La multi ani trupa Byron

La multi ani trupa Byron

Mi-ar fi plăcut tare mult să fiu muzician, însă n-a fost să fie. Am ajuns totuși un consumator de muzică, destul de avid aș spune, dar am un cusur: sunt genul de ascultător care nu este atent la versuri. Mesajul lor, oricât de filosofic, adânc și adevărat ar fi el, oricât de jucăuș, oricât de parte integrantă cu muzica, nu mă atinge așa cum o fac sunetele.

Aș putea spune că ascult muzica pentru muzică și că notele muzicale îmi vorbesc în mod universal. Poate ăsta-i și motivul pentru care sunt mai degrabă atras de muzica bazată în mare parte pe instrumente, jazz, acustică, grecească, clasică sau orice gen ar fi ea.

La asta m-am gândit după ce am citit despre concursul Blogal Initiative, care ne invită să facem o urare de la mulți ani pentru trupa Byron, cu ocazia implinirii a șase ani de activitate.

Am luat trupa la puricat pe YouTube, pentru că n-o știam decât vag, și am găsit o melodie care ilustrează ce-am scris mai sus.

Melodia asta m-a determinat să intru în acest concurs și să le fac și eu o urare celor de la Byron.

Deci, stimabililor, vă doresc să faceți în continuare muzică universală, care să placă oricărei urechi, indiferent că-i tânără sau bătrână, indiferent că-i din Asia sau din România, indiferent că-i fericită sau nefericită.

Și să știți că, deși m-am declarat adversar al versurilor, cântarea pe care ați avut-o cu Andrieș m-a uns pe suflet.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.