Marius Petrache, foto copyright Simona Smolschi

Marius Petrache a câştigat duminică maratonul Defileul Jiului cu timpul de 04:34:31. Pe locul doi, la aproape două minute distanţă, a venit Marius Ionaşcu (Maus) iar pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Cristian Jidovu.

Marian Frunzeanu, de la echipa BUS Giant Team, a venit pe locul patru.

Marius Petrache, despre cum a fost concursul

Marius Petrache, foto copyright Simona Smolschi

“Traseul a fost unul dificil, cu porțiuni de push-bike, câteva coborâri foarte abrupte, cu stânci ude și periculoase, dar per ansamblu a fost o cursă frumoasă, la care din păcate nu au fost prea mulți participanți”, a declarat Marius Petrache pentru Biciclistul.ro.

Ciclistul a apreciat că traseul putea fi realizat cu o atenție mai mare la marcaje.

“Am avut probleme încă de la început cu urmărirea marcajelor și astfel mi-a scăzut viteza de deplasare”.

“Chiar dacă am luat avans față de ceilalți sportivi încă de la începutul cursei, după prima rătăcire pe traseu am decis că este mai bine să rămân cu cei doi sportivi care mă urmau, respectiv Maus și Frunzeanu. Până în ultimii 7-10 km am rămas cu Maus pentru a fi sigur că nu mă rătăcesc (și așa am avut câteva momente unde nu știam sigur pe unde s-o luăm), iar pe ultima parte mi-am continuat drumul singur, știind că nu voi mai avea dificultăți în citirea traseului. Maus a mers foarte bine și constant, felicitările mele!”.

“Următoarea cursă va fi Cupa Emmedue (ambele probe, șosea și MTB), la care sper să fiu la înălțime, mai  ales că va fi o competiție acerbă, deoarece ne vom găsi mulți sportivi de valori ridicate”, a mai spus Petrache.

Marius Petrache este sponsorizat în acest sezon de către Felt, de la care a primit cadrul – Felt Six Team și de către Sidi.

Rezultatele complete le puteţi găsi pe site-ul oficial al competiţiei.

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.