Drumul spre Paris trece pe la Roma! Pe 3 martie am luat startul la RomaOstia Half Marathon, cea mai mare cursă de semimaraton din Italia și primul meu concurs de alergare din afara țării. Italienii au tradiție, nu glumă, a fost a 49-a ediție, iar linia de finish a fost trecută de 8172 de participanți, impresionant, mai ales în condițiile în care singura probă a fost cea de semimaraton.
Spre comparație, Semimaratonul București a avut anul trecut 1940 de finisheri la proba de semimaraton și 2827 la proba de 10 km.
Un pic de context
Anul trecut n-a fost unul tocmai productiv pentru mine din punct de vedere al alergării, am strâns cu totul vreo 400 de kilometri, o mare parte dintre ei fiind chiar în cadrul concursurilor la care am participat. Cauza? Mai întâi a fost o accidentare musculară, la gamba dreaptă, iar pe urmă s-a instalat un vid motivațional. Uneori aveam sentimentul că urăsc alergarea.
Pauza prelungită în alergare atrage după sine, inevitabil, o scădere a valorii V02Max, care este capacitatea maximă de a transporta și de a folosi oxigenul în timpul exercițiului fizic. Cu alte cuvinte, suferi mai mult și performezi mai puțin.
Există studii care atestă faptul că după două săptămâni în care nu alergi deloc V02 Max scade cu 6%, iar după nouă săptămâni cu 19%. După 11 săptămâni de inactivitate VO2 Max se duce pe apa sâmbetei și scade cu 25,7%.
Prin urmare, la începutul lui 2024 eram jos de tot. Testul de efort pe care l-am făcut la Unstoppable Performance Lab a scos în evidență faptul că pentru a-mi îmbunătăți V02Max-ul și pentru a-mi crește capacitatea aerobă trebuia să lucrez foarte mult în zonă de puls 122-123 bmp. Pragul meu aerob era la 128, însă ca să îl împing cât mai sus ar trebui să alerg cu cinci, șase bătăi de inimă sub el, după cum mi-a spus Alex Diaconu.
Tot din raport am aflat că pragul aerob este jos, la fel ca și pulsul maxim, pentru că m-am antrenat mult timp în zona mixtă (Z3), iar asta duce la o oboseală metabolică. Corpul meu era eficient pe arderi de carbohidrați, dar asta în detrimentul unei capacități scăzute de efort de anduranță.
Prin urmare, era nevoie de multă, multă alergare lentă, de multă răbdare și consecvență.
Roma, obiectiv intermediar pentru Paris
M-am înscris la acest concurs ca să rămân motivat și să mă țin de antrenamentele pentru maratonul de la Paris (detalii aici).
Am avut la dispoziție șase săptămâni ca să mă antrenez specific, după un plan făcut de Alex Diaconu, care îl antrenează și pe Alex Ion, unul dintre cei mai buni triatloniști din România. În acest interval, am ieșit din zona lentă de confort și am avut de la alergări de toate tipurile, în pantă, alergări rapide scurte sau lungi și alergări de tip fartlek.
Alex Diaconu a estimat că voi putea alerga cu 4:25/km, în cel mai fericit caz cu 4:20/km, dar eu speram (în secret) să alerg chiar mai repede, poate să cobor sub timpul total de 1h30min. S-a dovedit că Alex a fost realist, iar eu prea optimist.
Urcările m-au stors de energie
Mă uitasem pe Strava la traseul de anul trecut și trăsesem concluzia că este unul rapid. Nu mi s-a părut vreo sperietoare diferența de nivel de aproximativ 100 de metri, însă fără antrenament specific și consistent chiar și cele mai ușoare urcări te trag în jos de picioare. Respirația o ia razna imediat, simți că nu ai suficientă capacitate pulmonară și că ar mai trebui un plămân ca să menții aceeași viteză ca pe plat.
Am colorat cu verde kilometrii pe care i-am considerat buni, în care am avut coborâre și cu roșu cei răi, în care am avut de tras pe urcare. Se vede clar încetinirea pe zonele cu diferențe pozitive de nivel.
| KM | Timp | Urcare | Coborâre |
| 1 | 4:12 | + 5 metri | -14 metri |
| 2 | 4:08 | 0 | -9 metri |
| 3 | 4:12 | + 4 metri | – 3 metri |
| 4 | 4:14 | +1 | -1 |
| 5 | 4:22 | + 8 metri | – 2 metri |
| 6 | 4:27 | + 7 metri | – 5 metri |
| 7 | 4:31 | + 15 metri | 0 |
| 8 | 4:24 | + 5 metri | 0 |
| 9 | 4:00 | +1 | -22 metri |
| 10 | 4:10 | 0 | -13 metri |
| 11 | 4:41 | + 20 metri | – 3 metri |
| 12 | 4:58 | + 26 metri | 0 |
| 13 | 4:35 | + 8 metri | 0 |
| 14 | 4:01 | 0 | -29 metri |
| 15 | 4:13 | 0 | – 16 metri |
| 16 | 4:12 | 0 | -10 metri |
| 17 | 4:20 | 0 | -4 metri |
| 18 | 4:18 | +1 | -4 metri |
| 19 | 4:21 | +1 | -2 metri |
| 20 | 4:22 | +1 | 0 |
| 21 | 4:26 | + 6 metri | -1 |
Rezultatul final: 1:31:50. Ar trebui să fiu mulțumit și, de fapt, chiar sunt. A fost un prim test, reușit, un concurs care m-a ajutat să ies din iarnă și care îmi dă speranțe că până în august mai am loc de creștere. În ceea ce privește clasamentul, italienii au o chestie ciudată, străinii nu apar decât cu timpul, nici în lista generală, nici la categoria de vârstă. Am putut însă să descarc rezultatele oficiale in format Excel și a reieșit că m-am clasat pe locul 928 din 8172 de participanți, iar asta înseamnă că am fost în primii 11,35% :).
Categoria mea de vârstă, +45, a fost câștigată de către un italian, cu 01:11:19. Cu timpul meu m-aș fi situat pe poziția 192 din 892 de participanți (probabil că au fost mai mulți, pentru că străinii nu sunt incluși la categoria de vârstă). Oricum, e bine.
Atmosferă și organizare exemplară
Am fost impresionat de amploarea evenimentului. Mii de italieni se revărsau pe străzile Romei către locul de start. Nu știu cum e la ei cu oprirea traficului, dar n-am auzit nicio înjurătură, claxon sau alte manifestări de genul acesta împotriva competiției. Dimpotrivă, toată lumea părea de-a dreptul fericită că e în mijlocul unui astfel de eveniment.
Foarte bine organizați italienii, cu sectoare de start precise. Am luat startul din primul val și am alergat primii 10 km aproape cot la cot într-un pluton uriaș, care a rămas compact toată această distanță. N-am trăit niciodată această experiență, mii de picioare alergând în aceeași cadență, în liniște.
La finish fiecare alergător primea un săculeț plin cu bunătăți, își lua pe urmă medalia și ieșea din acea zonă, astfel încât n-a existat nicio înghesuială.
Mulțumesc Lucian Ispas pentru acest filmuleț amuzant 🙂 !
Cel mai în vârstă participant, Antonio Rao, 91 de ani
Sursa foto: Corriere delo Sport
Cel mai în vârstă participant de la RomaOstia Half Marathon a fost Antonio Rao, 91 de ani. L-am căutat pe Google și am aflat despre el că anul trecut a devenit cel mai rapid om din istorie, la categoria 90+, pe distanța de maraton, după ce a terminat în șase ore și 14 minute Maratonul Roma. A distrus vechiul record cu nici mai mult, nici mai puțin 30 de minute! În 2022 a alergat maratonul tot la Roma în șase ore și 20 de minute.
Rao s-a născut în 1933 și a început să alerge în adolescență, pentru a ține pasul cu un prieten și de atunci nu s-a mai oprit. Recordul mondial pe care l-a stabilit la 90+ îi aparținea unui american născut în 1912 și fusese stabilit în 2005 la Los Angeles Marathon (6:46:34). Ernest Val Leeuwen a deținut recordul timp de 18 ani și a alergat la maratonul de la Los Angeles până în anul în care a murit, adică în martie 2007, la vârsta de 94 de ani.
Revenind la cursa de semi de la Roma, Antonio Rao a trecut linia de finish în 2h49min17s, clasându-se pe locul 6319 din 8172 de participanți și pe locul 1 din 1 la categoria sa de vârstă.
Ca Antonio Rao vreau și eu să ajung, să fiu funcțional la vârsta de 90 de ani și să și pot alerga!