30 mai 2001
Marea aventură a început. Cercul Polar, Capul Nord şi Aurora Boreală mă aşteaptă. Deja nu mai contează lunile de alergătură după sponsori, aprobări, recomandări, vize şi echipament. Drumul se întinde cât vezi cu ochii minţii şi mă aşteaptă, mă provoacă, să-l măsor cu roata bicicletei.
Visez de ani de zile clipa asta şi nu-mi vine să cred că plec cu adevărat spre un capăt al lumii. Trebuie să recunosc, au fost momente în care mi-a fost un pic frică. Nu atât de necunoscutul pe care trebuie să-l descopăr, ci mai ales de investiţia morală şi financiară a celor ce au contribuit la realizarea acestei încercări: “România Liberă”, “Sommering Install”, “Banc Post”, “Romexpo”, “BigFoot Sports” din Bistriţa, Cercul UNESCO „Pro Natura” şi atâtor prieteni care m-au încurajat să-mi pun în aplicare visul, chiar dacă nu erau convinşi de integritatea mea mentală şi, oricum, nu s-ar fi încumetat la o asemenea încercare.
Mulţumesc! Mulţumesc tuturor!
Am muncit o noapte întreagă să adun şi să asamblez, ca într-un joc de puzzle, ceea ce voi lua cu mine. Cu degete tremurânde de încordare şi emoţie am reuşit să duc totul la bun sfârşit când afară se lumina de ziuă. Am scos bicicleta în stradă şi plec urmărit de privirile curioase ale câtorva trecători.
Nu pot părăsi Bucureştiul fără să-mi iau „rămas bun” de la nişte oameni dragi sufletului meu. Mă opresc aşadar la familia Rose-Marie şi Ion Cosmulescu pentru a le mulţumi încă o dată pentru căldura sufletească şi pentru sprijinul tehnic pe care mi l-au acordat (genţile au fost făcute, cu migală şi talent, de către D-na Cosmulescu), fiindu-mi totodată suport moral într-o perioadă cumplit de agitată a vieţii mele.
Mă primesc bucuroşi, cu ospitalitatea ce le este caracteristică. Bem împreună o cafea, ne transmitem urări de bine şi mă conduc în curte, unde parcasem bicicleta. Stupoare – roata de pe spate este desumflată! Doamne, ce început! Cum o să fie mai departe? Dar nu am timp de pierdut. Doar şapte minute, pe ceas, îmi sunt necesare pentru a da bagajele jos, scoate roata, schimba camera şi montat totul la loc. Îmbrăţişări şi să ne vedem sănătoşi.
La Complexul Expoziţional, după patru ore în care aştept inutil ca Primul Ministru – Adrian Năstase – să-şi termine vizita la TIBCO pentru a-mi putea ura, înconjurat de presă, “Drum bun !”, iau startul în urările organizatorilor şi vizitatorilor expoziţiei.
Plec fără să mă uit înapoi pentru a nu fi marcat de regretul despărţirii de cei care au îndurat plictiseala aşteptării, căutând să fie alături de mine în aceste clipe cu atâta încărcătură emoţională. Şi-n timpul acestor învârtituri de roată care mă iau din mijlocul mulţimii, nu mai sunt în stare să mă gândesc la miile de kilometri pe care-i am de parcurs, singura mea dorinţă fiind aceea de a nu mai avea un alt incident tehnic care să mă oblige să mă opresc sub obiectivele camerelor de filmat. Întâmplă-se orice, dar să ies întâi din Bucureşti.
Nu ştiu cui îi pare rău că plec dar, ca şi Ana lui Manole, sunt luat în primire de vânt. Cu mici pauze mă priveşte în faţă până în Ploieşti, dar ajung fără nici un incident.
Emilian Nedelcu