Concursul de triatlon Transfier a fost amânat pentru data de 17 septembrie din cauza faptului că autoritățile publice nu au acceptat să închidă drumul 10 ore în data anunțată inițial. Inițial, data concursului era fixată pentru 6 august.

“Pentru oficialități, concluzia după primul an a fost că au fost prea multe altercații cu turiștii și s-a produs un disconfort major într-o perioadă turistică de vârf. Practic, deși am insistat peste două luni să păstrăm data, nu ni s-a permis să închidem drumul 10 ore în niciunul din cele 8 weekenduri când Transfăgărășanul primește cohorte de turiști (lunile iulie și august). Traficul în septembrie scade de până la 10 ori”, au anunțat organizatorii concursului pe Facebook.

Rămâne, deci, 17 septembrie, dată la care nu există niciun concurs din calendarul competițional de triatlon. În aceeași perioadă mai sunt concursurile de triatlon de la Mamaia și Reci.

Dacă schimbarea datei nu va permite participarea concurenților care deja au plătit, acestora le va fi returnată integral taxa de participare.

Pentru unii e o veste bună, le rămâne mai mult timp de antrenamente :).

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds