Am scris numele mai multor sportivi a căror carieră o urmăresc în mod constant, le-am introdus într-o pălărie şi din când în când fac următorul experiment: extrag câte un bilet şi spun rapid primul lucru care îmi vine în minte la vederea numelui. Azi mi-a picat Paul Georgescu şi, deşi eram singur în cameră, am exclamat cu voce tare: “Ce n-aş da să înot şi eu ca Paul Georgescu!”.

Paul Georgescu e de aceeaşi vârstă cu mine, împlineşte anul acesta 40 de ani. Este fost campion naţional la polo, profesor de educaţie fizică la International British School of Bucharest şi a devenit în data de 14 septembrie 2016 cel mai rapid român care a traversat înot Canalul Mânecii, fără costum de neopren,  în 13 ore şi 36 de minute. Teoretic, distanţa dintre ţărmul englez şi cel francez măsoară cam 34 km, dar Paul Georgescu a înotat aproximativ 54 km, din cauza curenţilor foarte puternici.

”Am vomitat de mai multe ori din cauză că am înghiţit multă apă de la valurile imense. Am vrut să renunţ, dar tot timpul mă gândeam la cei dragi, la familia şi copiii mei, la elevii mei…”, declara Paul Georgescu după realizarea acestei performanţe.

Pe scurt, acesta este Paul Georgescu. L-am întrebat ce-şi doreşte de la anul 2018 şi la ce curse va participa.

“În primul rând, îmi doresc să fiu sănătos şi să pot respecta programul de antrenament realizat de Matei Giurcăneanu“, a declarat el pentru Biciclistul.ro.

Paul se antrenează zilnic câte o oră şi 30 de minute la bazinul de înot, cu excepţia duminicilor, unde înoată între 4.000 şi 6.000 de metri, în funcţie de ce are de făcut.

“Anul acesta vreau să continui cele mai importante şi dificile provocări ale înotului în ape deschise: Triple Crown (2018) şi Ocean’s Seven (2018-2020)”, spune el.

Triple Crown

Triple Crown este un circuit dur de maratoane de înot în ape deschise, compus din următoarele concursuri:

  • traversarea Canalului Mânecii, 34 km, competiţie pe care Paul a parcurs-o deja, alegându-se după cum am spus şi mai sus cu un record naţional
  • traversarea Canalului Catalina – 32,5 km, între insula Catalina şi ţărmul Californiei, unde Paul Georgescu va înota în Oceanul Pacific
  • Manhattan Island Marathon Swim, 48,5 km, care reprezintă înconjurul insulei Manhattan, nu cu barca, ci înot.

Paul Georgescu este la două competiţii distanţă de completarea Triple Crown, circuit pe care doar 145 de înotători din întreaga lume l-au parcurs până la nivelul anului 2017. În data de 15 august va lua startul în Manhatan, iar doar 10 zile mai târziu se va prezenta la traversarea Canalului Catalina.

“Am avut emoţii la înscrierea pentru Manhattan Island Marathon Swim, pentru că am fost trei sportivi pe un loc de participare. Organizatorii au criterii de departajare foarte stricte: viteza de înot, cea mai lungă distanţă înotată sau alte maratoane acvatice încheiate”, spune Paul Georgescu.

La Catalina Channel, în afară de faptul că se poate întâlni cu alţi locuitori de drept ai Oceanului Pacific :), o mare provocare îl va constitui ora startului: 12 noaptea!

Câteva cuvinte şi despre Ocean’s Seven

“Ocean’s Seven este echivalentul în alpinism al proiectului Seven Summits”, spune Paul Georgescu.

Constă în parcurgerea înot a celor mai dificile şapte maratoane acvatice din lume, unele inluzând şi cele mai periculoase strâmtori de pe glob: Canalul Mânecii, Canalul Catalina (proiect 2018), Strâmtoarea Cook (proiect 2019), Strâmtoarea Gibraltar (proiect 2019), Canalul Nordic (proiect 2019), Strâmtoarea Tsugaru (proiect 2020) şi Canalul Molokai (proiect 2020).

Doar citind numele concursurilor pentru care se pregăteşte Paul Georgescu şi mi s-a făcut poftă să recitesc “Toate pânzele sus!“, de Radu Tudoran. Îmi imaginez cât de entuziasmaţi sunt elevii săi când citesc despre profesorul care înoată neînfricat prin cele mai periculoase mări şi oceane ale lumii.

Planuri pentru 2018

“Anul acesta voi concura din nou în circuitul Oceanman, cu etapă de calificare în Italia (Lago D’Orta), pe 23 iunie. Această cursă o voi folosi din nou ca pe un antrenament în regim de concurs”, spune Paul Georgescu.

Anul trecut s-a clasat pe locul 9 la nivel general şi pe locul 2 la categoria de vârstă 30-39 de ani, iar noutatea este că din 2018 va concura la categoria Elite. Dacă va termina în primii 10 se va califica pentru finala mondială din Spania.

OCEANMAN LAGO D’ORTA 2017, Paul Georgescu locul 14 la nivel general şi locul 2 la categoria de vârstă 30-39 de ani.

O altă mare provocare va fi participarea la sfârşitul lunii mai la Campionatul Mondial al Companiilor, competiţie ce va avea loc în Franţa. Nici nu ştiam că există aşa ceva. Paul va fi acolo alături de Catena Racing Team, Catena fiind sponsorul său principal, iar probele la care va participa vor fi pe distanţe scurte.

“M-am uitat pe rezultatele de acum doi ani şi am observat că acest concurs are un nivel ridicat. Câteva exemple: 50 de metri liber s-a câştigat cu 25 de secunde, 100 de metri liber cu 56 de secunde, iar 200 de metri liber cu 2:18. Eu îmi propun cel puţin podium în aceste probe”, spune Paul Georgescu.

Dacă tot ne-a povestit despre ambiţiile sale în 2018, l-am rugat pe Paul să ne spună care este rezultatul pe care îl apreciază cel mai mult din 2017 şi a răspuns fără ezitare: câştigarea maratonului Sri Chinmoy, de la lacul Zurich. La acest concurs a ieşit primul din apă, după ce a înotat 26,4 km în şapte ore şi 11 minute, ceea ce înseamnă că a avut o medie de 01:37 / 100m.

Paul Georgescu locul 1 maraton inot lacul Zurich

L-am provocat pe Paul să ne spună care este punctul său forte. “Experienţa”, a spus el.

“Am acumulat multă experienţă în cadrul concursurilor şi a maratoanelor acvatice. Nu este însă suficient. Mai am de lucrat la capitolul forţă. Până acum nu am avut timp decât de un antrenament pe săptămână în sala de forţă, însă sper să găsesc o portiţă să ajung de două ori pe săptămână. Ca să compensez, în timpul antrenamentelor de înot mai folosesc şi greutăţi cu nisip”, a spus el.

Un obicei care îl emoţionează

În 2016, cu o zi înainte să plece pentru a doua încercare de traversare a Canalului Mânecii, a strâns în jurul lui toţi elevii de la şcoală, după lecţia de înot. A avut o idee: ce-ar fi ca fiecare dintre ei să-şi scrie numele pe braţele lui, cu marker permanent? În momentele grele avea să se uite la ele şi să se îmbărbăteze, avea să-şi aducă aminte de încurajările copiilor şi de energia şi dragostea cu care l-au înconjurat în acea zi.

“De atunci, înainte de fiecare competiţie importantă, toţi copiii din şcoală îşi scriu numele pe braţele mele, iar faptul că sunt un model pentru ei este cea mai mare motivaţie a mea”, a spus Paul Georgescu.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.