Spuneam că am fost dezamăgit de camera GoPro HD, pentru că este o cameră hieroglifică cu doar două butoane, fără display şi cu o grămadă de opţiuni.

Între timp m-am sucit rău de tot 🙂

Utilizarea

Am descărcat manualul GoPro HD (click aici pentru el) şi l-am studiat cu atenţie. Am reuşit să-i fac setările pe care mi le doream şi a urmat ce vedeţi în filmul de mai jos. Am folosit GoPro  HD Hero la rezoluţia maximă, adică la 1920×1080.

În afară de această rezoluţie maximă poţi opta şi pentru alte rezoluţii, mai mici  şi care îţi economisesc şi cardul de memorie, la 720 de pixeli sau la 960 de  pixeli, dar cu aspect ration de 4:3, nu de 16:9.

Videoclipurile se înregistrează pe un card de memorie SD, care este livrat împreună cu GoPro  HD la  achiziţie (depinde însă de  oferta fiecărui retailer). Bateria se încarcă simplu, prin USB, fără să fie nevoie de încărcător special.

[nggallery id=47]

Mi se pare o cameră perfectă pentru biciclişti. Are culori vii, iar  imaginea panoramică face toţi banii.

Am încercat să folosesc camera şi pe timp de noapte, dar n-a ieşit nimic notabil.

Pe lângă acest film o să mai pun nişte  imagini cu GoPro-ul montat pe furca din faţă şi pe furca din spate a bicicletei.

Nu trebuie să vă neliniştiţi de trepidaţiile pe care sigur le-aţi observat. Am montat camera pe ghidonul bicicletei mele tractor, un ghidon foarte larg. Pe furca din faţă trepidaţiile au dispărut aproape complet.

N-am avut şi dispozitiv de prindere pe cască, dar sunt  singur că merită  luat şi ăla.

Ce nu mi-a plăcut

  • Incertitudinea dată de faptul  că nu ştii cât pot să înregistrezi cu GoPro HD Hero. Nu mă refer la durata de viaţă a bateriei, care este explicit menţionată în manualul camerei, ci la faptul că nu scrie nicăeri că la rezoluţia x pe y vei putea înregistrea z minute şamd.;
  • Incertitudinea pe care o simţi când apeşi butonul de înregistrare din mers. Nu eşti niciodată sigur că a pornit cu adevărat înregistrarea. Mi s-a întâmplat  să apăs ferm pe butonul de înregistrare şi să nu existe niciun film, pentru că n-a pornit nimic;
  • Simplitatea. După cum am mai spus, sunt două butoane mari şi late şi nu există un ecran care să te ajute să navighezi prin setări. Ca să foloseşti această cameră fix  aşa cum îţi doreşti trebuie să înveţi manualul pe de rost, altfel nu ai nicio şansă;
  • ca nu mai spun că-i al naibii de greu să foloseşti camera în condiţii meteo neprielnice, precum frig,frig :), pentru că-ţi pui mănuşi  şi atunci butoanele camerei devin o adevărată provocare în faţa degetelor de topor  pe care ţi le conferă mănuşile;

Mi-a plăcut

  • poate fi prinsă oriunde pe bicicletă. Eu am folosit un sistem de prindere universal, care nu se livrează împreună cu GoPro HD şi care costă în jur de 150 lei. L-am folosit pentru a prinde camera de ghidon, de furca din faţă, de furca din spate. Dacă te chinui un pic poţi chiar să-l prinzi şi de casca de biciclist, cu aerisire;
  • Imaginea. Dacă ai soarele  în spate, în faţa ta se înregistrează nişte culori vii, aproape ireale. Ăsta este unul dintre marile atuuri ale acestei camere, în opinia mea, că reuşeşte să capteze nişte imagini de o calitate foarte bună în condiţii extreme;
  • n-are niciun soft de instalat. Există unii producători care pur şi simplu descurajează utilizatorii prin tot felul de softuri proprietare, care nu te lasă să descarci imaginile  decât dacă le instalezi.

Mulţumirile speciale merg către Actioncamera.ro, care a avut amabilitatea să ne dea această cameră în teste.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

15 thoughts on “Test: GoPro HD Hero (VIDEO) (episodul 1)”
  1. Vreau sa stiu si eu de unde pot cumpara accesorii pentru un gopro hero 1 ? mai exact as vrea case’ul acesta din post de la tine Emilian.

  2. Salut Marius!

    Din păcate, nu mai am această cameră. Era în teste și am avut-o o perioadă limitată de timp. Dacă mai pun mâna pe vreuna o să țin minte întrebarea ta 🙂

  3. Durata de inregistrare la o anumita rezolutie este posibil sa o vezi in programul de editare/setare original(daca exista) asa cum este pentru Contour HD ,programul Storyteller de unde setezi camera pe ce rezolutie sa filmeze(rezolutie+minute/1gb,etc) , volumul microfonului si alte setari ale luminozitatii , etc

    Repet, nu stiu daca exista asa ceva dar este foarte probabil sa existe. Ai putea sa incerci sa te conectezi cu GoPro-ul la acest program,poate merge 🙂
    http://contour.com/software/storyteller

    Daca merge sau nu, ai putea sa strecori un raspuns in comentariul meu. Chiar sunt curios.

    Multumesc.

  4. Mi se pare cam subiectiv sa spui ca pe asta o consideri camera perfecta pt. biciclisti. Testeaza si celelalte 3 camere si pe urma poti sa dai un verdict 🙂 ( fara suparare )

  5. Salut George,

    Te rog sa dai mai multe detalii, ca nu inteleg ce vrei sa spui. Unde curge mai fluent, la tine in calculator sau pe YouTube?

  6. Am o intrebare: de ce “curge” imaginea mult mai fluent pe 720p , decat pe 1080p ? Sa fie oare de la decodare sau de la youtube?

    Aceiasi problema este si la camera HD Drift inovation, ce se poate face pentru a avea o imagine fara sacadari si pe 1080p ?

  7. Ai facut si poze cu ea (parca nu am vazut pe site)? Cum e calitatatea pozelor ? Merci !

  8. Merci de filmulet:) Foarte frumos! Acum sunt si mai nerabdatoare sa vina a mea 🙂 E de calitate filmarea.

    Ziceai ca nu esti niciodata sigur ca GoPro daca a pornit sau nu inregistrare…dar n`are nici un led care sa blinkane..sau pe ecraul ala mic nu semnalizeaza nimic ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.