Runfest - finish Emilian Nedelcu

M-am înscris la RUNFEST 2015, proba de semimaraton (au fost doar 20 km) pentru că aveam nevoie de un long run pentru maratonul din octombrie, de la București, și pentru că m-am gândit că un cadru competițional nu-mi strică. Mă inspiră ceilalți concurenți, ies din monotonia antrenamentului solitar și mi se activează instinctul de prădător, adică să depășesc, să trec în față, să fiu într-o poziție dominantă.

Aveam de gând să alerg ușor, pe la 5:30/km, să nu forțez, dar m-a luat valul, nu m-am putut stăpâni și am mărit ritmul. N-am forțat, dar nici ușor n-am alergat, pentru că am avut parte de condiții aproape ideale: prin pădurea Băneasa era umbră, liniște, nu bătea vântul, iar traseul era plat și fără prea mari dificultăți tehnice.

RunFest - padurea Baneasa

Singurul moment complicat a fost pe la km 15, când am fost atacat de viespi. Am început să dau ca bezmeticul din mâini, de parca asta ar putea alunga un roi furios și, colac peste pupăză, mi-a scăpat numărul de concurs atunci și a trebuit să mă întorc vreo 50 de metri după el, în zona periculoasă. Altfel, am avut o cursă liniștită.

M-am oprit pe la toate punctele de hidratare, pe îndelete, unde am băut apă (doar asta aveau!) cu nesaț. Mi-a plăcut foarte mult traseul (același cu cel de la 4Pedale, concursul de MTB ștafetă care avusese loc cu o zi înainte) și am rămas cu o senzație că am făcut bine, la sfârșit, după 1h:42m. M-am clasat pe locul 34 din 162 de concurenți care au luat startul la categoria masculin.

Concursul a fost câștigat de Marius V Ionescu, primul român calificat deja la Jocurile Olimpice de la Rio, care a trecut linia de finish după 1:07:11. Pe locul doi a venit un expert al concursurilor de alergare montană, Gheorghiță Vitalie, care a venit umăr la umăr cu Marius. Pe trei a venit Alexandru Corneschi, după 1:10:06.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

2 thoughts on “RUNFEST 2015: Printre copaci, bing, bang!”
  1. Ofer 4 invitații la primul concurs Runfest, în pădurea Cernica | Biciclistul.ro says:

    […] este adresat tuturor alergătorilor, indiferent de pregătirea fizică. Am participat anul trecut, la prima ediție, și mi-a […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds