Turul Romaniei 2013 - in fata guvernului
Turul Ciclist al României în 2013 - cicliştii treceau prin faţa clădirii Guvernului.

România a fost a şasea ţară din lume care a organizat un tur ciclist internaţional. Se întâmpla în 1934, iar cursa a măsurat 1.027 km şi a fost împărţită în şapte etape. Învingătorul a fost un bulgar, Marin Nicolov, care a câştigat şi trei etape.

Nicio surpriză, căci nici astăzi nu suntem cu mult mai breji, din cei 1.027 km doar 250 au fost asfaltaţi, de unde şi media orară modestă: 25,14 km.

Ultima ediţie a Turului Ciclist al României a avut loc în anul de graţie 2013, la ediţia cu numărul 50, când s-au înscris 18 echipe şi când a concurat inclusiv preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, din partea echipei Tuşnad Cycling Team.

Apropos de preşedintele Eduard Novak, a trecut mai bine de o lună de când i-am adresat trei întrebări, lui şi organizaţiei pe care o conduce. Mai precis:

  • În 2014 nu s-a organizat. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în 2015?
  • Cât ar costa organizarea Turului României?
  • Ce se întâmplă cu sponsorizarea, nu mai doresc firmele se să se implice în organizarea acestui Tur?

Tăcere totală. N-am primit niciun răspuns, nici măcar unul care să-mi confirme că cineva a citit întrebările.

În calendarul UCI, Turul României apare că va fi organizat în perioada 15-18 septembrie. Atât, nicio altă informaţie despre competiţie. La descriere este trecut site-ul frciclism.ro, adresă care nu mai funcţionează de ceva vreme.

Între timp am aflat răspunsul la una dintre întrebările pe care i le-am pus preşedintului Federaţiei Române de Ciclism. Este valabil pentru anul 2014, dar măcar este rostit tot de către el. Potrivit propriilor sale spuse, consemnate de către Mediafax, organizarea Turului Ciclist al României costă în jur de 200.000 de euro. A spus-o atunci când a anunţat că Turul României nu va avea loc în 2014.

Ca să vă faceţi o idee, nu avem bani să organizăm nici măcar un sfert de etapă din Turul Franţei, căci atâta ar costa Turul României. Spre deosebire de Turul României, Turul Franţei este organizat de către o iniţiativă privată, pe numele ei Amaury Sport Organisation (ASO), care percepe o taxă de participare oraşelor prin care trece Turul Franţei. Şi taxa asta nu e mică deloc. Spre exemplu, anul trecut York City a plătit 500.000 de lire sterline pentru a găzdui startul zilei a doua din Turul Franţei, suportând şi costurile operaţionale, inclusiv toaletele. Cu banii ăştia am putea organiza cinci Tururi ale României, poate că ar fi bine să ne înfrăţim cu York City.

Turul României a fost imposibil de organizat anul trecut pentru că nu a existat finanţare de la bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, a spus Eduard Novak. Eu nu înţeleg, şi probabil să întreabă multă lume ca şi mine, de ce Turul României trebuie să fie organizat cu ajutor de la stat? De ce nu se lasă organizarea acestei competiţii în seama unei iniţiative private, care ar face treabă mult mai bună decât până acum?

Întrebări fără răspuns, iar Eduard Novak şi Federaţia Română de Ciclism dau dovadă de o transparenţă care lipseşte cu desăvârşire. Comunicarea din partea Federaţiei este zero barat şi nici nu e de mirare că tot mai multe voci se întreabă ce naiba se întâmplă pe-acolo. Poate că se lucrează, poate că există intenţii nobile, poate că totul merge uns, dar nu se vede. Ce a spus Lucian Mîndruţă despre Iohannis se potriveşte mănuşă şi pentru Eduard Novak:

“Dacă tu nu vorbeşti, asta nu înseamnă că noi ne astupăm urechile. Înseamnă doar că auzim pe altcineva. Pentru că nu, nu putem fi atenţi la tăcere”.

Eduard Novak - presedinte Federatia Romana de Ciclism

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

6 thoughts on “Ne luăm adio de la Turul României?”
  1. Într-adevăr Nikoleta are partea ei de dreptate, iar Cristian Mihai e un Minion care preaslăvește Big Boss ! În ultimii ani domnul Novak nu a făcut nimic si nici nu va face!

    Ultimul Tur Ciclist al României a fost un eșec total, pentru că sunt încă furnizori de servicii care nu şi-au luat banii. Dupa 2 ani de secetă şi războaie, nimeni nu a încercat sa îngroape securea războiului şi să vină cu idei constructive. Federaţia Fantomă a lui Novak nu există, nu are nici măcar CIS, antrenorul federal nu are nici măcar BAC-ul.

  2. Daca vrei putem avea o discutie in privat si iti vei da seama singur cat de mult de inseli in privinta foloaselor.

  3. @ Emilian Nedelcu : Nu esti tu acela care acum 2 ani strigai in gura mare ” Jos cu fosilele comuniste din FRC” ?? Nu esti tu acela care fara sa il cunosti pe Plugaru ti-ai permis sa il numesti ” Zbirul de la FRC” ?? Acum taci si inghite !! Bucura-te de Novak si de relizarile lui !! Succes 😀

  4. Eu sunt curios cine sunt acei câţiva oameni care au business-uri proprii şi care susţin Federaţia Română de Ciclism. Şi sunt absolut convins că nu o susţin numai din pasiune, ci şi datorită faptului că-şi trag nişte foloase. Sunt gata să popularizez orice iniţiativă sau lucru bun care i se poate întâmpla ciclismului românesc.

  5. Emilian

    Pana sa se poata organiza vreun tur trebuiesc :

    1. clarificata situatia juridica a federatiei ( fosta gasca nu se lasa usor si tot fac recurs chiar si la o decizie definitiva si DA au gasit un judecator care sa treaca peste decizia definitiva deci inca mai este de clarificat )
    2. dupa clarificare trebuiesc puse la punct datoriile federatiei catre : Bugetul de Stat de cateva miliarde vechi Federatia neplatind niciodata taxele aferente in realitate desi pe hartie in contabilitate apareau ca erau platite, taxele catre consiliile judetene, catre Inspectoratele de Politie, catre operatorii de telefonie mobila pentru cele cateva sute de telefoane si tablete luate pe abonament si multe alte datorii.

    Ca sa intelegi pana unde merge mafia din Minister : pe vremea lui Salajean la Minister nimeni nu se interesa de situatia platilor catre bugetul de stat si al datoriilor. Acum ca nu mai este mafie acolo doamna Tocala a spus ” nu mai aveti finantare pana nu va platiti datoriile”. In minister este o mafie incredibil de ramificata in Politie, Parchet, politica si se incearca pe cat se poate musamalizarea fraudei de milioane de euro. Salajean e cercetat in libertate la fel si Floares trezorierul fara scoala si drept de semnatura contabila. Cum e posibil ?

    Actuala federatie functioneaza cu bani din buzunarul catorva oameni care au businessuri proprii si din pasiune scot dau bani pentru a incerca sa schimbe ceva. Si nu ar fi rau sa incerci sa le fi alaturi si sa popularizezi situatia astfel incat oamenii sa afle adevarul despre ce s-a intamplat in Federatia de Ciclism in ultimii 16 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.