Luni, 21 aprilie, când toată lumea este liberă, suntem invitaţi la recunoaşterea traseului pentru Prima Evadare 2014, potrivit unui anunţ făcut de organizatori pe Facebook.
Întâlnirea are loc în parcarea Academiei de Poliţie de la Băneasca, de unde s-a şi dat startul până acum, iar plecarea pe traseu va avea loc la ora 10.00.
Prima Evadare nu percepe taxă pentru participarea la recunoaşterea traseului, dar cei care vor să participe sunt rugaţi să completeze acest formular: www.goo.gl/MUBELd
Este de preferat să aveţi bidoane pentru apă în suportul de la bicicletă, iar în ceea ce priveşte echipamentul puteţi consulta pagina de recomandări www.primaevadare.ro/sfaturi
La întoarcere, un autobuz va fi disponbil pentru fete, dar şi pentru bărbaţii 🙂 care nu mai au energie să se întoarcă pe bicicletă. Restul ne vom întoarce pe şosea prin Căldăruşani – Moara Vlăsiei – Baloteşti – Tunari – Pipera – Băneasa.
Reprezentanţii Prima Evadare vor fi uşor de recunoscut pentru că vor purta echipamkentul NoMad Merida CST şi/sau vestă reflectorizantă cu NoMad. Dacă aveţi probleme, apelaţi cu încredere, vor fi dotaţi şi cu staţii, pentru a comunica între ei.
Traseul celui mai mare concurs de mountain bike din Europa de Est, Prima Evadare, poate fi studiat aici: http://primaevadare.ro/traseu/