Îmi dau seama că aveam doar o impresie vagă despre cine este Chris McCormack. Ştiam că a câştigat de două ori cea mai importantă cursă Ironman, de la Hawaii, şi că este unul dintre cei mai buni triatlonişti din lume.
Dar, oh boy!, cum ar spune americanul, Chris McCormack este mult, mult mai mult decât atât. Am citit 78 din 237 de pagini din cartea pe care am primit-o de la Preda Publishing – Sunt aici pentru a câştiga – performanţa prin ochii unui campion mondial, de Chris McCormack şi Tim Vandehey.
Mi se pare fascinantă cariera acestui sportiv. În primul rând, trebuie să ştiţi că el are în sânge talentul. N-ar fi putut ajunge unde a ajuns dacă nu avea talent. Ştiu că mulţi spun că în acest sport contează mai puţin talentul şi mai mult munca pe care o faci, cantitatea de antrenamente şi disciplina cu care te ţii de plan, dar vă spun, fără talent nu faci nimic.
Chris McCormack a fost surfer de mic. Ştia, deci, să înoate ca peştele în apă, iar sportul ăsta i-a dezvoltat o condiţie fizică excelentă încă de timpuriu. Pe urmă, la şcoală, făcea atletism şi era unul dintre cei mai buni. Aşa ca fapt divers, a ieşit campion naţional la juniori. Triatlonul l-a descoperit la televizor, dar nu a fost dragoste la prima vedere, în sensul că nu s-a apucat, aşa cum au făcut alţii, imediat de acest sport.
Asta până când l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină cel mai bun prieten, care era un înotător formidabil şi care l-a încurajat să participe la concursuri de triatlon, cu toate că el avea o bursă la universitate ca atlet. Ăsta a fost începutul, restul e istorie.
În 2011, când a fost publicată cartea, în versiunea originală, Chris McCormack câştigase peste 200 de curse în întreaga lume, din 1993. Obţinuse 12 victorii Ironman, mai mult decât orice alt triatlonist. Terminase de patru ori curse de Ironman într-un timp incredibil, de sub opt ore.
Ca să vă daţi seama de eficienţa pregătirii lui, gândiţi-vă ce înseamnă următoarea statistică: a câştigat 76% dintre evenimentele la care a participat de-a lungul carierei. Adică, wow!
Cum a reuşit? Păi, în afară de talent, a devenit, în timp, formidabil pe toate planurile: pregătit fizic, dar mai ales psihic. A devenit un maestru al manipulării îndoielilor şi al însămânţării lor în mintea celorlaţi sportivi care, chiar dacă erau mai bine pregătiţi din punct de vedere fizic, chiar dacă erau mai tineri, până la urmă cedau în faţa indestructibilului McCormack.
A reuşit să treacă peste durerea provocată de moartea celui mai bun prieten, pe urmă de lovitura şi mai dură pe care moartea i-a dat-o când i-a răpit mama, bolnavă de cancer. Cu toate că lipsea de acasă uneori şi peste 200 de zile, a reuşit să-şi ţină familia aproape, soţia, transformată în consilier tehnic personal, cei doi copii, care-i calcă pe urme.
Chris McCormack a început cu zvâc. În tinereţe n-avea stare în el, s-a lăsat de facultate ca să devină triatlonist. De dragul părinţilor, a revenit în mediul universitar, a absolvit, şi-a luat patalamaua de expert contabil, dar n-a reuşit să stea cu cravat de gât mai mult de cinci luni. Sportul l-a atras aşa cum Luna atrage mările Pământului. A fost ca un ghepard, a lovit fulgerător, a doborât toate obstacolele care i-au stat în cale. Ajuns la maturitate, s-a transformat într-un vulpoi care speculează slăbiciunile adversarului. S-a transformat într-un triatlonist psiholog.
Dacă vreţi să aflaţi cum funcţionează mecanismul Chris McCormack, cumpăraţi cartea. O recomand atât sportivilor profesionişti, cât şi amatorilor, care pot învăţa de la Chris McCormack cum să-şi spulbere propriile îndoieli, cum să câştige lupta, în primul rând, cu ei înşişi. Pe urmă, calea peformanţei este larg deschisă.
Vă recomand, dacă doriţi să aprofundaţi, pagina lui de Facebook, dar şi website-ul oficial.
