Primul maraton este cel mai important proiect sportiv la care m-am angajat până acum și îmi iau treaba cât se poate de în serios.
Încă nu-mi vine să cred că voi alerga un maraton, dar îmi repet acest lucru în fiecare zi, să mă obișuiesc cu ideea, iar asumarea să fie atât de publică încât să-mi fie rușine și măcar să mă gândesc să renunț :).
Am parcurs până acum trei ședințe din planul de antrenament pentru primul maraton și, deocamdată, mă simt minunat. Mi se pare că în ultima lună organismul s-a obișnuit și adaptat sesiunilor de alergare și pot să spun că a început să-mi placă să măresc viteza :). Da, știu, încă sunt un grăsan, dar uite, aseara, în cadrul celei de-a treia sesiuni, când a trebuit să alerg 10 km, am avut o viteză medie de 5:15/km.
Vorbeam cu Mugurel Frățilă și îi spuneam că aș vrea să fac un long run cu el, la un moment dat. “Facem”, zice, “dar eu alerg cu cel mult 5:30 la un long run”. M-a cam speriat atunci, dar mă gândesc că dacă am reușit o medie de sub 5:30/km la 10 km, voi reuși și la 20 km. Sau nu?
Aseară, ca să forțez un pic și arderea unor grăsimuțe :), am tras mai tare pe ultimul kilometru și, spre surprinderea mea, am reușit să scot 4:45. Am purtat și centura pentru puls, care a venit la pachet cu ceasul meu Garmin Forerunner 110. Nu știu dacă este ok, poate mă lămuresc cei mai pricepuți decât mine, dar pulsul mi-a ajuns la 180 de bătăi pe minut. În rest, am avut un puls pe la 160.
Deocamdată nu m-am confruntat cu factorul plictiseală. Alerg cu căștile în urechi și îmi pun muzică cu bum bum :), de la Kiss FM sau Radio 21.
Conform planului, acum sunt în perioada de acomodare și de mărire a vitezei, deși eu am început în forță la capitolul ăsta.
Long run-urile
Deocamdată nu am depășit 10 km. În iulie, planul zice că trebuie să alerg cel mai mult 12, respectiv 16 km. În august mă așteaptă două sesiuni de 20 și 24 de km :), în septembrie 28 și 32 de km, iar în octombrie cel mai lung long run :), maratonul București.
Feed-back:
Ai opt paragrafe, sase smileys si 35 de ani. Exprima-ti emotiile in cuvinte, nu ca un copil de 12 ani.
5:15/km nu este viteza medie, ci este ritmul. Viteza este xx km/h
Campul de comentarii e criminal, cu gri deschis pe alb, realmente trebuie sa selectez textul ca sa imi dau seama daca am scris ceva sau daca am scris corect, merge facuta mai vizibila si incadrarea.
Altfel, bine ai revenit cu postari mai articulate si, ca idee, zi ceva si despre regimul alimentar, daca tii asa ceva, ca eu unul sunt interesat.
Bafta!
Multumesc!
Am facut 12 alergari pana acum 🙂 Daca ne pupam la long run-uri le putem face impreuna. Eu am in plan MIB 2012 dar inainte de asta mi s-a ivit Ciucas Trail Running :)))) Primul maraton va fi unul montan 🙂
https://www.google.com/calendar/render?cid=webcal://my.asics.co.uk/my/plan/ics?token%3D%25242a%252410%2524X3nhJlJ5viArGVTpTXMuNu8gSVCiTvPjJPsyjs2226C0Ud%252F0ZFdUW%26user_id%3D183914&gsessionid=z_xBHDSOBR6b0eL07qwtLA
http://my.asics.co.uk
ATAT!
Unde se gasesc aceste programe?