SportsDirect - articole sportive

Probabil că am început să apar în căutările Google legate pentru căutări precum “comenzi SportsDirect” şi altele similare, altfel nu-mi explic de ce a început să mă caute diverse persoane să mă întrebe dacă nu le ajut să cumpere ceva de pe SportsDirect.

Iar răspunsul meu este de fiecare dată acelaşi: nu sunt intermediar pentru cumpărături de pe SportsDirect.com şi, sincer, nici nu vă recomand să vă folosiţi de serviciile unui intermediar, pentru că plătiţi aiurea un comision care nu-şi are rostul.

Nu aveţi nevoie de o terţă persoană care să cumpere în locul vostru, o puteţi face chiar voi, iar modalităţile de plată sunt simple ca bună ziua. Aveţi un card bancar? Altceva nici nu vă mai trebuie. Eu am un card Visa Electron şi n-am avut nicio problemă cu plăţile către SportsDirect, banii au fost traşi regulamentar, fără întrebări, fără erori. SportsDirect asigură TRANSPORT GRATUIT CĂTRE ROMÂNIA la cumpărături în valoare de peste 100 de euro, deci puteţi să le spuneţi intermediarilor să se ducă undeva (departe).

Update: SportsDirect nu mai asigură transport gratuit către România (din păcate).

La fel se întâmplă şi cu alte site-uri de comerţ online din afară, precum MandMdirect.com, care au inclusiv o secţiune specială pentru cumpărătorii din România. La fel ca şi la SportsDirect, MandMdirect.com oferă transport gratuit către România, doar că pentru cumpărături cu o valoare puţin mai mare, de 150 de euro.

Mai sunt şi alte site-uri care trimit produsele în România fără să mai perceapă taxă de transport? Desigur, sunt site-uri chiar mari, precum ChainReactionCycles.com sau Wiggle.co.uk, site-uri specializate în produse sport, cu oferte exclusive, pe care nu le găsiţi în România.

Comentarii

Articolul precedentSportsDirect a început să vândă Salomon
Articolul următorMaratonul Dunării, chiar că-i ultimul concurs Riders Club
Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE