Shane Sutton - antrenor ciclism Marea Britanie

Shane Sutton - antrenor ciclism Marea Britanie

Antrenorul lotului de ciclism al Marii Britanii, australianul Shane Sutton, a fost rănit serios într-un accident produs în timp ce mergea pe bicicletă în apropiere de Manchester, la câteva ore după ce câştigătorul Turului Franţei, Bradely Wiggins, a fost lovit de o maşină în altă zonă a Angliei, potrivit Mediafax.

Potrivit BBC, Sutton, 55 de ani, fost ciclist profesionist, a fost implicat, joi dimineaţă, într-un accident pe autostrada A6 lângă Levenshulme, la periferia oraşului Manchester, şi a fost internat în spital cu hemoragie craniană.

“Shane a suferit o lovitură puternică, dar ar trebui să fie bine”, a declarat directorul Federaţiei Engleze de Ciclism, Martin Gibbs.

“Shane purta cască. Este supus unor teste şi probabil va sta în spital în următoarele zile. Cerem Guvernului să ia în considerare siguranţa ciclismului în politica sa pentru transporturi”, a declarat un purtător de cuvânt al Federaţiei Engleze de Ciclism.

“Este extrem de rar ca rutierii noştri şi antrenorii să fie răniţi în timp ce rulează pe stradă şi este şi mai rar ca două încindente să se producă într-o perioadă atât de scurtă de timp. Le urăm lui Shane şi Bradley să se recupereze rapid. Ciclismul nu este o activitatea periculoasă, dar mai este mult de făcut pentru a îmbunătăţi condiţiile celor care practică acest sport pe stradă”, a adăugat oficialul.

Mulțumesc pentru știre lui Vlad Ignat

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds