ceea ce urma la maraton.

Cum lucrurile decurgeau bine, mi-am propus să urmez primul plan. Am parcurs prima buclă de 30 km (în total erau șase) în 55 de minute. Prima și ultima buclă au fost mai lungi cu 1 km, pentru că includeau și distanța până la circuit. Mi-am propus sa păstrez același ritm, cu o mică accelerare la jumătatea cursei.

Potrivit cronometrelor oficiale, am parcurs buclele următoare în 51  52, 53, 53, respectiv 57 de minute. Începusem să măresc cadența, să mănânc și să mă hidratez.

Timpul oficial pentru proba de ciclism: 05h:24min, cu o medie de 33,3km/h.

La intrarea în T2 eram pe locul 4, cu al doilea timp din concurs la bicicletă. Aceste date îmi erau necunoscute, singurul lucru care mă interesa era că plecam la maraton după 06h:44min.

Temperatura era în jur de 32-33 de grade, la ora 14:30 cînd am început să alerg proba de maraton. Dintre toate obstacolele de învins, căldura este pentru mine cel mai mare inamic. La bicicletă nu am simțit mai nimic, însă urmau 6 bucle de 7km de alergare în soare.

Mi-am propus să alerg într-un ritm rezervat, și lucrurile păreau că merg bine. Am finalizat prima tură în 36 de minute, cu o medie de 5:15min/km. Pe la jumătatea celui de-al doilea tur, m-am supraîncălzit și am simțit că mă ia cu leșin. M-am oprit și am început să alternez mersul cu alergarea, oprindu-mă la punctele de hidratare pentru alimentare cu multă gheață în trisuit și în șapcă.

Am intrat într-un regim de clar disconfort și nu doream să mă lupt în aceste condiții. Nu eram singurul care avea de furcă cu soarele, dar erau destui care mi se păreau că se descurcă mult mai bine. Avansul luat la bicicletă mi-a permis să termin maratonul și să închei concursul pe poziția 10 cu timpul de 11h:29min, cu aproape o oră peste plan.