Piaţa de biciclete din România este mică, iar motivul pentru acest lucru este cât se poate de simplu: nu avem bani. Pe de o parte, magazinele de biciclete nu au bani de investiţii, de dezvoltare. Pe de altă parte, puterea de cumpărare a potenţialilor clienţi este foarte mică.

Foarte multe dintre căutările pe Google care direcţionează spre Biciclistul.ro sunt după cuvintele cheie “biciclete second hand“.

Am urmărit cu atenţie forumurile de specialitate şi am observat că mulţi dintre cei care vor să cumpere o bicicletă nouă nu sunt dispuşi să achiziţioneze una la un preţ mai mare de 1.000 lei. E destul de greu să găseşti una la acest preţ. Cele mai ieftine pornesc de la 1.300 lei.

O astfel de bicicletă (ieftină) este bună pentru cei care pedealează în weekend prin parc sau ocazional, până la piaţă. Dacă o soliciţi mai mult de-atât (exagerez un pic) se strică. Evident, piesele cu care este dotată  o astfel de bicicletă sunt chinezării.

Iată de ce bicicletele second hand sunt la mare căutare. Omul dă cu inima împăcată banii pe o bicicletă de firmă,  second hand, ce-i drept, dar ştie că nu face rabat la calitate. Dacă este bine întreţinută bicicleta, chiar merită s-o cumperi folosită. Te va ţine mai mult decât una nouă, entry level.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.