O fi de la vârstă sau de la diversele accidentări musculare pe care le-am avut de-a lungul timpului, dar în prezent nu mai concep să ies la un antrenament de alergare fără să-mi pun ciorapi de compresie. Am observat că atunci când port ciorapi de compresie există o reducere semnificativă a durerii musculare de la nivelul gambelor. Mai mult, de multe ori rămân cu ei pe picioare, ajută și post antrenament.

Compresia oferă mai mult oxigen în sânge și mușchi, protejează zona gambei, evitând suprasolicitarea acestei grupe musculare și, în același timp, oferă un confort sporit.

La semimaratonul de la Roma am inaugurat o nouă pereche de ciorapi de compresie, marca Sportlast, care este importată oficial în România de către Gold Nutrition.

Mi-a plăcut în mod special culoarea, că se potrivește cu echipamentul Unstoppable, dar și calitatea materialului. Au o întăritură pe laba piciorului, pentru a preveni bătăturile, dar și pe tendonul lui Ahile, pentru a minimiza tensiunile.

Acești ciorapi oferă o compresie graduală, mai mare la gleznă și mai mică la gambe.

Producătorul spune că ai parte de o economisire de până la 5% la consumul de oxigen, de o toleranță mai mare la acidul lactic, cu până la 11% mai mult, și că reziști mai bine la efort, cu până la 13% mai mult.

Ciorapii compresivi lungi Sportlast Running Pro sunt făcuți dintr-o țesătură inteligentă realizată cu un strat dublu higroscopic. Stratul interior absoarbe transpirația, iar al doilea strat o drenează la suprafață pentru a o evapora. Această tehnologie reușește să mențină pielea uscată.

Tehnologia 3D Layer folosită în fabricarea acestor ciorapi le oferă o căptușeală interioară și o talpă cu microcapsule antiderapante concepute pentru a evita apariția veziculelor și iritațiilor pielii. Adevărul este că după cursa de la Roma am avut doar o mică bășică, nimic deranjant.

Cel mai mare avantaj al acestor ciorapi mi se pare însă susținerea musculară. Același avantaj este prezent și la ciclism, cu mențiunea că în acest caz ai parte de o protecție suplimentară, dacă-i porți la MTB, că nu te mai alegi cu zgârieturi de la vegetație.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds