Înscrierea la The Color Run încă mai poate fi făcută cu taxa redusă, până în data de 3 februarie, ora 23:59, au anunţat organizatorii.
The Color Run Bucureşti va avea loc în data de 26 aprilie, în parcul Tineretului din Bucureşti, iar până în acest moment s-au înscris la acest concurs peste 400 de persoane.
Am mai scris despre The Color Run şi vă spuneam că este un concurs de alergare inedit, pentru că scopul nu este acela de a întrece alţi concurenţi, ci de a te colora din cap până-n picioare în toate culorile curcubeului.
Să sperăm că afară va fi cât mai cald, iar multele persoane de gen feminin care vor participa la The Color Run vor fi cât mai sumar îmbrăcate – ca să se coloreze cât mai mult, fireşte :).
Programul, în ziua cursei
16:00 – Sosirea participanţilor
18:00 – Primul start
Vor fi mai multe starturi, astfel încât în dreptul punctelor de culoare, fiecare să aibă parte de o experienţă cât mai intensă. Cursa este necompetitivă.
18:00 – 19:00 The Color Run Experience: alergare/mers – pe traseul de 5km. La KM 1,2,3 şi 4 te aşteaptă valuri de culoare.
19:00 – 21:30 The Color Run Festival: Un line-up de DJ, interacţiune cu cei mai tari instructor de dans şi fitness.
19:30 – The Color Run Explosion: Păstrează pudra pentru festival şi colorează-te în mii de combinaţii
Exploziile de culoare se vor repetă pe parcursul festivalului astfel încât tu şi prietenii ta isa va bucuraţi de cât mai multă culoare!
Kitul de participare
-tricou
-bentiţă
-număr de concurs
– brăţară de acces la festival
-2 tatuaje temporare
Cauze sociale
Un lucru foarte fain este ca un procent din taxele de participare va fi donat catre cauzele sociale sustinute de proiect. Prima cauză susţinută este o organizaţie foarte draga, pe care am susţinut-o şi noi la Transmaraton: Scoala de Valori
Ambasadori
Printre sportivi care şi-au anunţat participare se numar si tenismena Sorana Cirstea
Mai multe detalii gasesti si pe site-ul oficial: http://thecolorrun.ro/