Şi etapa cu nr 4 din Turul Frantei 2011 a fost spectaculoasă. La finish line s-au batut Contador şi Evans, acesta din urmă câştigând etapa. A fost la mustaţă, iar Evans a câştigat meritat, zic eu, cu toate că şi Contador a făcut o cursă frumoasă.

Mi se pare că rezultatul lui Evans este cu atât mai spectaculos cu cât a fost nevoit să schimbe bicicleta în timpul cursei, reuşind să revină în fruntă şi, iată, să câştige etapa. Mai e însă drum lung până la sfârşit şi încă multe se mai pot schimba.

Philippe Gilbert, campionul Franţei, a cărei zi de naştere a fost chiar în ziua etapei, este şi el în cărţi. Contador a mai recuperat teren, dar încă e departe, pe locul 41. Fraţii Schlek nu stau rău deloc. Frank este pe locul 3, iar Andy, care îl poate învinge pe Contador în acest Tur, după cum spun experţii, este pe locul 9.

Contador si Evans, batalia finala.

Tricoul galben a rămas la Thor Hushovd, care are însă un avantaj infim, de o secundă faţă de Cadel. Iată clasamentul după etapa 4:

[table id=54 /]

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

2 thoughts on “Turul Frantei 2011: rezultate etapa a 4-a”
  1. Dar Hushovd era considerat victima sigura azi si ca isi pierde tricoul galben…A facut o figura destul de frumoasa reusind sa se mentina acolo in fata, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds