24 iunie 2001

Mă despart astăzi de ultimii români pe care îi cunosc pe aceste meleaguri. De acum încolo pe mii de kilometri nu mă aşteaptă decât drumul.

Mergem cu maşina în Ulm, unde ne mai plimbăm şi urcăm în cea mai înaltă turlă de biserică din Europa 162 metri, 768 trepte.

Este 22:25, am cortul montat într-o margine de şosea, am mâncat (laptele praf a fost cumplit; nu ştiu încă de ce: de la el, de la cafeaua solubilă sau de la apa luată dintr-un izvor. O să văd mâine). Mi-e somn.

25 iunie 2001

Plec bine dispus făcând divagaţii pe tema “libertatea ca stare de spirit”. Să fii câine în lanţul iubirii, dar să fii liber ca un vultur ce zboară. Toate bune şi frumoase dacă n-ar fi pante de urcat. Mă rup. În Austria am avut parte de pante şi ploaie, aici de pante şi 30 oC. La fel de nasoale ambele variante.

Într-un orăşel mă opresc să arunc laptele praf care nu se poate mânca din cauza mirosului. Cu ocazia asta constat că pierdusem capacul unui bidon. Am rămas în două.

Într-o parcare trag pe dreapta şi dorm pe o bancă circa o oră. Parcă este mai bine după, dar la cât e de urcat nu am vlagă. Mi-e şi foame, aş pune şi cortul, dar mai mult ca orice aş face un duş, ca să nu mai intru în sac aşa jegos. Descopăr o firmă care are în anunţ “duş, paturi, bar şi restaurant” şi intru. Mănânc un şniţel cu cartofi prăjiţi şi salată, pe care le ud cu o bere. Duş pot face doar dacă închiriez o cameră.

Mai sunt 30 km până în Würzburg, oraşul pe care mi-l propusesem ca destinaţie a zilei. Reuşesc să ajung, dar cu un efort extraordinar. Nu găsesc loc de cort pe marginea drumului, nu găsesc duş, aşa că pedalez până în camping.