Triathlon Challenge Mamaia 2013 - 10 zile

Au mai rămas 10 zile până la startul celei de-a cincea ediții a Triathlon Challenge Mamaia, cel mai popular concurs de triatlon de șosea din România și din regiune.

Triathlon Challenge Mamaia 2013 - 10 zile

Încă vă mai puteți înscrie, până în data de 31 august. Până acum s-au înscris 332 de concurenți la proba de triatlon individual, 43 de ștafete, 22 de companii la triatlon individual și 24 de companii la proba de ștafetă. La categoria Elite sunt 14 concurenți, dintre care îi amintesc pe Ciprian Bălănescu, campion național la triatlon în 2013, Alexandru Diaconu, vicecampion național la triatlon în 2013, Mihai Baractaru sau puternicul Radu Costin Marga, un Heracle al triatloniștilor.

Majoritatea concurenților s-au înscris la proba sprint, care presupune înot pe distanța de 750 de metri, ciclism pe distanța de 18 km și încă 5 km de alergare. S-au înscris mulți concurenți și la proba olimpică, printre care mă aflu și eu. Vom avea de înotat 1.500 de metri, de pedalat 36 km și de alergat 10 km.

Pentru cei care se află la primul triatlon sau pentru cei care vor să vadă în ce condiție fizică se află, există proba supersprint, care presupune 400 de metri de înot, 12 km de ciclism și 2,5 km de alergare. Mai multe detalii despre probe puteți găsi aici.

Sper ca anul acesta să nu se mai anuleze proba de înot, să avem vreme bună și apă caldă, pentru că anul trecut încă o probă de alergare m-a cam stors de puteri.

Traseele de la Triathlon Challenge Mamaia 2013

Triathlon Challenge Mamaia a fost organizat prima oară în 2009, când puțin peste 100 de participanți, cunoscători și vetereni ai triatlonului, s-au întrecut la probele sprint. olimpică sau ștafetă. Organizatorii estimează peste 1.000 de concurenți care vor participa la ediția din 2013, o participare record pentru un astfel de concurs, care n-a mai fost atinsă în România decât de concursul de mountain bike Prima Evadare, dacă nu mă înșel.

Urmăriți și pagina de Facebook a competiției, pentru amănunte organizatorice de ultim moment.

Comentarii