Maratonul Vinului 2012

Când m-am dus să-mi iau pachetul de înscriere la Maratonul Vinului 2012, am fost întrebat: sunteți sigur că vreți să faceți proba lungă, de 55 km? Pentru că va fi foarte, foarte cald! Am zâmbit scurt, în colțul gurii, și m-am făcut că nu aud întrebarea. Anul trecut făcusem proba scurtă, de 30 km, iar acum aveam nevoie de o nouă provocare.

Dar n-am știut!

Maratonul Vinului 2012 - Emilian Nedelcu

Am știut că traseul de la proba lungă este mult mai  greu decât cel de la proba scurtă. Am știut că vor fi multe urcări. Dar n-am știut cât de cald va fi! Erau 41 de grade la umbră! Pe cer nu era niciun nor, iar vântul era doar un concept, printre viile din Urlați, unde la un moment dat aveam impresia că sunt într-o emisiune National Geographic, cu oameni care trebuie să facă față condițiilor extreme.

Maratonul Vinului 2012 a fost cel mai epuizant concurs de mountain bike  la care am participat vreodată. Cu toate că am băut vreo șapte litri de lichide și că am luat vreo cinci geluri energizante, când mai aveam 10 km din cursă aproape mă târam. Rămăsesem singur, nu se mai vedea niciun concurent, și începusem să vorbesc cu bicicleta. “Eu nu mă mai urc pe tine decât dacă  e vale!”, îi spuneam plin de obidă.

Soarele mă bătea necruțător drept în cap. Nicio frunză nu se clintea.

Ca și anul trecut, primii șapte kilometri au fost o continuă urcare. N-am reușit să-i duc pe toți pe bicicletă, pentru că pulsul mi-o luase razna, pur și simplu. Pe urmă am fost răsplătiți cu ceva coborâri, iar în scrut timp trasele s-au despărțit. Și au început urcările. Și am tot urcat. Și am tot urcat. Mai venea câte o coborâre, pe urmă iar urcare. După kilometrul 30 mi s-a pus capacul. A fost o urcare atât de lungă, iar eu eram atât de sleit, încât am fost tentat să abandonez.

Nu mai aveam niciun strop de energie. La un moment dat, am zărit o fântână. Un concurent își turna găleata cu apă peste el. M-am oprit și eu, mi-am umplut o găleată și – Doamne! – m-am răcorit. Asta-i imaginea concursului pentru mine. Fântâna aceea m-a marcat profund. A fost cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată. Era minunată! Veneam de la 50 de grade, eram sleit, fără puteri, iar apa aceea avea vreo 10 grade. A fost ca în poveștile nemuritoare pe care le citeam când eram mic. Apa mi-a dat putere. Am reînviat. Așa ceva…Dumnezeu pe pământ!

Am mai rezistat încă 10 km. Pe urmă a fost pur și simplu năucit. La un moment dat am crezut că voi leșina. Am văzut negru în fața ochilor, iar pământul a început să se învârtă cu mine. Nu făceam decât să merg pe bicicletă și aveam pulsul la 180. Ultimul punct de hidratare a fost o binecuvântare. Mi-am turnat vreo șase, șapte sticle de apă peste mine. Am băut, am mâncat, am băut, am băut.

Ultimii 10 km i-am parcurs, cred, cu amețitoarea viteză de 15 km pe oră. Nu mai puteam, nu-mi doream decât să termin cursa. Și, colac peste pupăză, ultimii trei kilometri au fost urcare!

Sfârșitul n-a  avut nimic emoționant. Am terminat cursa, am băut un suc, am mâncat un sandwitch și am plecat. Pur și simplu. Vorba aia, nu-mi mai ardea de nimic.

Câteva statistici despre cursă

Maratonul Vinului 2012 - finish Emilian Nedelcu

 

Maratonul Vinului 2012 - dupa finish
Maratonul Vinului 2012 – dupa finish

Maratonul Vinului 2012 - dupa finish 2

Comentarii

Dacă tot ai ajuns la sfârșitul articolului, aș vrea să-ți mai rețin atenția două secunde. Biciclistul.ro este un blog independent, susținut din resurse proprii. De aceea, orice contribuție venită din partea cititorilor este binevenită, mă va ajuta să generez conținut original și de calitate. Cum poți ajuta? Cu o mică donație lunară, de 1$, 3$, 5$ sau orice sumă vrei tu. O poți face aici:  https://www.patreon.com/join/biciclistul?. Mulțumesc anticipat!