M-am întors de curând de la bazin şi am avut o revelaţie: de când m-am apucat de antrenamente la înot mi-a dispărut complet pofta de a alerga. Nu mai am nicio motivaţie, anul trecut pe vremea asta băgam 150 km de alergare pe lună, iar anul acesta, după primele patru luni nu cred că am depăşit 200 km. Merg la bazin de două ori pe săptămână, în weekend ies cu bicicleta, pentru alergare nu mai am niciun chef să-mi fac timp.
Poate că e o chestie temporară, dar înotul mi se pare un sport minunat şi binefăcător. Nu mă doare nimic la antrenamente, nici după şi mă simt super relaxat după ce ies din apă, de parcă plutesc pe un nor pufos. În schimb, după ce alerg mă simt greu şi deseori am dureri la nivelul gleznelor. Da, ştiu, sunt la categoria grea, un motiv în plus să nu fiu supărat că nu mai alerg :).
Motive pentru care prefer înotul alergării:
- Plutesc. Sentimentul pe care ţi-l oferă senzaţia de plutire este pur şi simplu eliberator. Şi nu contează că sunt gras.
- Are impact minim asupra articulaţiilor. Deocamdată nu m-am ales cu nicio accidentare de a înot, în schimb de la alergare am avut de toate.
- Îmi lucrează toţi muşchii. O simt pe pielea mea de fiecare dată când primesc drill-uri de făcut, îmi lucrează picioarele, spatele, braţele, ce mai, totul.
- Înotul e un sport super variat. Şi alergarea poate fi variată: alergi în pantă, alergi la vale, faci intervale, bagi long run-uri.
- La înot nu transpiri 🙂 sau cel puţin nu simţi asta. Şi nici nu miroşi urât după un antrenament!
