V-am  mai povestit despre Clujul Pedalează şi revin acum cu o foaie de jurnal despre prima etapă, pe care mi-au trimis-o organizatorii evenimentului.

Toată săptămâna înaintea concursului am sperat că vremea se va îmbunătăţi şi  va fi de partea noastră în ziua primei etape din Campionatul Clujul Pedalează.

Joi, vineri şi sâmbătă echipa a curăţat de zăpadă traseul, astfel încât soarele care mai sclipea printre nori să topească zăpada. Era singurul impediment în a crea un  traseu original, cât mai dificil posibil, dar în acelaşi timp şi cât mai atractiv.

Ziua de duminică (n.r. când  a avut loc competiţia) a început însă rău. Afară era frig, iar în jurul orei 8.30 a început o furtună de zăpadă ce a ţinut aproape două ore, descurajând multe persoane.

Totuşi, în aceste condiţii 128 de participanţi s-au încumetat să înfrunte vremea  urâtă. Dintre aceştia  aproximativ 30 au foost copii, între trei şi 12  ani. Traseull lor a fost diferit de cel al “oamenilor mari” din motive lesne de înţeles. Concurenţa la aceste categorii “mici” a fost foarte strânsă.  Nu au lipsit ciocnirile şi chiar căzăturile, dar spre uimirea părinţilor  aflaţi pe margine, copiii se urcau pe biciclete şi continuau întrecerea.

Timea Kincso Herdilicska, cea mai tânără participanţă şi posesoarea unei triciclete fără pedale, a condus în primul tur, la categoria ei, dar a pierdut, din păcate

Paul Şerban, patru ani,  a câştigat la categoria Băieţi sub şase ani şi a trebuit oprit cu foţa după încă două ture  de la încheierea concursului. Paul a participat şi la categoria Familie, împreună cu părinţii săi, Ildiko şi Lucian Şerban, pe un traseu amenajat în interiorul traseului mare, unde a terminat întreaga cursă fără să se lasă o clipă învins de oboseală.

Categoria 6-8 ani i-a avut câştigători pe Andreea Vezentan (fete) şi Armin Torook (băieţi). La categoria fete 9-11 ani Anna Molnar a câştigat detaşat, demonstrând calităţi de viitoare campioană.

Odată cu finalul cursei pentru categoria Familie, la care, din păcate a participat doar o singură familie, au început cursele „oamenilor mari”.

Primul start i-a reunit pe cei din categoriile Fete şi Baieti de 12-14 ani, Începatori Feminin şi Masculin, precum şi Înţelepţi +45 ani.

La momentul acestui start traseul încă mai era îngheţat în zona terenurilor de joacă din Parcul Cetăţuia. În zonele acoperite de copaci traseul era însă impecabil şi nu punea probleme participanţilor.

Câştigătorii acestor categorii sunt: Bogdan Pop la Băieţi 12-14 ani, Beatrice Man la Feminin Începatori şi Bogdan-Ştefan Bita la Masculin Începatori. Chiar daca înainte de start unii dintre concurenţii de la aceste categorii s-au speriat că traseul ar fi prea greu pentru ei, la final s-au arătat foarte încântaţi de traseu şi  de faptul că au reuşit să  termine cursa fără  probleme.

Startul la categoriile Feminin şi Masculin Avansaţi a reunit cel mai mare număr  de participanţi. Luptele au fost la „sânge” în cadrul categoriei Masculin Avansaţi.

Câştigătorul, Alex Pirlea ,membru al CS Mureşul, a recuperat loc după loc în urma unei întârzieri ce l-a obligat în primele ture să pedaleze în spatele primilor clasaţi. Din păcate, câştigătoarea la Feminin, Raluca Tegzesiu, nu a avut concurenţă, fiind singura înscrisă la clasa sa dar, chiar şi în aceste condiţii Raluca a dat tot ce a avut pentru a termina turele impuse categoriei din care făcea parte.

Categoria Experţilor a fost „cireaşa de pe tort” a zilei reunind la start nume grele din ciclismul românesc: Eduard Grosu, Lucian Logigan, Norbert-Tibor Szentes, Istvan Terebesi, Ionuţ Adrian Sdraila, Mircea Gustav Robert, Cristian Losonczi, Elisei Miron, Tudor Radu.

Disputa pentru locul întâi s-a purtat timp de multe ture între Eduard şi Lucian, în final primul având câştig de cauză.

Zsuzsa Gyurka a făcut o cursă solitară conducând  de la cap la coadă, pentru că imediat după start s-a distanţat mult de contracandidata ei, măsurându-ţi forţele doar cu băieţii.

Mulţumim tuturor celor care au venit să ne susţină, mulţumim participanţilor şi tuturor care ne-au felicitat pentru organizare, mulţumim  autorităţilor locale implicate: Primăria  şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Poliţia şi Jandarmeria, partenerilor şi sponsorilor fără  de care această competiţie nu putea avea loc, partenerilor media şi celor doi fotografi oficiali: Andrea Cantor si Vali Turean.

Echipa „Clujul Pedalează” vă aşteaptă la următoarea etapă ce se va organiza în luna mai, la care speram să avem condiţii meteo mult mai bune.

Now, back to me. Puteţi vedea poze de la prima etapă aici – în număr de 1.000 :). Pentru cine nu are răbdare să treacă prin tot albumul am făcut eu o selecţie mai jos.

[nggallery id=85]

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds