Mihai Vigariu - inainte de Xman Oradea 2019Foto: arhiva personală Mihai Vigariu

Mihai Vigariu va lua sâmbătă startul la Xman România, distanța lungă, cu intenția declarată de a-și apăra titlul câștigat anul trecut.

Anul trecut, Vigariu a trecut primul linia de finish la Xman România și a devenit în același timp campion național la triatlon pe distanță lungă, după 9h:34min:21s.

Mihai Vigariu - inainte de Xman Oradea 2019
Foto: Mihai Vigariu, arhivă personală

Competiția de la Oradea a ajuns anul acesta la o ediție aniversară, 10 ani, și va reuni la start cei mai în formă triatloniști pe distanță lungă și semilungă din România, dar și din Ungaria.

Sportivii de la distanța lungă vor avea de înotat de șase ori în jurul unui trase balizat, în lungime de 633 metri, adică un total de 3.798 metri.

Traseul de ciclism are o distanță de 182 km, iar proba de alergare va avea în jur de 43 km (detalii complete).

”Evident, îmi doresc să câștig, mă duc acolo cu intenția de a câștiga. Asta e clar, dar nu asta este intenția primară, mai degrabă mă interesează să pot să văd dacă pregătirea pe care am făcut-o lunile acestea este în direcția bună și mă poate duce acolo unde vreau eu să ajung la Tallinn, de exemplu”, a declarat Mihai Vigariu pentru Biciclistul.ro.

Record național la Ironman?

Ironman Tallinn este competiția unde Mihai Vigariu va încerca să obțină un record personal pentru distanța Full Ironman. Concursul are loc în data de 3 august, iar Mihai Vigariu va încerca să treacă linia de finish într-un timp de sub nouă ore.

”Mă duc acolo să încerc un record personal, dacă se lasă și cu record național, îl primesc cu mare drag”, spune Vigariu.

Anul trecut, tot la Tallinn, Andrei Dudu stabilea recordul național pentru distanța de Full Ironman, 9:02:45.

”Cursa de la Oradea va fi și un test de verificare pentru Tallin. Rezultatul, fie el unul bun, fie el unul rău, nu va putea decât să mă motiveze, dar nu mă va demoraliza. Eu îmi continui pregătirea pentru Tallin”, spune Mihai Vigariu.

Mihai se simte puternic și este mulțumit de pregătirea pe care a făcut-o în ultimele luni.

Mihai Vigariu - antrenament alergare
Foto: Mihai Vigariu, arhivă personală

”Pot să spun că am o formă mult mai bună decât aveam anul trecut sau anii trecuți. De fapt, cred că am acum una dintre cele mai bune forme pe care le-am avut vreodată, de când m-am apucat eu de triatlon”, a zis Mihai Vigariu.

”La Oradea îmi doresc foarte mult să fac o cursă în care să pun în aplicare tot ceea ce cred eu că pot să fac, mai ales la proba de alergare. Vreau să văd cât de departe pot să-mi duc nivelul la alergare”.

Spune că nu se va menaja la proba de ciclism, unde va încerca să-și împingă limita cât mai sus.

”Vreau să fac o alergare bună pe picioare obosite”, a spus el, adăugând că s-a antrenat în mod special pentru acest scenariu.

Mihai Vigariu - antrenament ciclism
Foto: Mihai Vigariu, arhivă personală

Vigariu se antrenează în jur de 20 de ore pe săptămână.

”Am avut săptămâni în care am încărcat mult, chiar și 32 de ore, dar este foarte greu să susții un astfel de ritm, mai ales cu job și alte obligații”, spune el.

Ce curse are în plan Mihai Vigariu pentru restul sezonului

Care sunt planurile pentru acest sezon?

”În premieră, anul acesta voi face ceva care nu are legătură neapărat cu bifarea calificării la Kona 2020 la Kona. Vreau să văd pe pielea mea cum este să alergi două full-uri la două săptămâni distanță, ambele în umiditate și căldură mare”, a spus Mihai Vigariu.

Ironman Malaysia va fi ultimul concurs din 2019 pentru Mihai, care își va lua ulterior o scurtă vacanță, de trei săptămâni, după care va reîncepe antrenamentele pentru sezonul 2020.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE