Pesemne că Ed Whitlock a trăit o mare parte din viața sa în tărâmul magic al lui Peter Pan, locul în care există tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Are 85 de ani și acum două zile a stabilit un minunat record mondial: cel mai în vârstă om de pe Pământ care a alergat un maraton în mai puțin de patru ore! Numele competiției e mai puțin important, dar îl zic, să respectăm datele: Toronto Marathon, iar timpul oficial 3h56m38s!
Îmi tot vine să pun semne de exclamație pentru că mi se pare incredibil, absolut fabulos. Un om în vârstă de 85 de ani aleargă un maraton în mai puțin de patru ore. Fantastic!
E venit de nicăieri acest record? Are o rețetă secretă acest om? Nicidecum. Ed Whitlock, acest Forest Gump cu care nici bătrânețea nu poate ține pasul, a alergat în adolescență și era chiar bun pe-atunci. A făcut școala și universitatea în Anglia, iar profilul său era de alergător de cross country, dar participa și la curse pe pistă și pe șosea. A câștigat doi ani la rând, 1948 și 1949, Ranelagh Harriers și South London Harriers, curse cross country între școli. A fost campionul Universității Londra la cross country și pe pistă, la 3 mile (4,828 km).
S-a lăsat de alergare în momentul în care s-a mutat în Canada. A reluat, atenție, a reluat alergarea la vârsta de 41 de ani. După câțiva ani avea următoarele recorduri personale: 1:59.9 la 800 de metri, 4:02.5 la 1.500 de metri. Impresionant? Omul nu s-a oprit aici. Deși nu era în mod special pasionat de maraton, la vârsta de 48 de ani a alergat maratonul în 2:31:23. După ce a intrat în anii 60 a alergarea pe șosea a devenit principalul său obiectiv sportiv.
A devenit primul om din lume de peste 70 de ani care a alergat maratonu sub trei ore!
A încercat acest lucru mai întâi la fix 70 de ani, dar a trebuit să amâne din cauza unei accidentări. A reluat la 72 de ani, în 2003, când a alergat maratonul în 2:59:10. În anul următor, și-a îmbunătățit recordul la 2:54:49, iar în 2005, la vârsta de 74 de ani a alergat 2:58:40.
Vă mai zic? În 2006, a stabilit recordul mondial pentru categoria de vârstă 75-79 de ani, la Toronto Waterfront Marathon, când a alergat 3:08:35. În aprilie 2007, la Rotterdam Marathon, Whitlock a scos 3:04:54, într-o zi când acea cursă de maraton a fost oprită după ce cronometrul a trecut borna 3h30m, din cauza temperaturii foarte ridicate.
În septembrie 2010, Whitlock a alergat un semimaraton în 1:34:23 (Toronto Waterfront Half Marathon).
După ce a împlinit 80 de ani, și-a îmbunătățit recordul mondial pentru maraton la categoria sa de vârstă cu peste 15 minute, la 3:25:43 în 2011 (aprilie, Rotterdam Marathon). Șapte luni mai târziu, a scris un alt record mondial, 3:15:54, la Toronto Waterfront Marathon.
La 81 de ani, în 2012, Whitlock a stabilit recordul canadian, dar și mondial (neoficial) pentru semimaraton, după ce a trecut linia de finish în 1:38:59, la Milton Half Marathon. În 2013, și-a îmbunătățit recordul, la 1:38:11, pe același traseu.
Whitlock a concurat și pe pista de atletism, unde a stabilit, începând cu 2012, nu mai puțin de 15 recorduri mondiale pentru vârste de grupă, la probe de la 1.500 de metri, până la 10.000 de metri.
Acum, revenind la ultimul său record mondial, maraton sub 4 ore la 85 de ani, acest supraom a îmbunătățit recordul mondial la categoria de vârstă 85-89 de ani cu nu mai puțin de 30 de minute! Recordul anterior fusese stabilit în 2004, iar timpul bătut era 4:34:55.
Dar cum, cum de a reușit toate acestea?
“Nu urmez ceea ce antrenorii spun despre alergătorii serioși. Fără fizio, fără băi de gheață, fără masaje, fără alergări tempo, fără monitorizare cardiacă”, declara el în 2010 pentru Runner’s World. “Nu pot spune că am obiecții împotriva acestor sfaturi, dar sunt suficient de organizat și ambițios să fac toate acele lucurir pe care trebuie să le faci dacă ești suficient de serios. Cu cât pierzi mai mult timp cu chițibușării din astea, cu atât ai mai puțin timp la dispoziție să alergi” (citat din Runner’s World).
Finish-ul și declarația luată imediat lui Ed Whitlock:
Mi-am adus aminte că am mai scris despre Ed Whitlock, în 2013. Și trebuie să revedeți următorul film, pe care l-am pus și atunci în articol, în care apare și Ed și povestește cum se antrenează el și care-i secretul său. Vă zic atât: alerga 30 km pe zi într-un cimitir unde, după spusele lui, e cel mai convenabil, pentru că e liniște și e aproape de casă.