Triatlon Cluj 2023

Singurele concursuri de triatlon offroad de la noi la care am participat și care mi-au plăcut foarte mult au fost cel de la lacul Sfânta Ana (nu se mai organizează), Fără Asfalt la Munte (nu se mai organizează) și Fără Asfalt la Mare.

Trăgeam de mult timp cu ochiul către Cluj, dar nu s-au aliniat planetele până acum. Sunt ceva kilometri de parcurs din București până acolo și vă încurajez ca anul viitor să treceți această competiție în calendarul vostru sportiv, pentru că nu o să regretați.

Triatlon Cluj se ține de ceva timp, anul acesta a ajuns la a opta ediție. Este o competiție organizată de către clubul de înot şi triatlon Orca, în zona lacului Tarnița, ”mai pe prietenie”, după cum mi-a mărturisit unul dintre organizatori. Asta înseamnă că majoritatea concurenților se cunosc între ei, se știu cu organizatorii, iar toată gașca e o comunitate faină.

Cursa de triatlon la care am participat eu a fost sâmbătă, 29 iulie, iar duminică a avut loc Traversarea Tarniţei, aflată la a 15-a ediție!

Zona în care s-a desfășurat concursul se află la coada lacului Tarnița, o zonă retrasă, cu acces direct la lac, cu un peisaj sălbatic.

Proba de înot a avut 1.500 de metri și a început într-o zonă în care lacul este îngust. Am avut de înotat 750 de metri printre pădurile ce străjuiesc ambele părți ale lacului, după care am făcut întoarcerea către locul de start. Apa a fost perfectă: 20 de grade Celsius, extrem de liniștită, ca la bazin și foarte curată.

Nu m-am simțit înghesuit, n-am fost foarte mulți concurenți, s-a înotat rarefiat, fără pumni, fără picioare, fără mașină de spălat.

Traseul de înot a fost foarte bine marcat, cu balize mari, pe care n-aveai cum să le ratezi, erau foarte vizibile.

După episodul de la Oradea, când am avut probleme cu respirația, mi-a fost puțin teamă de proba de înot de la Cluj. De data aceasta am plecat încet spre foarte încet și am mărit ritmul pe parcurs, după ce m-am lămurit că respir bine și că nu-mi obosesc picioarele.

Am ieșit din apă după 29:33, un timp nici prea prea, nici foarte foarte, m-am schimbat cât am putut de repede și am pornit-o spre proba de ciclism. Nu știam traseul, dar cei care nu se aflau la prima participare mi-au spus că e dificil, cu mult noroi, porțiuni mai tehnici cu plan înclinat și o urcare de speriat, pe la mijlocul probei.

Traseul a început pe un drum forestier, la umbra pădurii, și a continuat pe malul lacului, până pe la km 14, când a început o urcare destul de grea, spre satul Lăpustești. Într-adevăr, primii 17 km au fost cam mocirloși, însă din fericire era un noroi care nu se lipea de anvelope, prin care puteai trece fără probleme.

Temuta urcare n-a fost chiar așa de speriat. A fost grea, dar am dus-o în pedale, cu două mici excepții, când am fost nevoit să pun piciorul jos pentru că mi-a derapat roata spate.

După muncă și răsplată, a urmat o coborâre rapidă spre coada lacului Tarnița, pe un drum forestier nu foarte tehnic, dar plin de colb, pe care puteai derapa, dacă nu erai atent. Au fost 30 km cu diferență pozitivă de nivel de aproape 700 metri.

Ca întotdeauna, alergarea mi s-a părut cea mai grea dintre probe. E adevărat, anul acesta nu am mai mult de 15 alergări în picioare, așa că media de 5.18 obținută pe cei aproape 9 km a fost ca un miracol pentru mine.

Am trecut linia de finish pe locul 8 la nivel general și pe locul 2 la categoria 40-49 ani, un rezultat care m-a surprins într-un mod plăcut.

Vreau să revin și la anul la Triatlon Cluj, îmi plac probele, mi se potrivesc. Recomand această cursă chiar și triatloniștilor începători, traseul de bicicletă nu este foarte tehnic, i-aș da un 2/5 din punct de vedere al dificultății. Dacă vă place MTB-ul, Triatlon Cluj e pentru voi.

Ce mi-a plăcut

  • Traseele – peisaje incredibile și probe potrivite pentru orice triatlonist, indiferent de nivelul de pregătire.
  • Organizatorii – foarte calmi (ca la Cluj), sufletiști și profund interesați pentru starea de bine a concurenților. Anul acesta au testat și o probă de aquatlon pentru copii, care au avut de înotat câteva sute de metri și de alergat 1,5 km.
  • Atmosfera – unele concursuri îți intră la inimă și datorită oamenilor care participă la ele. La Triatlon Cluj m-am simțit ca acasă.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds