Maratonul Internațional Brașov (20 mai) atrage pasionații de sport de peste tot, peste 100 de alergători din întreaga lume fiind înscrişi pentru a participa la cursa din inima Transilvaniei.

Cu mai puțin de două luni până la start, competiția a strâns până în prezent participanți din țări precum Bulgaria, China, Elveția, Germania, Iran, Irlanda, Israel, Italia, Marea Britanie, Mauritius, Moldova, Norvegia, Olanda, Rusia, Singapore, Statele Unite, Suedia sau Ungaria.

Cursele au doar limita inferioară de vârstă, de patru ani, și o varietate de probe care satisfac orice nivel de pregătire: maraton – 42 km, semimaraton – 21 km, cursă – 10,7 km, cursa populară – 5,7 km, caritabilă, necompetițională și necronometrată, team run – 4×10,7 km și cursa copiilor între 4 și 14 ani.

Înscrierile sunt deschise până în data de 15 mai, pe pagina noului site www.maratonulbrasov.ro.

La toate cursele, primii clasaţi la masculin, feminin şi în funcţie de categoriile de vârstă vor fi premiaţi financiar, dar şi cu diplome, cupe, produse şi servicii sportive, iar toţi participanţii vor primi un kit generos de concurs şi o medalie specială. În plus, Eva Energy aduce premii inedite, ce constau în abonamente gratuite la servicii de furnizare a energiei electrice.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds