Razvan Ene - bazin inot
Foto: Radu Cristi

Tocmai am citit un interviu cu Răzvan Ene, unul dintre cei mai buni triatloniști din România, interviu în care spune cât se poate de limpede care este secretul succesului său. Mi-a plăcut mult destăinuirea sa, mă inspiră și voi încerca să aplic și eu rețeta ta în umila mea carieră de amator.

Aș vrea mai întâi să vă spun că Răzvan Ene a avut un sezon de excepție anul acesta. Nu a existat competiție la care să fi participat și să nu se fi clasat primul la categoria sa de vârstă sau în top 5, în clasamentul open. Cea mai notabilă performanță a sa este câștigarea Cupei României HTS 2018, un circuit de triatlon pe distanța Half. Mai precis, au fost patru competiții, XMan Oradea, Triathlon Belis, Transfier și H3RO TriChallenge Mamaia. Răzvan s-a clasat pe locul 5 la Oradea, locul 2 la Belis, locul 3 la Transfier și locul 5 la Mamaia.

Revenind la marele secret. By the way, interviul este luat de către Gold Nutrition România, unul dintre sponsorii săi, așa că sunt de înțeles desele aprecieri ale lui Răzvan la adresa acestei companii. Secretul nu mai e secret și sună așa din spusele lui Răzvan Ene:

”Îmi place să pregătesc fiecare concurs foarte bine. Îmi aleg cu grijă probele și atunci când fac asta îi aștept (n.r. pe cei mai tineri) pe terenul meu. Joc mereu pe teren propriu, aș putea spune. Acesta este secretul meu”, a spus Răzvan Ene în inteviul pentru Gold Nutrition.

Vă invit să citiți și restul interviului, sunt lucruri interesante de aflat acolo.

Revin la Răzvan, care la 45 de ani reușește să stea în pas cu cei mult mai tineri. Îl văd des la pista de atletism Lia Manoliu, unde îi duc și eu pe copiii mei la antrenamentele pentru alergare. Uneori aleargă singur, de multe ori alături de Beres Hunor, unul dintre colegii săi de la echipa Steaua și un bun prieten. De fiecare dată am observat că are o rutină studiată. Nu ratează niciodată încălzirea, o face temeinic, cu multe drill-uri. La fel, la sfârșit, alocă un timp considerabil pentru revenire. Iar la intervale trage de el ca la concurs, cel puțin așa se vede de pe margine.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE