M-a impresionat momentul în care Cadel Evans, cu lacrimi în ochi, a spus că dedică victoria sa din etapa a 20-a – şi practic din Turul Frantei 2011 – fostului său antrenor Aldo Sassi care, răpus în lupta împotriva cancerului, n-a mai apucat să vadă succesul elevului său. (sursa foto)
Aldo Sassi a murit de cancer la creier la vârsta de 51 ani, în decembrie 2010. Italianul anunţase în luna aprilie faptul că s-a operat pe creier şi urmează sesiuni de chimioterapie.
El a continuat să lucreze în tot acest timp şi să antreneze ciclişti precum Cadel Evans, Ivan Basso şi Riccardo Rico.
Sassi a fost doctor sportiv şi general manager al echipei Mapei.
Cadel Evans a fost foarte afectat de moartea antrenorului său. Evans lucra cu Sassi încă din 2002.
“Era o sursă incredibilă de cunoştinţe de nutriţie, fiziologie şi ciclism, în general”, declara Evans despre Sassi. “Capacitatea sa de a prezice performanţa cicliştilor, în mod particular, în orice cursă, era remarcabilă”.
Sassi, după spusele lui Evans, îi dorea elevului său o victorie în Turul Franţei, care, spunea el, l-ar completa întru totul în ceea ce priveşte cariera de ciclist. S-a întâlmplat, până la urmă, dar antrenorul n-a putut să vadă lacrimile din ochii lui Evans.
Evans a trecut cu greu peste moartea lui. “Să vezi cum sănătatea cuiva se duce de râpă aşa de rapid este un lucru, dar să vezi un om de un caracter extraordinar şi o inteligenţă asemenea cum este adus la pământ este înfiorător. Nu pot decât să sper că familia sa îşi va reveni, iar Aldo se va odihni în pace”, a comentat Evans în decembrie 2010, după moartea antrenorului său.