Aventura mea la Triathlon Challenge Mamaia 2014

Pe scurt

Sâmbătă am participat la Triathlon Challenge Mamaia, la proba olimpică (1.500 metri înot, 40 km ciclism, 10 km alergare). La înot am fost varză (44:07), la ciclism am fost mediocru (1:12:23), iar la alergare m-am simţit ca un cerb (46:57). M-am clasat pe locul 75 din 206 în clasamentul general şi pe locul 26 din 72 la categoria mea de vârstă, 35-39 de ani, în clasamentul masculin.

Pe lung

Wow! Ce desfăşurare de forţe şi ce spectacol a fost anul acesta la Triathlon Challenge Mamaia, cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est!  A fost impresionant şi trebuia să fii acolo ca să-ţi dai seama de amploarea acestui eveniment uriaş, organizat impecabil de către Clubul Smart Atletic, care promovează, totuşi, un sport prea puţin cunoscut în România.

Peste 700 de participanţi au luat startul în prima zi de concurs, cea destinată amatorilor, iar printre ei s-au aflat şi câteva nume mari, precum Principele Nicolae al României, care a făcut parte dintr-o ştafetă sprint, sau Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, care nu doar că a concurat la proba olimpică, dar s-a clasat al şaselea la nivel general, înaintea unor triatlonişti cu experienţă, foarte puternici şi cu multe podiumuri la activ.

O scurtă paranteză, legată de Răzvan Florea. Mă aflam la intrarea în zona de tranziţie, unde se depozitau bicicletele. Pe-acolo intrai după ce terminai proba de înot, îţi preluai bicicleta şi porneai sprea cea de-a doua proba a concursului. Aud lângă mine pe cineva care cânta “Bună dimineaţa, te iubesc, zi de zi de tine mă îndrăgostesc”. Asta le cânt eu în fiecare dimineaţă copiilor mei, când îi trezesc din somn. Mă întorc să văd cine este iubăreţul şi, aţi ghicit, era Răzvan Florea, tot numai un zâmbet. Avea probabil un feeling că o să aibă o zi excelentă.

Sportivii amatori s-au întrecut sâmbătă, în funcţie de propria lor alegere, în cinci probe: supersprint (400 metri înot, 12 km ciclism şi 2,5 km alergare) – o probă care se potriveşte mai mult celor care încearcă primul lor triatlon; sprint şi ştafetă sprint (750 metri înot, 20 km ciclim şi 5 km alergare); probă olimpică şi ştafetă olimpică (1.500 metri înot, 40 km ciclism şi 10 km alergare).

Înotul ar fi trebuit să se facă în Marea Neagră, dar din cauza vântului foarte puternic şi a valurilor sălbatice, organizatorii au decis să mute această probă în Lacul Siutghiol, pe care eu nu pot să-l sufăr, pentru că are nişte valuri care vin din toate părţile şi, oricât de bun înotător ai fi tot înghiţi apă (partea bună este că-i apă dulce).

Eu am participat la proba olimpică, fără prea mari emoţii, pentru că am deja experienţă pe aceste distanţe, dar foarte curios să văd ce pot să dau la alergare când, de obicei, după distanţele parcurse la probele anterioare, mi se cam înmuiau picioarele. La Triathlon Challenge Mamaia alergarea mi s-a părut întotdeauna foarte grea, pentru că acolo vântul bate foarte tare, soarele te pleoşteşte, iar umezeala nu te lasă să respiri.

Treci la bazin Nedelcu!

Nu poţi să ai pretenţii la o clasare fruntaşă dacă nu te antrenezi din greu pentru toate probele, iar eu nu excelez la niciuna dintre ele. Dacă la ciclism şi la alergare mai mişc ceva, la înot nu mă antrenez deloc şi intru în apă doar în vacanţa de vară, când merg la mare, sau la concursurile de triatlon la care particip în timpul anului. Şi nu sunt multe.

Acesta este principalul motiv pentru care parcurg distanţa olimpică într-un timp aproape dublu faţă de cei care ies printre primii din apă. Nu, nu mă compar cu Răzvan Florea, care a înotat cei 1.500 de metri în 21:31. N-are niciun rost, el a fost campion olimpic la înot şi, practic, şi-a trăit o mare parte din viaţă în apă. Răzvan Florea e un delfin cu chip de om. Dar m-aş putea compara cu pământeni precum Radu Marga (29:43), un pachet de muşchi la 90 kg, Andrei Donciu (36:28, fost coleg de facultate, de aceeaşi vârstă cu mine), Andrei Roşu (38:30, care a plecat de la zero cu înotul şi a ajuns să traverseze lacul Snagov), Silviu Martin (37:39, unul dintre vechii mei adversari, mult mai uşor şi fâşneţ în toate sporturile) etc etc. Lista poate continua mult şi bine, pentru că eu, cu 44:07, m-am clasat fix pe locul 122 la proba de înot.

Cu alte cuvinte, în loc să înaintez, mai mult mă scufund, motiv pentru care îmi merit pe deplin porecla de scufundac şi nu mă voi supăra defel dacă cineva mă va striga aşa de-acum înainte. Fără doar şi poate că am mult de lucru la tehnică, că nu ridic cum trebuie braţele, că nu am o cadenţă decentă, că scot prea mult capul din apă, că nu respir cum trebuie, că nu dau din picioare suficient. Dar oricâte defecte aş avea în ceea ce priveşte tehnica, marele neajuns este lipsa de antrenament. Fără nicio oră la bazin nu voi obţine niciodată un timp mai bun la înot. Cu alte cuvinte, şi aviz amatorilor care se aflîă în aceeaşi situaţie cu mine, nu poţi trăi din amintiri.

Foto Mihai Teodorescu

Foto Radu Cristi

Proba de ciclism o dedic trupei Atelier!

Dacă nu aţi auzit de trupa Atelier ar fi cazul să vă informaţi, este una dintre cele mai bune trupe live din România pentru evenimente private și petreceri corporate (un mic exemplu). Vlad Dulea, unul dintre solişitii vocali, mi-a împrumutat bicicleta lui de triatlon pentru acest concurs şi i-am promis că voi face o mică dedicaţie trupei sale :). Trăiască trupa Atelier!

Proba de ciclism mi-a mers mai bine decât înotul. N-am avut un timp extraordinar (01:12:23), dar nici nu m-am făcut de ruşine. Ca idee, cel mai bun timp la proba de ciclism l-a scos Alex Ciocan (56:11:00), ciclist profesionist, care pe şosea se simte ca peştele în apă. Dar să ne uităm însă mai înspre pământeni, spre exemplu la Sorin Boriceanu, triatlonist de meserie, obişnuit al podiumurilor. El a scos 01:08:42. Prin comparaţie, deci, am avut un timp bunicel.

M-am simţit foarte bine pe bicicleta lui Vlad, mi s-au părut de un real ajutor aerobarurile, datorită cărora n-am mai făcut febră musculară la tricepşi, cum mi se întâmpla până acum la concursurile de triatlon şosea. Fără aerobaruri stai încordat, mereu încleştat pe ghidon şi oricât te-ai strădui poziţia braţelor e tot tensionată. Acum îmi dau seama cât de folositoare sunt accesoriile astea la concursurile de Ironman, unde ai de pedalat 180 km! Ah, şi apropos, a fost prima oară când am mers cu aerobaruri şi n-am avut nici cea mai mică problemă de echilibru.

Foto Radu Cristi

Mi-a fost greu cu vântul, care bătea dinspre Năvodari înspre Constanţa. De fiecare dată când mă aflam în direcţia lui trăgeam din greu să înaintez cu o viteză decentă. Totuşi, dacă la înot am fost Nedelcu Melcu, la ciclism am depăşit ceva concurenţi şi destui erau pe cursiere (nu-i punem la socoteală pe cei care concurau pe mtb-uri, că aia conduc un fel de tractoare pe şosea).

Triathlon Challenge Mamaia nu este un concurs cu cine ştie ce suspans, cum poate fi unul de mountain bike, spre exemplu, unde trebuie să fii alert tot timpul să nu cazi, să ştii cum să iei virajele, să ştii cum să cobori, să transpiri din greu pe urcări.

Nu, la Triathlon Challenge Mamaia ştii ce ai de făcut, e un concurs repetitiv, după ce ai ieşit din apă ai de completat 7 bucle la ciclism, fiecare de câte 5,7 km. Rulezi pe şosea şi pedalezi cât poţi de tare, iar singurele variaţii de care ai parte sunt întoarcerile din capetele buclei, în rest nu ai timp de admirat priveliştea. Bagi capul în pământ şi împingi, şi împingi, şi împingi. Şi te rogi să nu cazi de pe bicicletă când te izbeşte pe neanunţate câte o pală de vânt, care în Mamaia e mai neastâmpărat decât un cocher spaniol.

Singurul moment palpitant al cursei a fost când am încercat să pedalez la plasa unui concurent mai puternic şi imediat a apărut lângă motocicleta organizatorilor.

“Aaaaaa, domnul Nedelcu! Vreţi să vă penalizez pentru mersul la plasă?”, mi-a strigat arbitrul care mă şi cunoştea!

Pentru cei care nu ştiu, mersul la plasă înseamnă că te poziţionezi chiar în roata unui alt ciclist, dar foarte aproape, astfel încât să fii ferit de vânt, ceea ce te face să consumi mai puţină energie. Arbibrul motociclist a stat lângă mine până când am rămas singur, fără să am pe nimeni în faţă. Prin urmare, în restul cursei nu mi-a mai ars de mers la plasă.

Alergare peste aşteptări

În apă am avut câteva crampe, nimic serios, dar îndeajuns de convingătoare cât să mă facă să nu încerc să trag mai tare. Ştiam că mă aşteaptă încă două probe grele şi, mai mult decât atât, pentru că nu am făcut anul acesta niciun antrenament combinat bicicletă+alergare, bănuiam că la alergare voi simţi cum mi se înmoaie picioarele. La un concurs de triatlon ţi se poate întâmpla şi acest lucru dacă nu te antrenezi suficient, picioarele pur şi simplu nu te mai ascultă. Vrei, dar nu poţi. Încerci, dar nu reuşeşti. Îţi doreşti, dar nu primeşti.

Prin urmare, am păstrat la primele două probe câteva o rezervă tampon de energie, ca să nu clachez la alergare, proba pentru care eram cel mai antrenat. După ce am terminat proba de ciclism, mi-a luat 2:07 să mă încalţ cu pantofii de alergare, să pun bicicleta pe rastel, să dau casca jos, să iau un gel şi să pornesc Endomondo pe telefonul mobil. M-am descurcat binişor, zic eu.

Am pornit foarte tare, îmi simţeam picioarele foarte bine, iar respiraţia era ok. Primul kilometru l-am alergat în 04:21, un timp pe care nu-l scot nici la antrenamente. Următorul a fost 04:27. Eram puţin uimit că încă nu m-am tăiat după primii 2 kilometri şi am reuşit să mă ţin bine şi următorii trei (04:31, 04:37, 04:38). Secundele au continuat să se îngrămădească şi pentru că m-am oprit de fiecare dată la punctul de alimentare să beau un pahar cu apă şi să-mi torn altul în cap. Ieşise şi soarele şi era groaznic de cald.

Foto Radu Cristi

Kilometrul 8 şi kilometrul 9 au fost cei mai grei (05:09, 05:06). Nu putem să mă gândesc decât la faptul că vreau să se termine chinul, începuse să mă doară ceva în partea stângă, începusem să inventez scuze ca să-mi justific suferinţa.  Mi-au prins bine încurajările de pe margine, mai ales cele ale familiei, care mă susţinea în formulă completă. Dar un boost de energie am primit şi de la Mugur Frăţilă, care mi-a strigat ceva admirativ în timp ce-l depăşeam. Mulţumesc! Şi Andrei Roşu m-a încurajat, de fiecare dată de pe sensul opus, mereu înaintea mea. Mulţumesc!

Am reuşit totuşi să accelerez în ultimul kilometru şi să îl închei sub 5 minute. Pe urmă a urmat Raiul! După ce am primit o medalie foarte preţioasă, am ajuns la spaţiul destinat hidratării sportivilor care au terminat concursul. Ah, Doamne, ce desfătare!

Am ras trei pahare cu apă dintr-un foc, am mâncat vreo două portocale feliate, dulci, zemoase şi super parfumate, am băut două beri Ciuc Radler fără alcool, după care am mai băut încă trei pahare de apă. M-am odihnit un pic şi am mai ras o bere şi o portocală. Şi pe urmă m-am calmat 🙂 Endomondo mi-a scris că la proba de ciclism ar fi trebuit să beau 4,65 litri, iar la proba de alergare încă 1,63 litri.

Voi face o schimbare

M-am convins, în sfârşit, că proba olimpică nu-i de mine. Nu e vorba că nu pot s-o duc la bun sfârşit, am în palmares cel puţin 10 concursuri unde m-am clasat în prima jumătate a clasamentului. Vreau însă mai mult, iar în acest moment proba olimpică nu e ce-mi trebuie. Cred că distanţa de sprint mi se potriveşte mult mai bine, cred că acolo pot urca în clasament mai serios, acolo înotul nu mă va trage în jos atât de mult.

Prin urmare, la următorul concurs de triatlon voi încerca distanţa scurtă, sprint. Şi după ce trece şi maratonul Bucureşti, unde voi ataca proba de semi, o să încep un plan de antrenament special pentru viteză. Am văzut că majoritatea triatloniştilor amatori au trecut de la sprint la olimpic, iar pe urmă pasul următor a fost fie Half, fie Full Ironman. Nu sunt pregătit pentru aşa ceva nici logistic, nici fizic, nici sufleteşte. Poate voi încerca distanţele astea după 40 de ani, până atunci mă transform în Speedy Gonzales :).

Extratereştrii de la Elite

Duminică, a doua zi după concursul meu, a avut loc concursul profesioniştilor – Mamaia Triathlon ETU European Cup. I-am văzut live pe unii dintre cei mai buni sportivi din acest sport din Europa şi din lume. Spre exemplu, cel care a şi câştigat, Dmitry Polyanskiy, se află pe locul 5 în lume!

Rezultatele complete aici

La băieţi au participat 51 de sportivi, printre care şi doi români: Ciprian Bălănescu, multiplu campion naţional la duatlon şi triatlon, şi Florin Şestacovschi.

Doamne cât de tare puteau să înoate toţi! N-am mai văzut aşa ceva niciodată. Ziceai că sunt bărci cu motor, lăsau bulbuci în urma lor, aproape că se formau siaje! Aveau o cadenţă incredibilă a braţelor şi înaintau cu o viteză pe care noi, amatorii, nu o atingem nici dacă suntem într-o barcă cu vâsle.

Cel mai bun timp la înot a fost cel al lui Polyanskiy, 00:18:44. Adică l-a bătut pe Răzvan Florea cu minute bune. De fapt, mai toţi au bătut timpul lui Răzvan Florea cu minute bune, în afară de sportivii noştri, din nefericire.

Ciprian Bălănescu a ieşit din apă târziu, după 00:23:07, iar Florin Şestakovski după 00:25:33. Au fost cei mai slabi timpi din concurs. În afară de ei, cel mai slab timp la înot a fost 00:20:43. Fără supărare, se vedea de pe mal, cu ochiul liber, Bălănescu şi Şestakovski sunt într-o ligă inferioară, parcă aveau legate de braţe pietre de moară, se mişcau în reluare.

Problema este că dacă pierzi prea mult timp la înot nu mai poţi prinde plutonul de ciclişti (la profesionişti e permis mersul la plasă). Şi e greu să pedalezi de unul singur, cu tot vântul în faţă, oricât de bun ai fi tu. Şi, mai mult, regulamentul prevede că dacă primul ciclist te ajunge din urmă şi te depăşeşte eşti descalificat. Din nefericire, asta s-a întâmplat mai întâi cu Florin, iar mai apoi cu Ciprian. Nu au reuşit să termine proba de ciclism şi să intre în cea de alergare.

Am urmărit însă în continuare spectacolul. La ciclism se mergea cu o viteză fantastică şi era impresionant să-i vezi cum trec pe lângă tine şi să auzi schimbătoarele ca un păcănit de mitralieră.

Băi, dar oricât de buni au fost triatloniştii ăştia profesionişti, oricât de bine au colaborat ei în pluton, niciunul n-a reuşit să bată timpul lui Alex Ciocan, care a concurat la amatori, şi care a scos un incredibil 56:11:00 pe 40 km! Dacă Ciprian Bălănescu ar fi avut picioarele lui Alex Ciocan n-ar mai fi fost prins din urmă de plutonul fruntaş.

Cel mai bun timp la bicicletă i-a aparţinut lui Alexander Bryukhankov, care a terminat în 01:00:16. Timp similar au avut şi următorii clasaţi, nu-i mai enumăr.

Alergarea profesioniştilor a fost fantastică. Cu toate că era un soare arzător, cu toate că era umezeală în aer, cu toate că se întrebuinţaseră din greu la primele probe ale concursului, cei mai buni au alergat distanţa de 10 km sub 32 de minute! Incredibil! Jos pălăria pentru aceşti sportivi, care au demonstrat la Mamaia cât de departe se poate ajunge în triatlon. Efortul lor mi s-a părut neomenesc, chiar dacă totul părea la prima vedere atât de simplu.

Am văzut ce înseamnă să fii cel mai bun la nivel internaţional şi îmi pare rău că nu avem şi noi în România o bază de selecţie mai largă, din care să extragem sportivi puternici.

Jos pălăria pentru Ciprian Bălănescu, a încercat, a dat totul – se vedea pe faţa lui, mai ales la ciclism, ce eforturi îl macină. Îi doresc să ţină fruntea sus! Triatlonul m-a învăţat că viaţa e o serie nesfârşită (în finitul ei) de momente ciclice. Trebuie s-o iei de la capăt, de fiecare dată. Secretul este să nu-ţi pierzi motivaţia, care şi ea este într-o continua schimbare, dar precum o baliză luminoasă pe o mare furtunoasă. Se mişcă într-o parte şi într-alta, ai impresia că dispare, însă ea reapare într-un perimetru stabil şi te ghidează de fiecare dată.  Sper să înţeleagă şi Ciprian Bălănescu acest lucru.

Felicitări organizatorilor pentru un eveniment de nota 10. La Triathlon Challenge Mamaia am participat la primul meu concurs de triatlon. Au trecut de-atunci patru ani! Am văzut cum a crescut această competiţie şi cum s-au ridicat standardele, de fiecare dată. Dar anul acesta schimbarea a fost de-a dreptul impresionantă. Logistică impresionantă, desfăşurare de forţe umane incredibilă, parteneri, număr mare de concurenţi, totul uns ca pe roate. Vreau să existe în România cât mai multe concursuri ca acesta, să mă simt ca în Occident!