Emilian Nedelcu, lansare iPhone 5 Vodafone Romania
Foto: Victor Kapra

Emilian Nedelcu, lansare iPhone 5 Vodafone Romania

Aș vrea să vă povestesc un vis pe care l-am avut de curând, care mi s-a părut atât de real încât nici acum nu mi-am revenit. Se făcea că fusesem părăsit de toți prietenii. Niciunul dintre ei nu mai dădea niciun semn de viață. Și mă chinuiam să pricep ce se întâmplă. Putem să înțeleg că-i supărat unul pe mine. Puteam să accept că sunt supărați pe mine doi, dar toți?

Poate că devenisem eu prea sălbatic? Poate că nu-i sunasem mai des decât ar fi trebuit s-o fac? Poate că erau supărați pentru că nu-i sunasem de ziua lor? Poate se săturaseră să le tot povestesc despre copiii mei? Poate devenisem eu un nesuferit? Poate nu aveau timp? Poate erau ocupați? Îmi treceau prin minte și întrebări absurde, doar eram într-un vis. Poate că-și pierduseră telefoanele? Poate nu mai aveau numărul meu de telefon? Sigur, puteam să accept orice răspuns, dar nu valabil pentru toți prietenii mei!

În căutarea prietenilor pierduți

Nu știu cât durează un vis, dar eu m-am apucat de treabă, pentru că nu vroiam să stau fără să fac nimic și să accept faptul că nu mai am niciun prieten. Aveam un fapt dat, de la care plecam: no friends. Ce era de făcut?

Precum Descartes, am încercat să despic această complicată problemă în probleme mai mici, mai simple. “Primul lucru pe care trebuie să-l fac”, mi-am spus, “este și cel mai simplu. Trebuie să-i sun”. Era cea mai directă cale de a afla un răspuns la întrebarea “De ce?”. Aveam însă o mare problemă (în vis): n-aveam phone! Nici în realitate nu sunt departe de adevărul din vis, pentru că HTC Legend-ul meu s-a stricat în niște împrejurări care, credeți-mă, chiar merită știute.

De ce n-am phone

HTC Legend-ul meu, cu carcasă din metal, a murit după ce l-am înecat în ciorbă. Vorbesc serios, aveam în ghiozdan un borcan cu ciorbă de la soacră-mea, din ăla mare, de 800 ml.

În tragica zi, eram la soacră-mea, cu cei mici. Și mă tot îmbia, ia și ciorbă, ia și plăcintă, ia și mâncare, ia și copane, ia și din aia, ia și din cealaltă. Cum sunt  un mare gurmand, de  numai 95 de kilogramuțe, am îndesat totul în ghiozdan, care arăta ca un șarpe boa ce tocmai înghițise un vițel și care cântărea cât un hipopotam adult și bine hrănit. În plus, trebuia  s-o car și pe Natalia, fericita posesoare a unei greutăți de 15 kg. Pe Vlăduț (18 kg!!!!) îl țineam de mână, că nu-i mofturos ca sor’sa. Ghiozdanul cu bunătățuri stătea la mine în cârcă. Și, uite așa, am pornit cu toții către casă, adică de pe la Iancului spre spitalul Pantelimon.

Când, în sfârșit, am ajuns acasă, era rupt. Mă dureau mușchii de la brațe, Natalia devenise de 50 de kg, spatele  îmi amorțise. Grăbit să scap de povară,  mi-a alunecat ghiozdanul din mână. L-am văzut ca în filme, cu încetinitorul, și tot ca în filme n-am putut să-l prind. A căzut cu o bufnitură înfundată. Pe urmă, liniște.

Când l-am desfăcut, s-a revărsat un șuvoi de ciorbă de perișoare peste mine. Am văzut roșu în fața ochilor! HTC-ul era scufundat,  fără nicio șansă, în lacul de ciorbă cu perișoare. L-am scuturat, l-am desfăcut, l-am pus la uscat, dar nimic. Nu și-a mai revenit. Of, făceam și filme de pe bicicletă cu el!

Înapoi la vis

Știți și voi cum e uneori în vis. Te frămânți să găsești un răspuns, îl simți lângă tine, dar nu se lasă prins. Așa eram și eu. Nu puteam să-mi sun prietenii pentru că nu aveam telefon. Nu mă gândeam că am un telefon de serviciu, nu mă gândeam că am și un telefon fix, nu mă gândeam că pot folosi telefonul Ioanei. În vis eram doar eu și obsesia mea.

Visul meu n-are un happy ending. N-am găsit niciun telefon magic cu care să-mi pot suna prietenii, iar rezultatul, așa cum îl puteam concepe în lumea imaginară în care mă aflam, nu putea fie decât unul singur: no friends for me, ever.

Aici m-am trezit. Au trecut momente bune până m-am dezmeticit și, după cum vă spuneam și la început, nici până în ziua de astăzi nu mi-am revenit, pentru că visul meu, vreau nu vreau, conține și o fărâmă de adevăr. Există oameni pe care nu i-am mai auzit de ani de zile și care, la un moment dat, au făcut parte din viața mea. Nu pot să mă prefac acum că nu mai există, nu?

Care-i faza cu iPhone 5, totuși?

Am fost la lansarea iPhone 5 la Vodafone Experience Store, când sute de români s-au înghesuit după ora 00:00 să-și cumpere telefonul. Acolo m-am întâlnit cu mulți cunoscuți, bloggeri și jurnaliști, printre care și Vlad Dulea. Am vorbit cu el, printre altele, de Blogal Initiative. I-am povestit că am  participat la un concurs care avea drept premiu un tatuaj, dar că n-am câștigat.

Ulterior, când am ajuns acasă, mi-am adus aminte de discuția avută cu Vlad și am intrat pe site-ul Blogal Initiative să văd ce mai e nou pe-acolo. Și mi-a sărit imediat în ochi o campanie organizată de către Vodafone și Blogal Initiative, în care trebuie ca participanții să răspundă la întrebarea “De ce iti doresti de la Vodafone un iPhone 5?”

M-am gândit că am găsit soluția pe care o căutam un vis: să câștig un iPhone 5 și să-mi sun toți cunoscuții, să le pun o simplă întrebare: “Vrei să fii prietenul meu?“.

Deci, îmi doresc un iPhone 5 de la Vodafone pentru că vreau să fac parte din rețeaua celor care își sună prietenii nu doar la nevoie.

Comentarii